Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 409/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 409/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 409/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA Nr. 409/2015

Ședința Camerei de Consiliu de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE J. M.

Grefier M.-C. B.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . LA C.. AV. M. C. D. și pe pârâții P. D., V. I. V., având ca obiect cerere de valoare redusă declinat

Cererea de chemare in judecata a fost timbrata cu suma de 200 lei conform chitantei_/12.08.2014 (f.35)

La apelul nominal făcut în ședința din Cameră de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în baza art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, verificându-și competența constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, conform disp. art. 1027 C. pr. Civ. raportat la disp. art. 107 alin.1 C.pr.civ.

Față de disp. art. 238 alin.1 C.pr. civ. estimează că prezenta cauză poate fi soluționată în termen de o lună.

Conform disp. art. 1029 al.1 c. pr. Civ. raportat la disp. art.258, 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 C.pr. civ. încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-o concludentă și necesară soluționării cauzei; invocă din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 3.780 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/12.07.2010,nr._/19.07.2010, nr._/26.08.2010 și nr._/28.08.2010 precum si pentru suma de 5.259,97 lei reprezentând penalități aferente acestor facturi calculate până la data de 16.06.2014;nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, în baza art. 244 al. 1 C.pr.civ., instanța declară încheiată cercetarea procesului și rămâne în pronunțare atat asupra exceptiei invocate din oficiu cât și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.06.2014 sub nr._, reclamanta . a solicitat, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, obligarea pârâților P. D. și V. I.-V. la plata sumei de 4486,8 lei debit restant și penalități de 0,1% conform art. 8.2. din contract, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii reclamanta a arătat ca la data de 12.07.2010 a încheiat cu parații Contractul de calificare și prelucrare a sângelui din cordon ombilical și stocare in condiții de criogenie a celulelor stem nr 04RO10071201 serviciile medicale solicitate fiind prestate în cel mai scurt timp posibil și in conformitate cu standardele de calitate in vigoare in aceasta materie.

Reclamanta a mai arătat că în acest sens a emis facturile fiscale aferente,in conformitate cu art 8.1 din contract in funcție de modalitatea de plata aleasa de către parați la momentul încheierii contractului,acestea fiind comunicate in timp util și acestora insă parații nu au respectat obligațiile asumate in privința plătii,in sensul că nu au achitat facturile fiscale emise si au răspuns negativ la toate încercările sale de soluționare amiabila a litigiului.

Reclamanta a solicitat a se retine faptul că debitul principal nu a fost negat niciodată de către parați,aspect ce rezulta si din faptul că au înțeles sa semneze necondiționat notificările care le-au fost comunicate iar facturile au fost emise in conformitate cu dispozițiile contractuale, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale efectuate potrivit contractului nr. 04RO10071201/ 12.07.2010, facturi necontestate in termenul contractual de la primirea facturilor, respectiv 10 zile de la emiterea facturii.

A mai menționat reclamanta că potrivit art. 8.2 din contract părțile au convenit ca in cazul in care facturile nu vor fi achitate pana la termenul scadent, clientul va putea fi obligat la penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere pana la achitarea integrala a debitului, iar după 90 de zile de la scadenta va fi obligat la plata unei penalități de 1% pe zi de întârziere;

În drept reclamanta a invocat disp art. 1025-1032 Noul Cod de procedura Civila iar in susținerea cererii a depus la dosar anexa privind valoarea penalităților, contract de calificare și prelucrare a sângelui din cordonul ombilical și stocare in condiții de criogenie a celulelor stem 04RO10071201/12.07.2010, anexa la contract,cărți de identitate, facturi fiscale, fisă client,fișă cont, notificare, confirmare de primire, confirmare de primire a setului de recoltare (f.10-31).

Pârâții nu au depus la dosar formularul de răspuns completat corespunzător sau copii de pe înscrisurile de care înțeleg să se folosească și nici nu au răspuns prin orice alt mod adecvat, în sensul art. 1029 alin. 4 C.proc.civ..

Prin sentința civilă nr_ pronunțata in Ședința Camerei de Consiliu din data de 14.11.2014 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, instanța unde pârâții au domiciliul.

A reținut instanta că potrivit art. 1027 c. pr. civ., competența privind cererile cu valoare redusă se determină potrivit dreptului comun, iar potrivit art. 121 c. pr. civ. cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului, in spetă ,pârâții și că, în lipsa acordului dat potrivit art. 126 alin. 2 c. pr. civ. ,art. 14.5. din contractul încheiat de părți (f. 15) nu produce efecte atributive de competentă întrucât nu este un acord dat ulterior nașterii dreptului la despăgubiri, ci anterior acestui moment.

Pe rolul Judecătoriei Câmpina cauza a fost înregistrata sub același număr la data de 29.12.2014 fiind stabilit termen de judecata la data de 3.02.2015 in Ședința Camerei de Consiliu, cu citarea părților, parații cu mențiunea chemării la interogatoriu (f.4).

In cauză a fost administrata la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri.

Deși legali citați cu mențiunea chemării la interogatoriu, parații nu s-au prezentat in instanța.

