Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2336/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2336/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 2569/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2336

Ședința Camerei de Consiliu din 23 iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE- D. E.

GREFIER- I. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamanta G.D.F. S. ENERGY ROMANIAN S.A. BUCUREȘTI împotriva pârâtei B. C.- E. .

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru f.3 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 1027 rap art. 107 alin.1 NCPC.

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.

Instanța,în baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin 2. pct 7 NCPC, încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă cauzei

Față de întâmpinarea pârâtei însoțită de înscrisuri, instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia,

Față de solicitarea reclamantei de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi ,constată încheiată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta S.C.GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A. prin reprezentanții săi a chemat în judecată pe pârâta B. C.-E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta pe procedura specială a cererii de valoare redusă la plata sumei de 1150,63 lei și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că debitul restant provine de la neplata facturilor emise conform contractului de furnizare gaze naturale încheiat cu pârâta debitoare.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie la dosar facturi fiscale, Somație.

Pârâta a formulat cerere cu caracter de întâmpinare prin care a arătat că din anul 2008 a vândut proprietatea numitului S. M. C. și că nu ea a consumat gaze, astfel încât solicită respingerea acțiunii care nu a fost îndreptată către noul proprietar.

A depus pârâta la dosar în copie cartea de identitate, contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr.1718/2008 (f.45).

Reclamanta a înaintat la dosar concluzii scrise prin care a arătat că ea este terț față de contractul de vânzare cumpărare as imobilului, astfel încât efectele acestuia sunt numai între părțile contractante, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a denunța unilateral contractul de furnizare gaze naturale.

Interpretând întâmpinarea pârâtei, la termenul de astăzi instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale a pârâtei invocată de aceasta.

Examinând excepția în raport de documentele aflate la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține în fapt următoarele.

Conform disp.art.36 NCPC, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, cu referire la cazul în speță, identitatea între persoana pârâtului și cel care se pretinde că este obligat prin raportul juridic dedus judecății .

In cauza de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unui debit rezultat din calitatea acesteia de proprietar al unui spațiu locativ și implicit de beneficiar al serviciilor prestate de ea, lucru care însă nu este real, dovedindu-se că pârâta nu mai este proprietara spațiului în litigiu.

Or, a lua în considerare susținerile reclamantei privind relativitatea efectelor contractului de vânzare cumpărare și faptul că acesta nu îi este opozabil, ar însemna obligarea pârâtei la o plata nedatorată și care nu derivă dintr-un beneficiu obținut de ea.

Instanța reține astfel, că pârâta nu are nici o culpă în neplata debitului solicitat, atâta timp cât ea nu mai este proprietara spațiului și drept urmare nici beneficiara serviciilor prestate de către reclamantă .

Astfel fiind, instanța va admite excepția invocată de pârâtă și în consecință va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei invocată de aceasta, și în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C.GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A. cu sediul în București ..9 sector 1 J 40 /5447/2000 CUI-_ împotriva pârâtei B. C.-E.- CNP_,domiciliată în mun.Ploiești, ., ., ., jud.Prahova ca formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23.07.2014 .

PREȘEDINTE GREFIER

D. E. I. C.

Red. DE/SL

4 ex/24.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2336/2014. Judecătoria CÂMPINA