Plângere contravenţională. Sentința nr. 2897/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2897/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 3418/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2897

Ședința publică de la 06 OCTOMBRIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . prin administrator E. V. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr.0957 din 10.06.2014 în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ PRAHOVA.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei conform chitanței fiscale depusă la fila 5 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că petenta prin împuternicit a depus răspuns la întâmpinare .

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă.

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților, estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi .

În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente, utile și pertinente soluționării cauzei.

Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta . prin administrator E. V. a contestat procesul verbal de contravenție ., nr.0957 din 10.06.2014 prin care a fost sancționată cu 1500 lei amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prev. de art.115 al.2 lit i și art.260 al.1 lit i din Legea 53/2003 rep. ca fiind nelegal și netemeinic.

In motivarea plângerii petenta a arătat că în data de 06.06.2014 la sediul social al . s-au prezentat inspectorii din cadrul ITM Prahova înmânând înștiințarea . nr.4923 ca petenta să se prezinte la sediul intimatei până la data de 10.06.2014 cu documente ce vor face obiectul verificării încheindu-se procesul verbal de control . nr.,7133 având drept obiective „ forma de angajare, timp de muncă, salarizare.

Procesul verbal de contravenție nu precizează locul unde s-a desfășurat inspectia muncii, nu face referire la locul și condițiile unde a fost constatată contravenția, nu se fac mentiuni privind întocmirea procesului verbal de control care în fapt constată presupusa nerespectare a prevederilor art 115 alin 2 lit i din legea 53/2003 rep în sensul nerespectării duratei timpului de muncă de 12 ore, efectuată de unii angajați să fie urmată de o perioada de repaus de 24 de ore

S-a arătat că procesul verbal de control . nr.7133 menționează încălcările prevederilor legale aducând recomandări, care în sensul constatărilor efectuate reprezintă măsuri dispuse privind respectarea acestora.

In data de 06.05.2014 societatea petenta a emis decizia nr.176/06.06.2014 în care se stipulează prin ordin intern, respectarea programului de lucru în condițiile art.115 al.2 lit.i din legea 53/2003 R, fapt prezentat organelor de control din cadrul ITM Prahova și care anulează posibilitatea sancționării contravenționale .

Conform art.115 al.1 din Legea 53/2003 R se arată că pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se pot stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. Conform art.115 al.2 din legea 53/2003 R – durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore,în condițiile în care angajatul desfășoară o activitate în cadrul unui program de muncă, stabilit prin contractul de muncă, care prevede o succesiune continuă a unor perioade de lucru de 12 ore cu o perioada de repaus de 24 ore, succesiune ce nu a fost stabilită prin contractele de muncă ale salariaților . în fapt nici un salariat nu a derulat vreodată activitate continuă zilnic în ture de 12 ore, astfel că societatea nu se face vinovată de săvârșirea faptei, iar procesul verbal de contravenție și nu respectă cerințele invocate de cap. II art.16 al.1 din OG 2/2001 R.

Angajații societății au contracte de muncă ce prevăd desfășurarea activității de lucru, pentru un program de 8 ore, cu posibilitatea efectuării de ore suplimentare care îndeplinesc condițiile prev. de art.135 al.1 din Legea 53/2003 R fără necesitatea respectării programului de lucru în condițiile art 115 alin 2 lit i din legea 53/2003 rep. Astfel pentru exemplificare s-a indicat: între data de 03.04.2014 și 04.04.2014 angajatul C. V. a avut 12 ore repaus în condițiile în care a lucrat între orele 8-20 prestând 4 ore suplimentare peste programul normal de 8 ore, cu interval de repaus de 12 ore; între data de 26.03._14angajatul P. alexandru a avut 12 ore repaus în condițiile în care a lucrat între orele 8-20 prestând 4 ore suplimentare peste programul normal de 8 ore, cu interval de repaus de 12 ore

In drept plângerea a fost întemeiată pe disp. Cap.II arrt.16 al.1 din OG 2/2001 R, Regulamentul propriu de organizare și funcționare a ITM Prahova prin ordinul nr.1360/10.06.2009, art.19,21, art.135 al.1 din legea 53/2003 R.

La dosar au fost depuse în copie, carte identitate administrator, certificat de înmatriculare societate, înștiințare . nr.4923, proces verbal de contravenție . nr.0957 din 10.06.2014 ,proces verbal de control . nr.7133, contracte de muncă ale angajaților C. V. și P. A., file de pontaj ale salariaților C. V. și P. A., Decizia nr.176/06.06.2014. (f.6-22).

