Plângere contravenţională. Sentința nr. 445/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 445/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2689/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 445/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul N. C. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională PV . nr._/09.05.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul N. C. legitimat cu CI BV_ și martorul E. O., lipsind reprezentantul intimatului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

A fost audiat martorul prezent, sub prestare de jurământ, declarația fiind consemnată în ședință publică și atașată la dosar.

Instanța nemaifiind alte cereri de formulat, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în dezbateri.

Petentul precizează că nu are bani să plătească amenda, azi s-a împrumutat să vină la instanță; solicită să se aibă în vedere că transporta bere și nu putea să stea cu berea în soare sub prelată că nu îi mai primea marfa; de multe ori a oprit în parcare, dar în parcare se fură; a rămas în pană, a făcut pana și a plecat stresat că era restricție, altfel ar fi stat în parcare două zile până se ridica restricția.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ petentul N. C. a formulat – în termen legal – plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la 9.05.2014 de către agentul constatator din intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, solicitând, în principal, anularea amenzii, iar în subsidiar micșorarea cuantumului amenzii contravenționale ori, înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că a rămas în pană de cauciuc la 9.05.2014, într-o zi de vineri, și astfel nu a putut să continue drumul. Pentru a nu rămâne pe traseu până luni, neavând în zonă parcare păzită, fiind încărcat cu produse perisabile alimentare, a fost obligat să continue deplasarea. A aflat de la colegi că în zonă e pericol de a-i fura motorina și cum până la Ploiești era o distanță de 20 km, a fost nevoit să meargă la destinație. E un simplu angajat, are un salariu de 1.000 lei și nu are posibilități să achite amenda de 3.000 lei, având familie grea, cu copii mici și nici nu are ce le pune pe masă.

În drept nu a invocat niciun temei juridic, iar în susținerea plângerii contravenționale a atașat procesul-verbal de contravenție contestat (f. 3).

Prin rezoluția din 22.05.2014, în temeiul disp. art. 201 alin. 1 C.pr.civ. s-a dispus comunicarea plângerii contravenționale către intimat, în vederea depunerii întâmpinării.

Astfel acesta la 30.06.2014 a formulat întâmpinare (f. 20), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și, în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ., judecarea cauzei și în lipsă.

În motivarea acestei cereri s-a subliniat că la 9.05.2014 în mod temeinic și legal petentul a fost sancționat contravențional conform O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, rep., cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data anterior menționată, ora 10.50, a condus autotractorul M. cu nr._, ce tracta semiremorca Koegel cu nr._, având 53 tone MTMA, pe DN1, din direcția B.-Ploiești și a încălcat interdicția de circulație impusă de Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 485/24.12.2013, semnalizată prin indicatoare rutiere, pe un sector de drum unde circulația autovehiculelor cu masa totală autorizată mai mare de 7,5 tone este interzisă între orele 6.00-22.00. Fapta a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul-verbal, care a fost întocmit legal, se bucură de prezumția de temeinicie. Agentul de poliție e competent să sancționeze astfel de contravenții conform disp. art. 612 lit. c din O.G. nr. 43/1997. Temeinicia celor reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul e investit cu exercițiul autorității de stat, iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea, reprezentată în acest caz de agentul de poliție, consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și/sau penală. La solicitarea agentului constatator contravenientul nu a putut prezenta autorizația de circulație pe sectorul de drum restricționat pe DN1.

În drept a invocat disp. art. 205 și urm. C.pr.civ., iar la întâmpinare a atașat: procesul-verbal de contravenție contestat, raportul agentului constatator întocmit la 20.06.2014 și fișa de evidență auto a petentului (f. 21-23).

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatului depus la dosar la 21.07.2014 (f. 26) petentul a susținut că la 9.05.2014, la ora 10.50, a fost oprit pe DN1 Bănești de organele de poliție întrucât de la ora 6.00 nu mai avea voie să continue deplasarea, fiind interzis traficul greu. Fiind o zi de vineri nu mai avea voie să circule noaptea, putând să plece doar luni dimineața. A avut o pană de cauciuc și era încărcat cu marfă perisabilă, iar afară era cald și a vrut să protejeze marfa. Destinația finală era localitatea Ploiești. Poliția din zonă nu îi permitea să staționeze până la ora 22.00 din cauză că se comit furturi de mărfuri, motorină.

La această cerere a atașat o declarație a numitului E. O. și scrisori de transport internațional – CMR-uri (f. 27-29).

În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind astfel audiat martorul E. O. (f. 47), la propunerea petentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la 9.05.2014 de agentul constatator din cadrul intimatului petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 43/1997.

În sarcina acestuia s-a reținut că la 9.05.2014, ora 10.50, a condus pe DN1, km. 88, pe raza localității Bănești, autotractorul M. cu nr._, ce tracta semiremorca Koegel cu nr._, având 53 tone MTMA, pe DN1, din direcția B.-Ploiești și a încălcat interdicția de circulație impusă prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 485/24.12.2013, semnalizată prin indicatoare rutiere, pe sectorul de drum B.-Ploiești, unde circulația autovehiculelor cu masa totală autorizată mai mare de 7,5 tone este interzisă între orele 6.00-22.00, faptă sancționată de art. 61 lit. n din O.G. nr. 43/1997.

Verificând în conformitate cu disp. art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând motive de nulitate care să fie invocate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia întocmirii actului sancționator, instanța reține că în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, iar în acest sens se remarcă în jurisprudența CEDO că în mod constant s-a statuat că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (paragr. 28).