La termenul de astăzi instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 3.780 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/12.07.2010, nr._/19.07.2010, nr._/26.08.2010 și nr._/28.08.2010 precum si pentru suma de 5.259,97 lei reprezentând penalități aferente acestor facturi calculate până la data de 16.06.2014.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In baza contractului de calificare și prelucrare a sângelui din cordonul ombilical și stocare in condiții de criogenie a celulelor stem 04RO10071201/12.07.2010 (f.11-15) reclamanta a prestat servicii medicale pentru parati conform facturilor fiscale nr._/12.07.2010 cu scadența la 22.07.2010, nr._/19.07.2010 cu scadența la 18.08.2010, nr._/26.08.2010 cu scadența la 25.09.2010, nr._/28.08.2010 cu scadența la 25.09.2010, nr._/3.06.2013 cu scadența la 13.06.2013, nr._/3.06.2013 cu scadența la 13.06.2013 și nr._/29.07.2013 cu scadența la 8.06.2013 depuse la dosar (f.18-24).

Prezenta cerere a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 18.06.2014 ,iar factura fiscală nr._/12.07.2010 are scadența la 22.07.2010, factura fiscală nr._/19.07.2010 are scadența la 18.08.2010, factura fiscală nr._/26.08.2010 are scadența la 25.09.2010, factura fiscală nr._/28.08.2010 are scadența la 25.09.2010.

Art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în prezenta speță, în termenul general de 3 ani, instituit prin art. 3 alin. 1 din același decret.

De asemenea prin Decizia nr. 1/2014 Î.C.C.J. a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 01.10.2011, împlinite ori neîmplinite la aceiași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 01.10.2011.

Conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 instanța este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune este prescris.

Întrucât așa cum s-a reținut mai sus, prezenta cerere a fost introdusă la data de 18.06.2014 instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 3.780 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/12.07.2010,nr._/19.07.2010, nr._/26.08.2010 și nr._/28.08.2010 precum si pentru suma de 5.259,97 lei reprezentând penalități aferente acestor facturi calculate până la data de 16.06.2014, invocată din oficiu de instanță și va respinge cererea cu privire la aceste sume ca fiind prescrisă.

Pentru suma de 706,8 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/3.06.2013, nr._/3.06.2013 și nr._/29.07.2013 instanta retine că aceste facturi au fost emise in conformitate cu dispozițiile contractuale, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale efectuate conform contractului nr. 04RO10071201/ 12.07.2010 iar suma de 246,21 lei reprezintă penalități aferente acestor facturi calculate până la data de 16.06.2014 conform art. 8.2 din contract .

Cu privire la aceste sume s-a făcut dovada datorării acestora de către pârâți, pârâți care nu au completat formularul de răspuns și nu au propus probatorii instanța apreciind că prin această atitudine procesuală pârâtii recunosc pretențiile reclamantei, achiesând la acestea,

În cauză instanța reține și că pârâtii deși legal citați cu mențiunea personal la interogatoriu nu s-au prezentat în instanță, in speta fiind astfel aplicabile disp.art. 358 C.p.c. conform carora daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau nu se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire deplina sau ca un inceput de dovada in folosul acesluia care a propus interogatoriul.

Față de cele expuse mai sus instanța constată că prezenta cerere este întemeiată în parte urmand a fi admisă ca atare in conformitate cu disp.art. 969 cod civil și a obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 706,8 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/3.06.2013, nr._/3.06.2013 și nr._/29.07.2013 precum și suma de 246,21 lei reprezentând penalități aferente acestor facturi calculate până la data de 16.06.2014.

Văzând și disp. art. 1.031 alin. 1 N. C. pr. civ. instanța va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 556 lei, reprezentând cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suma de 3.780 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/12.07.2010,nr._/19.07.2010, nr._/26.08.2010 și nr._/28.08.2010 precum si pentru suma de 5.259,97 lei reprezentând penalități aferente acestor facturi calculate până la data de 16.06.2014, invocată din oficiu de instanță.

Respinge ca prescrisă cererea cu privire la suma de 3.780 lei și respectiv cu privire la suma de 5.259,97 lei .

Admite în parte cererea formulată de reclamanta . sediul în București, ..10A, Clădirea Conect 1, parter, modul 4, sector 2, înregistrată sub nr.J_, având CUI_ cu sediul ales la C.. Av. M. C. D. în București, ., ., în contradictoriu cu pârâții P. D. având CNP:_ cu domiciliul în mun. Câmpina, Calea Doftanei nr.12, ., ., județul Prahova și V. I. V. având CNP:_ cu domiciliul în or. Comarnic, Car. Podul L. nr.75, județul Prahova.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 706,8 lei reprezentând contravaloarea facturilor nr._/3.06.2013, nr._/3.06.2013 și nr._/29.07.2013 precum și suma de 246,21 lei reprezentând penalități aferente acestor facturi calculate până la data de 16.06.2014.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 556 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3.02.2015.

Președinte, Grefier,

M. J. B. M. C.

Red. MJ/BMC

5 ex./18.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 409/2015. Judecătoria CÂMPINA