Plângere contravenţională. Sentința nr. 4026/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4026/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 6631/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4026/2014
Ședința publică de la 18 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU
Grefier L. M.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petenta P. C. B., prin primar, în contradictoriu cu intimatul D. C. A., având ca obiect înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de activități în folosul comunității aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 2214/22.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii contravenționale.
Acțiune scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a atașat prezentei cauze dosarul civil nr._ în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2214/22.09.2011
Instanța, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, potrivit art. 94 pct. 4 rap. la art. 107 alin. 1 N.C.P.C. și art. 21 din O.G. nr. 55/2002; în baza disp. art. 238 alin. 1 NCPC estimează că astăzi va soluționa cauza; în temeiul disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. încuviințează petentei proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei; nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N.C.P.C. declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petenta P. C. B., prin primar,, în contradictoriu cu intimatul D. C. A., a solicitat înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea de activități în folosul comunității de 10 ore aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 2214/22.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 66 lei și să se constate că intimatul a achitat contravaloarea amenzii prin chitanțele nr._/7.10.2011 și nr._/13.10.2011.
În motivarea cererii, petenta a arătat în esență că intimatul a fost înștiințat și invitat la sediul Primăriei . executării sancțiunii, dar aceasta nu s-a prezentat pentru desfășurarea activităților în folosul comunității, dar a achitat amenda aplicată.
În drept petenta a invocat art. 21 din O.G. nr. 55/2002, art. 194 C.pr.civ. și a anexat înscrisuri (f. 4-5)
Prin rezoluția din 17.10.2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 alin. 2 N.C.P.C., însă aceasta nu a formulat o astfel de cerere și nici nu s-a prezentat în instanță.
S-a atașat dosarul civil nr._ și s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2214/22.09.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de IPJ Prahova în contradictoriu cu intimatul din prezenta cauză și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 66 lei aplicată acestuia prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.12.2006, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 10 ore, la dispoziția Primăriei .> La 14.11.2011 Judecătoria Câmpina a emis mandatul de executare nr. 67 a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, prin care a ordonat prezentarea contravenientului la P. . executa o activitate în folosul comunității pe o durată de 10 ore.
Potrivit art. 21 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce ii revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunitarii, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
Având în vedere că intimatul contravenient nu s-a prezentat la sediul Primăriei . stabilirii condițiilor în care urma să presteze activitatea în folosul comunității, deși a fost înștiințat în acest sens, însă a achitat amenda în cuantum de 66 lei ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal . nr._/26.12.2006, astfel cum rezultă din chitanța nr._/7.10.2011, în temeiul disp. art. 21 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității urmează a dispune înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 10 ore aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 2214/22.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 66 lei, constatând că intimatul a achitat această amendă prin chitanța nr._/7.10.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petenta P. C. B., prin primar, C._, cu sediul în com. B., .. 802, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul D. C. A., domiciliat în com. B., .. 419, jud. Prahova, CNP_, și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea obligării la prestarea de activități în folosul comunității pe o durată de 10 ore aplicată intimatului prin sentința civilă nr. 2214/22.09.2011 a Judecătoriei Câmpina, cu sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 66 lei.
Constată că intimatul a achitat amenda în cuantum de 66 lei prin chitanța nr._/7.10.2011.
Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. S. L. M.
Red. SE/SL
4 ex./08.01.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2472/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2994/2014.... → |
---|