Contestaţie la executare. Sentința nr. 2358/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2358/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-08-2014 în dosarul nr. 979/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2358

Ședința publică de la 06 AUGUST 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare privind pe contestatorii R. M. și D. L. în contradictoriu cu intimatul C. V..

Contestația a fost timbrată cu 30 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței depusă la fila 3 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că a fost comunicat extras din registrul de deces privindu-l pe intimatul din prezenta cauză.

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă

Instanța din oficiu invocă excepția lipsei capacității de folosință a intimatului decedat și rămâne în deliberare:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatorii R. M. și D. L. în contradictoriu cu intimatul C. V. au formulat contestație la executare împotriva formelor de executare dispuse de B. R. C. C. în dosarul de executare nr.88/2014, respectiv Somația nr.88/17.02.2014 și Încheierea din 17.02.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare silită.

In motivarea acțiunii contestatorii au arătat că în data de 20.02.2014 a fost comunicată Somația nr.88/17.02.2014 încheiată în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr.2525/24.10.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ și Încheierea din 17.02.2014 întocmită de B. R. C. C. prin care a fost stabilită sarcina contestatorilor debitori – un debit de 374,30 lei reprezentând cheltuieli de executare .

Contestatorii au menționat că în dosarul nr._ având ca obiect pretenții reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată –onorariu avocat pentru dosarul_ . Judecătoria Câmpina a dispus obligarea pârâților la suma de 200 lei iar la data de 05.02.2014 au achitat creditorului C. V. prin mandat poștal această sumă.

Ulterior executorul judecătoresc a procedat la comunicare împrejurării că intimatul creditor C. V. a solicitat punerea în executarea a Sentinței civile nr.2525/24.10.2013, motiv pentru care a înțeles ca la debitul de 374,30 lei să nu se mai adauge suma de 200 lei deja achitată.

Achitarea sumei de 374,30 lei solicitată de intimatul creditor este nejustificată, având în vedere că s-a procedat la achitarea debitului într-un termen scurt de la data ramânerii definitiva a hotărârii judecătorești .

Cu privire la suma de 300 lei onorariu avocat s-a mentionat că este nejustificat de mare față de debitul de 200 lei de recuperat.

Acțiunea a fost întemeiată pe disp.art.711 și urm. Cod pr.civilă.

La dosar au fost depuse în copie certificată înscrisuri: mandat poștal, Somația nr.88/17.02.2014 și încheierea din data de17.02.2014, dovada comunicării formelor de executare (f.8-18).

Intimatul C. V. a formulat întâmpinare în cauză ,(f.25) prin care a m recunoscut că i s-a achitat suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dar achitarea sumei s-a făcut ulterior cererii de executare, astfel contestatorii datorând cheltuieli de executare.

La dosar au fost depuse copii certificate din dosarul de executare nr.88/2014 (f 41-47) și extras din registrul de deces privind decesul intimatului C. V., nr.81/29 mai 2014 .

Examinând excepția invocată de instanță din oficiu față de decesul intimatului ce a avut loc pe parcursul procesului și față de poziția procesuală a contestatorilor ce au solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea depusă la dosar la data de 02 06 2014, instanța constată următoarele:

Din adresa nr._/13 06.2014 depusă la dosar de SPCLEP Băicoi –starea civilă depusă la fila 51 dosar rezultă că intimatul C. V. a decedat la data de 27.05.2014, nefiind solicitată dezbaterea moștenirii până la data eliberării adresei astfel că nu se pot comunica moștenitorii.

Având în vedere solicitarea contestatorilor de continuare a judecății în lipsă instanța apreciază că la data soluționării contestației, intimatul nu are capacitate de folosință în sensul art 34, 35 COD CIVIL, capacitatea de folosință fiind aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile, ea începând de la nașterea persoanei și încetând odată cu moartea acesteia .

În consecință, față de aceste considerente instanța urmează a admite excepția invocată din oficiu și a respinge contestația ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului și în consecință:

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii R. M. CNP_ domiciliată în or. Băicoi ..38 jud. Prahova și D. L. CNP_ domiciliat în mun. Ploiești ..64 jud. Prahova ambii cu domiciliul ales la C.. Av.M. R. – Baroul București cu sediul secundar în com. Păulești, . jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul C. V., domiciliat în or. Băicoi ..38 jud. Prahova CNP_, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina

Pronunțată în ședință publică azi 06.08.2014.

PREȘEDINTE GREFIERRed. NV/SL

N. V. 5ex /25.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2358/2014. Judecătoria CÂMPINA