Pretenţii. Sentința nr. 369/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 369/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 369/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 369

Ședința publică de la 02 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE- D. E.

GREFIER - I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 937 prin administrator S.C.SEIMO IMOB ,,SRL CÂMPINA împotriva pârâtei S.C. METALEUDOEST SRL CÂMPINA .

Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru .

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanta reprezentată de Av.Paponi Ctin ,lipsind reprezentantul pârâtei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Av.Paponi Ctin având cuvântul pentru reclamantă arată că această instanță este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei, estimând durata soluționării acesteia în termen de două luni de zile.

Instanța ia act și, verificându-și și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp.art. 107 alin.1 NCPC.

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetării procesului în termen de două luni de zile și acordă reclamantei prin apărător cuvântul la probe.

Av.Paponi C-tin., având cuvântul pentru reclamantă ,solicită proba cu înscrisuri .

Instanța ,în baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente și pertinente soluționării cauzei.

Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească acordă reclamantei prin apărător cuvântul pe fond.

Av.Paponi C-tin., având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să fie obligată pârâta la plata sumei de 1.365,99 lei din care: 646,79 lei, compusă din – 616,19 reprezentând cheltuieli de întreținere și administrare și 30,60 lei fond de reparație aferente perioadei mai 2014 – septembrie 2014 spațiului comercial 0,5 la parterul blocului 20D –Câmpina ..84, respectiv 717,20 lei din care: 681,10 lei cheltuieli de întreținere și 36,10 lei fond de reparații aferente perioadei mai 2014 –septembrie 2014 spațiului comercial 0,6 situat la parterul blocului 20D din mun. Câmpina ..84 jud. Prahova.Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței depusă la f. 4 dosar. A mai arătat că inițial, a convocat pârâta pentru o ședință de informare însă aceasta nu s-a prezentat .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.937 CÂMPINA PRIN ADMINISTRATOR S.C. SEIMO IMOB S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta .., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.365,99 lei din care: 646,79 lei, compusă din – 616,19 reprezentând cheltuieli de întreținere și administrare și 30,60 lei fond de reparație aferente perioadei mai 2014 – septembrie 2014 spațiului comercial 0,5 la parterul blocului 20D –Câmpina ..84, respectiv 717,20 lei din care: 681,10 lei cheltuieli de întreținere și 36,10 lei fond de reparații aferente perioadei mai 2014 –septembrie 2014 spațiului comercial 0,6 situat la parterul blocului 20D din mun. Câmpina ..84 jud. Prahova, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de toate utilitățile/ reparațiile necesare întreținerii apartamentului și deși a fost somat în mai multe rânduri, acesta refuză să-și achite cheltuielile de întreținere și majorările de întârziere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, HG 1588/2007, precum și clauzele contractului de administrare.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar: listele de plată în perioada mai 2014 – septembrie 2014 ,certificat de înregistrare, contractul de administrare nr. 15/01.06.2008 (f.4-52)

Pârâta legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare în cauză

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâta a beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii spațiilor, dar nu a achitat integral contravaloarea acestora în cuantum de 1365,99 lei, deși listele de plată au fost afișate, fiind calculate majorări de întârziere ,astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației, cota de contribuție ce le revine, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea potrivit disp. art. 49 alin. 1 din legea menționată mai sus, asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, acestea neputând fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.

Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ, care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Văzând și disp. art. 32 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, precum și atitudinea procesuală a pârâtului care nu a formulat întâmpinare în cauză, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâta să plătească acesteia suma de 1365,99 lei din care: 646,79 lei, compusă din – 616,19 reprezentând cheltuieli de întreținere și administrare și 30,60 lei fond de reparație aferente perioadei mai 2014 – septembrie 2014 spațiului comercial 0,5 la parterul blocului 20D –Câmpina ..84, respectiv 717,20 lei din care: 681,10 lei cheltuieli de întreținere și 36,10 lei fond de reparații aferente perioadei mai 2014 –septembrie 2014 spațiului comercial 0,6 situat la parterul blocului 20D din mun. Câmpina ..84 jud. Prahova,

Văzând și dis part 453 C. instanța urmează a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător conform chitanței depuse la fila 3 dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 937 CÂMPINA - PRIN ADMINISTRATOR S.C. SEIMO IMOB S.R.L. cu sediul în mun. Câmpina, . nr.10 . . în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în mun. Câmpina .-39 jud. Prahova și, în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.365,99 lei din care: 646,79 lei, compusă din – 616,19 reprezentând cheltuieli de întreținere și administrare și 30,60 lei fond de reparație aferente perioadei mai 2014 – septembrie 2014 spațiului comercial 0,5 la parterul blocului 20D –Câmpina ..84, respectiv 717,20 lei din care: 681,10 lei cheltuieli de întreținere și 36,10 lei fond de reparații aferente perioadei mai 2014 –septembrie 2014 spațiului comercial 0,6 situat la parterul blocului 20D din mun. Câmpina ..84 jud. Prahova.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședința publică de la 02.02.2015.

Președinte, Grefier,

D. E. I. C.

Red. DE/SL

4 ex./03.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 369/2015. Judecătoria CÂMPINA