Pensie întreţinere. Sentința nr. 2526/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2526/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 1649/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2526/2014
Ședința publică de la 12 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREIA-CLAUDIA-ALICE TOMESCU
Grefier M. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul P. M. și pe pârâta G. A. R., autoritate tutelară P. C. B. și P. M. CÂMPINA, având ca obiect pensie întreținere.
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de către pârâtă prin întâmpinare având în vedere Decizia Curții Constituționale din data de 07.05.2014 privind neconstituționalitatea dispozițiilor art.2 alin.1 din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
Reclamantul P. M., învederează instanței că, nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul P. M., având cuvântul pe fond solicită admiterea cererii, reducerea pensiei de întreținere stabilită prin sentința nr.1752/15.06.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, în favoarea minorului P. A. M. .
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /201 reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâta G. A. R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat pentru fiul său P. A. G., ns. la 6.11.2008 prin Sentința civilă nr.1752/15.06.2011 a Judecătoriei Câmpina, la valoarea prevăzută de lege.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă 1752/15.06.2011 a fost obligat la o pensie de întreținere în cotă de 25%, iar în prezent este recăsătorit și la data de 16 ianuarie 2014 s-a născut cel de al doilea copil respectiv P. L. M., solicitând reducerea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului P. A. G. ns. la 6.11.2008
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar în copie certificatele de naștere ale minorilor, certificatul de căsătorie (F. 5-7).
Fiind legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată privind neconstituționalitatea dispozițiilor art.2 alin.1 din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.
Reclamantul a formulat Răspuns la Întâmpinare (f.14) menționând pârâta nu a respectat condițiile menționate în hotărârea nr.1752/15.06.2011, respectiv posibilitatea sa de a lua minorul la domiciliul său, motiv pentru care medierea nu își are rostul.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că:
Prin sentința civilă nr. 1752/15.06.2011 a Judecătoriei Câmpina, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei pentru minorului P. A. G., ns. la 6.11.2008 o pensie lunară de întreținere în cotă de 25 % din venitul net realizat cu începere de la data de 18.10.2010 până la majorat. În prezent reclamantului i s-a născut dintr-o altă relație al doilea copil minor respectiv P. L. M., la data de 16 ianuarie 2014.
Întrucât în conformitate cu art.529 noul cod civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar potrivit disp.art.531 noul cod civil atunci când se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea, ca și în cazul de față când pârâtului i s-a născut un alt copil, instanța de tutelă poate micșora pensia, se apreciază că acțiunea este întemeiată, urmând a o admite și a dispune micșorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului, de la cota procentuală de 25 % din venitul său net lunar la cota procentuală de 16,5 % din venitul său net lunar, ,începând de la data promovării acțiunii (1.04.2014) până la majorat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. M., domiciliat în comuna B., ., județul Prahova, având CNP_ în contradictoriu cu pârâta G. A. R.,domiciliată în Campina, ., județul Prahova, autoritate tutelară P. C. B., cu sediul în . și P. M. CÂMPINA, cu sediul în Câmpina, ., județul Prahova.
Reduce pensia de întreținere la care a fost obligat reclamantul în favoarea minorului P. A. G. ns. la 6.11.2008 prin sentința civilă nr.1752/15.06.2011 a Judecătoriei Câmpina, de la cota procentuală de 25 % din venitul său net lunar la cota procentuală de 16,5 % din venitul său net lunar, începând cu 01.04.2014 până la majoratul acestuia.
Executorie.
Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.09.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. A. T. M. M. M.
Red. ACAT/SL
6 ex/8.10.2014
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 3191/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|