Mai mult, se reține că în cazul faptelor contravenționale constatate personal de agenții care întocmesc procesele-verbale – ca în cazul de față – funcționează prezumțiile de legalitate și de temeinicie ale actelor sancționatoare, soluție care este în acord cu art. 6 din Convenție, din moment ce instanța verifică din oficiu legalitatea procesului-verbal, revenind petentului sarcina de a răsturna prezumțiile menționate, însă în speță petentul - prin probele administrate - nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal.

De altfel acesta implicit a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, așa cum reiese din cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus la fila 26 în dosar.

În consecință, se constată că petentul se face vinovat de contravenția imputată, dar sancțiunea aplicată acestuia, respectiv amenda contravențională în sumă de 3.000 lei, este prea severă în raport de condițiile în care a fost săvârșită fapta, de gravitatea acesteia.

În acest sens reține din coroborarea mențiunilor scrisorilor de transport internațional depuse la filele 28-29, cu relatările martorului E. O. (f. 47), că petentul a încărcat de la o fabrică din B. bere în dimineața zilei de 9.05.2014, urmând a o transporta la un depozit în mun. Ploiești. A mai susținut martorul audiat în cauză că înainte de localitatea Bănești, la km. 92, vehiculul condus de petent a făcut pană și acesta a solicitat prin stație o cheie specială pentru roți, iar ca urmare a acestui apel, în jurul orei 5 dimineața s-a întâlnit cu petentul și i-a lăsat cheia solicitată, martorul continuându-și drumul spre Ploiești pentru a ajunge până la 6.00, când începea restricția de circulație, în timp ce petentul a rămas să repare pana, ajungând la depozit în jurul orei 11.00.

Petentul a relatat și agentului constatator despre pana de cauciuc, astfel cum reiese din raportul întocmit de agentul constatator (f. 22).

Existența incidentului ce l-a împiedicat pe petent să ajungă în timp util la depozitul din Ploiești, în perioada când nu era pe DN1 restricția de circulație, respectiv pana de cauciuc, natura mărfii transportată de petent, ce impunea un transport de urgență, cât și faptul că pana de cauciuc s-a produs într-o zi de vineri, căreia îi urmau două zile de restricție pentru circulația de DN1, sunt apreciate ca elemente de fapt ce conturează circumstanțele reale în care petentul a săvârșit contravenția reținută prin procesul-verbal, care creează acestuia vocație pentru o reindividualizare a sancțiunii aplicate.

Se reține de asemenea că scopul aplicării sancțiunilor este preponderent educativ și nu represiv, sancțiunile contravenționale nu sunt un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, trebuind să tindă spre un scop preventiv.

Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Și jurisprudența CEDO a statuat că între apărarea dreptului la proprietate și cerințele interesului general trebuie să domnească un just echilibru – cauza Hentrich/Franța, precum și aceea de a nu se impune o povară excesivă, trebuind reținut în virtutea principiului de proporționalitate, ridicat la rang de principiu general al dreptului comunitar, că legalitatea unei reglementari este subordonată condiției ca mijloacele pe care le folosește să fie capabile să realizeze obiectivul urmărit în mod legitim de reglementarea în cauză și să nu meargă dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, dat fiind că atunci când poți alege din mai multe măsuri corespunzătoare, se impune recurgerea la cea mai puțin constrângătoare (Hotărârea Industrias Pesqueras/Comisie 24.04.1996, NMB s.a/Comisie 22.01.1997.)

Principiul proporționalității în impunerea sancțiunilor de către statele membre ale Uniunii Europene a fost statuat și prin jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene de la Luxemburg. Astfel, în cauza Comisia c. Greciei s-a reținut că statele membre sunt obligate să se conformeze principiului proporționalității în virtutea căruia măsurile administrative și sancțiunile stabilite nu trebuie să depășească ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite, iar procedurile de control nu trebuie să fie însoțite de o sancțiune care să fie atât de disproporționată față de gravitatea încălcării.

Pe cale de consecință, în considerarea celor expuse, chiar dacă petentului i s-a aplicat minimul de amendă prevăzut de art. 61 lit. n din O.G. nr. 43/1997, urmează a se admite în parte plângerea, în conformitate cu disp. art. 31, art. 34 din O.G. nr. 2/2001, apreciindu-se că gradul de pericol social concret al contravenției este redus, fapta fiind săvârșită în circumstanțele mai sus prezentate, în plus, petentul a recunoscut implicit fapta reținută în sarcina sa. Astfel se apreciază că scopul educativ și sancționator al răspunderii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni mai ușoare.

În consecință, se va anula în parte procesul-verbal de contravenție și se va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale de 3.000 lei cu sancțiunea avertismentului, cu recomandarea pentru petent, prev. de art. 7 alin. l din O.G. nr. 2/2001, în sensul de a respecta pe viitor dispozițiile legale, menținând în rest actul sancționator, ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. C., CNP_, domiciliat în com. Maierus, ., jud. B., împotriva intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, și în consecință:

Anulează în parte procesul-verbal, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei cu sancțiunea avertismentului.

Menține în rest procesul-verbal de contravenție, ca legal și temeinic.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. M. L.

Red. ES/ES

5 ex./23.02.2015

2 comunicări/…………………

PETENT

1. N. C. - MĂERUȘ, nr. 180, J. B.

INTIMAT

2. I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA - PLOIEȘTI, V. L., nr. 60, J. PRAHOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 445/2015. Judecătoria CÂMPINA