Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 739/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 739/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 6353/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 739/2014

Ședința Camerei de Consiliu de la 26 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - CIMPOIAŞU-TANISLAV CARMEN ANDREEA

Grefier - D. A.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta S.C.SERVICII A., CANAL, SALUBRITATE, FILIPEȘTII DE P. S.R.L. și pe pârâtul N. N., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei (fila 2 dosar)

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost depuse la dosar, de către reclamantă, la data de 26.02.2014 – prin fax, cerere prin care arată că reprezentantul acesteia nu se poate prezenta întrucât are de susținut dosare aflate pe rolul altor instanțe însoțită de copia Hotărârii 20 a Comunei Filipeștii de P..

Instanța, față de excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 31.05._10 invocată din oficiu la termenul anterior, o va admite pentru următoarele considerente:

Conform disp art 201 din Legea 71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Cosdului Civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.ca urmare prezenta excepție va fi tratată prin prisma dispozițiilor decretului 167/1958

Acțiunea în pretenții din prezenta cauză este o acțiune personală supusă termenului de precripție de 3 ani prev de art 3 din Decretul 167/1958.

Termenul prescripției curge din momentul nașterii dreptului la acțiune, respectiv momentul când obligația de plată a pârâtului a devenit scadentă.

Data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată este 26.11.2013, ca urmare instanța costată împlinit termenul de prescripție de 3 ani în ceea ce privește sumele solicitate aferente perioadei 31.05._10.

Raportat la disp art art. 1 alin. 1 și 2, art. 3 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958 instanța admite excepția invocată și constată prescris dreptul material la acțiune în ceea ce privește sumele solicitate de către reclamantă și aferente perioadei 31.05._10.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2013 sub nr._ reclamanta S.C. SERVICII A., CANAL, SALUBRITATE FILIPEȘTII DE P. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul N. N., solicitând instanței, în procedura cererii de valoare redusă, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 1954,94 lei, din care 1079,60 lei contravaloare apă, iar 875,34 lei reprezentând servicii de salubritate, precum și la plata penalităților de întârziere aferente în sumă de 1507,73 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de furnizarea serviciilor de apă, canal și salubritate, conform contractului nr. 749/08.02.2008, fiind emise facturile fiscale atașate pe care refuză să le achite.

In dovedirea cererii, reclamanta a depus, în copie, la dosar, situația soldului, facturi fiscale (f.9-23).

Potrivit rezoluției din data de 10.12.2013, în temeiul art. 1029 alin. 3 C.pr.civ., s-a dispus comunicarea către pârât a formularului de cerere de chemare în judecată, a înscrisurilor atașate, precum și a formularului de răspuns, cu mențiunea că este obligat să răspundă pretențiilor reclamantului prin restituirea celor două formulare de răspuns completate sau prin orice alt mijloc adecvat, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost comunicare pârâtului la data de 12.12.2013, însă acesta nu a formulat apărări în cauză, astfel încât prin rezoluția din data de 16.01.2014 s-a stabilit termen de judecată.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

La termenul din data de 12.02.2014 instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la sumele solicitate aferente perioadei 31.05._10.

Reclamanta a solicitat respingerea excepției învederând că au fost efectuate plăți parțiale astfel încât termenul de prescripție a fost întrerupt. Pentru a depune înscrisuri în dovedirea susținerilor sale a solicitat prorogarea pronunțării asupra excepției invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

În baza contractului încheiat între părți reclamanta a furnizat pârâtului servicii de apă, canal și salubritate și a emis pentru perioada 31.05.2009 – 31.08.2013 facturile fiscale depuse în copie la dosar, însă pârâtul nu a achitat contravaloarea acestora în sumă de 3462,67 lei.

În aplicarea dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele solicitate aferente perioadei 31.05.2009 – 30.09.2010 și la cererea reclamantei a prorogat pronunțarea asupra acesteia, în vederea depunerii de înscrisuri în dovedirea unor cauze de întrerupere ale cursului acesteia. Cu toate acestea, pentru acest termen, reclamanta nu a înțeles să depună noi dovezi în susținerea cererii, solicitând doar admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Ca urmare instanța, în temeiul art. 1 alin. 1 și 2, art. 3 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958 a admis excepția invocată din oficiu și a constatat prescris dreptul material la acțiune pentru sumele aferente perioadei 31.05.2009 – 30.09.2010, prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 26.11.2013. Pe cale de consecință, în cele ce urmează vor fi analizate solicitările reclamantei pentru sumele aferente perioadei 31.10.2010 – 31.08.2013.

Potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 N. C. pr. civ. când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, reclamantul are alegerea între procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă și procedura de drept comun.

Față de cele ce preced, în temeiul disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, rap. la art. 969 Cod civil, art. 1025 alin. 1, art. 1030 N.C.P.C., urmează a admite în parte prezenta cerere și a dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1207,35 lei reprezentând contravaloare apă și servicii salubritate, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 780,59 lei.

În temeiul disp. art. 1.031 alin. 1 N.C.P.C., urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, astfel cum reiese din dovezile depuse la dosar, având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte.

Văzând și disp. art. 1030 alin. 3 N.C.P.C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. SERVICII, A., CANAL, SALUBRITATE, FILIPEȘTII DE P. S.R.L., cu sediul în ., ., . (încăperile 18-34, construcția C41), jud. Prahova, CUI RO28308893, J_, împotriva pârâtului N. N., domiciliat în ., sat Minier, ./7, jud. Prahova și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1207,35 lei reprezentând contravaloare apă și servicii salubritate și 780,59 lei penalități de întârziere.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.02.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. T. C. A. D. A.

red. 4 ex.

CTCA/ A.D/ȘAM 13 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 739/2014. Judecătoria CÂMPINA