Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3406/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3406/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 3765/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILA Nr. 3406/2014

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant G. V. LA A. U. MIRALENA și pe pârât T. I., având ca obiect

partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

Prezența părților și dezbaterile orale ale acestora au avut loc în ședința publică din data de 29 octombrie 2014, consemnate în aceea încheiere de ședință ce face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța pentru a da posibilitate pârâtului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 05 noiembrie 2014, când a pronunțat următoarea sentință:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta G. V. a chemat în judecată civilă pe pârâtul Tiboacă I. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei respectiv casa de locuit în cotă egală de 50% pentru fiecare.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul și prin sentința civilă nr. 4113/13.12.1982 s-a dispus desfacerea căsătoriei iar în timpul căsătoriei au dobândit prin construire o casă de locuit pe o suprafață de teren ce aparținea mamei sale care le-a dat acceptul să construiască locuința.

Reclamanta a precizat că ulterior s-a recăsătorit și a devenit proprietara terenului pe care se află amplasată locuința, alături de actualul său soț potrivit contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 964/2007, iar la momentul despărțirii în fapt locuința era compusă din demisol ce conținea 3 încăperi și la suprafață 3 camere și 2 holuri cu destinații diferite.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 669-686 din Noul Cod Civil.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar sentința civilă nr. 4113/1982 a Judecătoriei Câmpina (f.6), autorizația pentru executare lucrări nr. 8 din 13.05.1974 (f.9), memoriu tehnic (f.10), adeverința nr. 1310 din 17.06.2013 emisă de Primăria comunei Adunați (f.14), contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 964/2007 (f.16) și a solicitat probe cu înscrisuri, interogatorii, martori și expertiză construcții.

Reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată și a arătat că imobilul supus partajului se află situat în comuna Adunați, ., ., jud. Prahova, pct. Bădilești (f.23).

Prin rezoluția din 12.09.2013, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate către pârât cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și invoca excepții în afara celor de ordine publică.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a arătat că este de acord cu partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei respectiv imobilul casă de locuit compusă din subsol și parter și a solicitat ca partajarea să se efectueze în natură și să se stabilească un drept de superficie pe terenul ce aparține reclamantei și cale de acces la partea de construcție ce îi va reveni.

Pârâtul a precizat că ambii copii rezultați din căsătoria cu reclamanta locuiesc în imobilul în litigiu, urmând ca părțile să efectueze acte de vânzare către copii lor astfel cum aceștia stăpânesc imobilul.

În drept, pârâtul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 82, 115, 118 din codul de procedură civilă.

În dovedirea susținerilor sale pârâtul a solicitat probe cu înscrisuri, interogatorii, martori.

Reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinare prin care a arătat că împreună cu ea locuiesc și copii dar în cu totul alte încăperi decât cele supuse partajului iar criteriile de atribuire a bunurilor comune vor avea în vedere modalitatea de folosință, îmbunătățirile aduse imobilului.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 150 din codul de procedură civilă.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, interogatorii, martori și expertiză construcții.

La cererea reclamantei au fost audiați martorii M. C. și M. L. (f.65, 67) iar la solicitarea pârâtului au fost audiați martorii T. V. și B. N. (f.64,66).

A fost luat interogatoriul părților (f.61, 62).

Expertul constructor M. Ghoerghe a întocmit raportul de expertiză prin care a identificat și evaluat construcția astfel cum este descrisă în autorizația de construire și în memoriu tehnic (f.78), iar la solicitarea pârâtului a fost efectuată o nouă expertiză construcții de către expert N. D. (f.106).

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele:

Conform sentinței civile nr. 4113/1982 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă definitivă prin nerecurare s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din vina exclusivă a pârâtului iar minorii rezultați din căsătoria părților au fost încredințați reclamantei spre creștere și educare (f.6).

Potrivit autorizației pentru executare lucrări nr. 8/13.05.1974 și a memoriului tehnic, a fost admisă cererea pârâtului privind construirea unei locuințe pe terenul în suprafață de 600 m2 situat în comuna Adunați, ., locuință compusă din parter având două dormitoare, o sufragerie, o bucătărie și o verandă cu fundație din piatră, pereți din prefabricate și acoperită cu tablă și instalație electrică (f.9-10).

Din adeverința nr. 1310 din 17.06.2013 eliberată de Primăria comunei Adunați rezultă că în perioada 1974-1980 părțile erau înregistrate în registrul agricol cu o locuință în construcție (f.14).

Prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 964 din 20.03.2007, reclamanta a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 2785 m2 din care 504 m2 teren curți construcții, 1118 m2 arabil și 1163 m2 fâneață situat în ., imobil ce a devenit bun comun împreună cu soțul reclamantei G. C. (f.16).

