Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3107/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3107/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 2539/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3107/2014

Ședința publică de la 16 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L.-I.

Grefier: D. I.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta C. P. și pârâții C. V. B., C. A. și C. N., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial partaj bunuri coachizite.

Cererea a fost timbrată cu suma de 4.790 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței fiscale . nr._ (154)/17.03.2014

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de av. I. M. M. și pârâtul C. V. B. personal, lipsind pârâții C. Anetuța și C. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța procedează la identificarea părților prezente, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.

Reclamanta având cuvântul personal și asistată declară că renunță la judecarea cauzei.

Pârâtul C. V. B. arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /16.05.2014, reclamanta C. P. a solicitat obligarea pârâtului C. V. B. la plata sumei de circa 15.000 lei (circa 4300 CHF), reprezentând dreptul de creanță pe care îl are asupra bunurilor coachizite dobândite in perioada de concubinaj, iar în contradictoriu cu pârâții C. A. și C. N. a solicitat sa se constate existenta unui drept de creanță reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului situat in Băicoi, ., jud. Prahova, precum si a materialelor de construcție achiziționate in vederea extinderii imobilului, in perioada concubinajului, respectiv obligarea acestora să-i achite suma de circa 140.000 lei (circa 40.000 CHF).

În drept, a invocat disp. art. 1164, 1165, 1345 cod civil.

In sustinerea actiunii, a depus inscrisuri (f.9-22).

Paratii nu au formulat intampinare.

Având in vedere declaratia reclamantei C. P., prezenta in instanta la acest termen, care a invederat ca intelege sa renunte la judecata si acordul paratului C. V. B., instanța constata că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 406 alin. 1 cod proc. civ., urmand a face aplicarea prevederilor art. 406 alin. 6 Cod proc. civ. și pe cale de consecinta, va lua act de renunțarea reclamantei la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantei C. P., cu domiciliul ales la C. V., in Poiana Campina, ., jud. Prahova, împotriva pârâților C. V. B., domiciliat in Baicoi, ., jud. Prahova, C. A. și C. N., ambii domiciliati in com. Floresti, ., parter, jud. Prahova.

Cu drept de recurs, ce se depune la Judecatoria Campina, in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. L. I.

Red. DLI

6 ex./05.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 3107/2014. Judecătoria CÂMPINA