Pretenţii. Sentința nr. 2207/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2207/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 4222/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2207
Ședința publică din data de 30 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . în contradictoriu cu pârâtul F. N..
La apelul nominal efectuat în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care:
Se învederează instanței că, prin Serviciul Registratură la termenul de astăzi Primăria Or.Băicoi a depus la dosar răspunsul privind relațiile solicitate de instanță în sensul că pârâtul domiciliat în or. Băicoi,., jud.Prahova nu figurează înscris în evidențele fiscale cu imobil situat la adresa din or.Băicoi,.,. f. 77 – 78 dosar.
Instanța ia act și verificând actele și lucrările dosarului, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive față de împrejurarea că prin adresa nr._/30.05.2014 înaintată pentru termenul de astăzi Primăria Or. Băicoi a învederat faptul că pârâtul domiciliat în or. Băicoi,., jud.Prahova nu figurează înscris în evidențele fiscale cu imobil situat la adresa din or.Băicoi,.,. – 78 dosar și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . a chemat în judecată pe pârâtul F. N., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat acesta la plata sumei de 223,68 lei reprezentând fond de reparații și alte datorii pe perioada august 2012 – mai 2013.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că suma menționată se datorează conform evidenței contabile a Asociației de proprietari.
In drept, cererea fost întemeiată pe disp.art,.46,49,50 dsin legea 230/2007.
Au fost depuse la dosar: Fișa de evidență contabilă a sumelor restante Statutul Asociației de proprietari, Incheierea nr.3/2012, Proces verbal /2012, Confirmări de primire, Notificare, Fișă de evidență contabilă, Notificări, Liste fond de reparații.
Pârâtul a formulat cerere cu caracter de întâmpinare prin care a arătat că el domiciliază în orașul Băicoi, . și nu este proprietarul spațiului comercial din orașul Băicoi, ., astfel încât nu cunoaște în baza căror documente a fost înscris și datorează debitul solicitat.
Reclamanta a înaintat Răspuns la întâmpinare – prin care a arătat că pârâtul trebuie să facă dovada faptului că nu este proprietarul apartamentului nr.5 .
La solicitarea repetată a instanței, Primăria or. Băicoi a înaintat la dosar adresa nr._/2014 prin care a arătat că pârâtul nu figurează în evidențe cu imobilul din . ..
La termenul de astăzi instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Examinând excepția în raport de documentele aflate la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține în fapt următoarele:
Conform disp.art.36 NCPC, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății, cu referire la cazul în speță, identitatea între persoana pârâtului și cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
In cauza de față, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata unui debit rezultat din calitatea acestuia de proprietar al unui spațiu locativ fără însă a face dovada calității acestuia de proprietar.
Susținerile reclamantei în Răspunsul la întâmpinare în sensul că pârâtul este obligat a face dovada că nu este proprietarul spațiului în litigiu, este lipsită de orice consistență și logică juridică, știut fiind faptul că cel care face o propunere în fața judecății trebuie să o și dovedească respectiv reclamantului îi incumbă sarcina probei (excepțiile fiind de strictă interpretare ).
In cazul în speță, din adresa înaintată la dosar de către Primăria orașului Băicoi nr._/2014 rezultă că pârâtul nu figurează înregistrat cu imobilul în litigiu, rezultând în lipsa altor probe certe pe care reclamanta era obligată să le facă, faptul că nu este parte în raportul juridic neavând astfel calitate procesuală pasivă.
Astfel fiind, instanța va admite excepția invocata din oficiu și pe cale de consecință va respinge acțiunea ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasiva
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE;
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului invocată din oficiu de instanță și, în consecință;
Respinge acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . cu sediul în or. Băicoi . jud. Prahova prin reprezentantul său legal V. G. Steluța împotriva pârâtului F. N., domiciliat în or. Băicoi ., jud. Prahova, ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina .
Pronunțată în ședință publică astăzi 30.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. E. I. C.
Red. DE/SL
5 ex
01.07.2014
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 1205/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|