Intimata ITM Prahova a formulat Întâmpinare în cauză (f.26) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât în urma controlului desfășurat din data de 06._ și finalizat la data 10.06.2014 la societatea petentă s-a constatat faptul că o parte din salariații unității au prestat activitate de 12 ore /zi fără a beneficia de perioada de repaus de 24 de ore încălcând prevederile art.115 al.2 din Codul Muncii.

s-a mentionat că că agenții constatatori au făcut aplicarea corectă și completă a prevederilor legale, actul constatator cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art.16 și 17 din OG 2/2001 ,descrierea faptei contravenționale reținută în sarcina petentei s-a făcut detaliat, indicându-se zilele în care două persoane au prestat activitate timp de 12 ore fără a beneficia de repausul de 24 de ore.

Intimata cu ocazia efectuării controlului a întocmit două acte distincte respectiv procesul verbal de control nr.7133/10.06.2014, act administrativ supus reglementărilor Legii 554/2004.

In urma controlului inspectorii de muncă aduc la cunoștință petentei faptul că în conformitate cu preved.art.23 al.1 lit.b din Legea 108/1999 rep. constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5000 lei la 10.000 lei: neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta . astfel angajatorul se poate expune unei noi sancțiuni contravenționale .

Pe fondul cauzei se mentionează că munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul slariatului cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii de accidente sau înlăturării consecințelor unui accident, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

In dovedire a depus la dosar în copie: proces verbal de control ..7133/10.06.2014, proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr.0957/10.06.2014, foi colective de prezență pentru lunile martie – aprilie 2014, înștiințare . nr.4923/06.06.2014 iar în temeiul disp. art. 223 al.3 coroborat cu art.411 al.2 a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

Petenta a formulat Răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată, susținând nevinovăția sa pentru săvârșirea faptei sancționate.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat în ziua de 10.06.2014 la sediul ITM din mun Ploiești, ., jud prahova, în baza procesului verbal de controlnr.7133/10.06.2014, fila 11 dosar, și a anexei de constatre și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de munca, fila 12 dosar, societatea petentă a fost sancționată cu 1500 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev de art.115 alin 2 din codul muncii constând în faptul că o parte din salariați au prestat activitate de 12 ore pe zi fără a beneficia de perioada de repaus de 24 ore .

Analizând condițiile de formă prevăzute de OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute instanța constată că acestea sânt respectate de agentul constatator, art 17 din actul normativ mentionat fiind indicat și locul încheierii procesului verbal și fiind descrisă fapta ce constituie latura obiectiva a contravenției detaliat, indicându-se zilele în care două persoane au prestat activitate timp de 12 ore fără a beneficia de repausul de 24 ore prev de art 115 alin 2 di Codul muncii .

Pe fondul cauzei se constată că în contractele individuale de muncă ale numiților cioceanu V. și pioara alexandru s-a convenit ca durata muncii o reprezintă norma întreaga de 8 ore pe zi. Conform foilor colective de prezență puse la dispoziție de către angajator inspectorilor de muncă, rezultă că în luna martie 2014 numitul pioara alexandru a presta activitate in ziua de 26 .03.2014 o perioada de 12 ore urmata de alte 12 ore lucrate în ziua de 27 03 2014 și 9 ore lucrate in ziua de 28 .03.2014 . aceiași situație s-a constata le numitul cioceanu valentin care apresta activitate de 12 ore în data de 03.04.2014 urmate de alte 12 ore lucrate în ziua de 04.04. 2014.

Ca atare este evidentă încălcarea prevederilor art 115 alin 2 din codul muncii iar sancțiunea aplicată este minimul prev de lege pentru contravenția săvârșită, fiind repectate criteriile de individualizare a sancțiunii prev de art 21 din OG 2/2001 rep, respectiv împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia precum și gradul sporit de pericol social al acesteia dar și circumstanțele personale ale contravenientei, care nu este o societate nou înființată ci este înregistrată cu CUÎ_ din data de 13.06.2002, fila 7 dosar, apreciindu-se astfel că plângerea urmează a fi respinsa ca neîntemeiată și menținut procesul verbal de contravenție în baza art 34 din OG 2/2001 rep ca temeinic și legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE,

Respinge plângerea formulată de petenta . prin administrator E. V. cu sediul în mun. Câmpina . ..16 jud. Prahova CUI R0_ J_ împotriva procesului verbal de contravenție ., nr.0957 din 10.06.2014 în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești . jud. Prahova și în consecință:

Menține procesul verbal de contravenție ., nr.0957 din 10.06.2014, ca temeinic și legal.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina.

.Pronunțată în ședință publică astăzi 06.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER,

NERGOIASA V.

Red. NV/SL

5 ex/ 05.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2897/2014. Judecătoria CÂMPINA