Plângere contravenţională. Sentința nr. 1014/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1014/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 5343/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1014/2014

Ședința publică de la 21 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANDREIA-CLAUDIA-ALICE TOMESCU

Grefier M. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul A. V. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contraventionala PV . NR._/17.09.2013.

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul personal, martorii C. M. identificată cu CI . nr._ și C. V. identificat cu CI . nr._, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se audiază sub prestare de jurământ martorii C. M. și C. V., declarațiile date fiind consemnate în ședință publică și atașate la dosar.

Petentul A. V., învederează instanței că, nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Petentul A. V., având cuvântul solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal contestat ca fiind nelegal și netemeinic.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 08.10.2013 sub numărul_ petentul A. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/17.09.2013 sau înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

În fapt, petentul a învederat că în data de 28.07.2013 cu ocazia zilei fiului concubinei sale asculta muzică în curtea acesteia, rezonanța nefiind exagerată și nici ora târzie pentru a deranja vecinii. Cu toate acestea a fost sancționat urmare a reclamației formulată de numitul M. A., persoană cu care nici el și nici concubina sa nu sunt în relații bune, existând discuții repetate legate de succesiunea mătușii lor. Cu ocazia incidentului i-au fost adresate cuvinte jignitoare, atât lui cât și cumnatului său, C. V., aflat și el de față, în timp ce în curtea vecină se aflau frații și cumnații numitului M. A., respectiv T. C., M. L., Capraru A. și Capraru M., ale căror mărturii au determinat sancționarea sa. În pofida faptului că a solicitat organelor de poliție să fie audiați și alți martori, respectiv alți vecini cu care nu se află în conflict, cererii sale nu i s-a dat curs, fiind sancționat contravențional.

În circumstanțiere petentul a învederat că nu a mai fost sancționat contravențional niciodată.

În drept au fost invocate disp. art. 35 din O.G. nr. 2/2008.

La plângere a fost atașat procesul-verbal . nr._/17.09.2013 și dovada comunicării (f. 4, 5).

Apreciind ca neîndeplinite condițiile prev. de art. 194-197 C.pr.civ. pentru cererea de chemare în judecată, instanța, prin rezoluția din data de 16.10.2013 a pus în vedere petentului complinirea acestor lipsuri. Ca urmare, prin cererea depusă la data de 25.10.2013 (f. 9) petentul a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa, indicând adresele de domiciliu ale martorilor solicitați.

Prin rezoluția din data de 28.10.2013, în temeiul art. 201 alin. 1 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea plângerii și a înscrisurilor atașate către intimat în vederea formulării întâmpinării.

Intimatul I. Județean de Poliția Prahova a depus în data de 25.11.2013 întâmpinare (f. 13) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinic și legal a procesului-verbal contestat.

În motivarea cererii intimatul a subliniat că în mod temeinic și legal petentul a fost sancționat la data de 17.09.2013 în temeiul Legii nr. 61/1991 republicată, întrucât la data de 27.07.2013, ora 18:00, în timp ce se afla în curtea locuinței numitei I. I., din . fără drept liniștea numitului M. A. și a familiei acestuia prin producerea de zgomote produse de instrumente muzicale. Abaterea contravențională a fost constatată cu ocazia verificărilor efectuate urmare a reclamației nr._ formulată de numitul M. A., în cuprinsul actului sancționator fiind consemnată realitatea, agentul de poliție fiind învestit cu exercițiul autorității de stat, motiv pentru care actele întocmite sunt înzestrate cu încrederea că menționează în cuprinsul lor exact faptele constatate, fără alte adăugiri nereale care pot denatura realitatea.

În drept au fost invocate disp. art. 205 și urm. C.pr.civ..

La cerere au fost atașate, în copii: procesul-verbal . nr._/17.09.2013 și dovada comunicării (f. 14, 15), declarațiile contravenientului, numiților I. I., M. L., T. C., M. A. (f. 16-20), plângerea nr._/20.08.2013 formulată de numitul M. A. (f. 21, 22), raport cu rezultatul verificărilor efectuate în petiția nr._/20.08.2013 (f. 23), raportul agentului constatator din data de 12.11.2013 (f. 24).

Prin rezoluția din data de 26.11.2013, în temeiul art. 201 alin. 2 C.pr.civ., instanța a dispus comunicarea unui exemplar de pe întâmpinare și de pe înscrisurile aferente petentului pentru a formula răspuns la întâmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 06.12.2013 (f. 28) petentul a respins apărările formulate de intimat reiterând susținerile de fapt din cererea introductivă, în plus, ca noutate, învederând ca numitul M. A., nici nu a fost de față când între vecini au început discuțiile, fiind neadevărate susținerile acestuia legate de intensitatea zgomotului produs, precum și de ora la care aceasta s-a întâmplat. Ca urmare, față de faptul că procesul – verbal a fost întocmit exclusiv pe baza plângerii formulate de către petiționarul M. A. și pe susținerile martorului T. C., persoane aflate în dușmănie cu concubina sa I. I.. Totodată, petentul a indicat data producerii incidentului ca fiind 27.07.2013.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii C. M. (f. 40) și C. V. (f. 41).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 17.09.2013 de către IPJ Prahova- Poliția B., petentul A. V. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei reținându-se că la data de 27.07.2014 în timp ce se afla în curtea locuinței numitei I. I. din . fără drept liniștea numitului M. A. și a familiei acestuia prin producerea de zgomote punând în funcțiune instrumente muzicale.S-a reținut că fapta constituie contravenție potrivit art.3 pct.25 din Legea nr.61/1991, fiind sancționată de art.4 lit.b din același act normativ.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție instanța constată că agentul constatator a reținut în conținutul constitutiv al contravenției tulburarea liniștii publice prin producerea de zgomote cu instrumente muzicale. Instanța reține că nici din reclamația făcută de numitul M. A. și din declarațiile celorlalți martori audiați de poliție și nici din declarațiile martorilor propuși de petent și audiați în instanță nu a rezultat o astfel de împrejurare, respectiv utilizarea unor instrumente muzicale pentru producerea de zgomote. De asemenea, din declarațiile martorilor audiați în cauză a rezultat faptul că la data respectivă la locuința petentului nu s-a ascultat muzică la o intensitate ridicată ci moderată, nefiind de natură să tulbure liniștea vecinilor. Instanța reține totodată că între petent și concubina acestuia și familia numitului M. A. există disensiuni care sunt de natura a justifica o atitudine neobiectivă a celor din urmă.

Pentru aceste considerente instanța apreciază că în cauză nu se poate reține situația de fapt menționată în procesul verbal și fiind în prezența unei contravenții care nu a fost constatată cu propriile simțuri de către agentul constatator, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul A. V., domiciliat în com.B., ..302, județul Prahova, având CNP_ în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ..60, județul Prahova.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/17.09.2013

Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21.03.2014.

Președinte, Grefier,

A. C. A. T. M. M. M.

Red.ACAT/MMM/ȘAM

4 ex./22.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1014/2014. Judecătoria CÂMPINA