Martora M. L. audiată la cererea reclamantei a arătat că după ce s-au căsătorit părțile au locuit timp de 5-6 ani împreună cu părinții reclamantei iar până la plecarea în armată a pârâtului casa a fost făcută din ciment, fier beton și placă turnată iar perioada în care pârâtul era în armată la casă s-au făcut pereții și casa era compusă din 3 camere, hol și bucătărie (f.65).

Audiat la solicitarea reclamantei martorul M. C. a declarat că în anul 1975 a fost angajat de către tatăl reclamantei să facă o lucrare și a făcut soclul din piatră, a turnat elevația din beton și în anul următor a făcut parterul de la casă din prefabricate și a turnat placa (f.67).

Martorul T. V. audiat la cererea pârâtului a declarat că părțile au construit împreună doar parterul locuinței, pereții fiind din lemn și acoperită cu tablă iar când s-au despărțit soții etajul nu era terminat (f.64).

Martorul B. N. audiat la cererea pârâtului a arătat că până la despărțirea în fapt a părților construcția era doar cu parter, pereții construiți fiind din BCA-uri (f.66).

Prin raportul de expertiză construcții efectuat de expert M. G. s-a reținut contravaloarea casei edificată de părți, compusă din parter și demisol și a fost întocmită o variantă de lotizare prin care construcția a fost atribuită reclamantei cu obligația acesteia de a plăti sultă pârâtului (f.79), iar prin raportul de expertiză construcții efectuat de expert N. D. la solicitarea pârâtului s-a întocmit aceeași variantă de lotizare (f.106).

Potrivit art. 27 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2011 privind codul civil, indiferent de data încheierii căsătoriei în ceea ce privește relațiile lor personale și patrimoniale, soții sunt supuși dispozițiilor codului civil, de la data intrării sale în vigoare.

Dispozițiile art. 339 din codul civil prevăd că bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților, iar conform art. 343 alin. 1 din codul civil, calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.

Din sentința civilă nr. 4113 din 13.12.1982 rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 20.07.1970, căsătorie ce a fost desfăcută conform sentinței civile, rămasă definitivă la data de 26.03.1983 (f.6).

Având în vedere probele administrate în cauză instanța reține că în timpul căsătoriei părțile au dobândit casa de locuit având la parter două dormitoare, o sufragerie, o bucătărie și o verandă conform memoriului tehnic (f.10), având fiecare cota de 50% astfel că în baza art. 984 din codul de procedură civilă, instanța urmează să admită acțiunea și să dispună împărțirea bunurilor comune conform variantei unice din raportul de expertiză construcții efectuat de expert M. G. în sensul că locuința este atribuită în natură reclamantei iar pârâtul va primi sultă în sumă de 23.546 lei de la reclamantă față de concluziile raportului de expertiză prin care se reține că la demisolul construcției locuiește reclamanta și aceasta împreună cu fiica părților a executat lucrări de îmbunătățiri la demisol și la parterul locuinței, lucrări care nu au făcut obiectul cauzei.

Instanța nu va omologa expertiza construcții efectuată de expert P. M. astfel Cuma solicitat pârâtul, având în vedere că în cauză s-a dispus efectuarea a două expertize construcții la cererea fiecărei părți prin care s-au stabilit valori aproximativ egale cu privire la construcția efectuată de părți în timpul căsătoriei, iar expertul P. M. a avut calitatea de expert consilier pentru pârât.

În baza art. 771 alin. 6 din Legea 571/2003, un exemplar al hotărârii și o copie a raportului de expertiză construcții M. G. vor fi comunicate organului fiscal din cadrul Primăriei comunei Adunați.

În baza art. 453 din codul de procedură civilă, urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.448,75 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorariu avocat și expert și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta G. V., CNP_ domiciliată în com. Adunați, . nr. 22, jud. Prahova împotriva pârâtului Tiboacă I. domiciliat în ., jud. M. și în consecință:

Dispune partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei în cote de ½ pentru fiecare conform variantei I (întâi), din raportul de expertiză construcții efectuat de expert M. G., astfel:

Atribuie în deplină proprietate și posesie reclamantei G. V. lotul nr. 1 compus din construcția demisol și parter situată în com. Adunați, . nr. 22, în valoare de 47.092 lei

Are dreptul la bunuri în valoare de 23.546 lei.

Plătește sultă în sumă de 23.546 lei pârâtului Tiboacă I..

Pârâtul Tiboacă I. primește sultă în sumă de 23.546 lei de la reclamanta G. V..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.448,75 lei cheltuieli de judecată.

Conform art. 771 alin. 6 din Legea nr. 571/2003, privind codul fiscal, instanța urmează să comunice organului fiscal competent din cadrul Primăriei . al hotărârii după rămânerea definitivă a acesteia și o copie a expertizei construcții întocmită de expert M. G..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2014

PREȘEDINTE GREFIER

M. C. L. B.

Red. CM

5ex./10.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3406/2014. Judecătoria CÂMPINA