Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 856/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 856/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 856/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 856/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M.-L. E.
Grefier: A. E. V.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, privind transformarea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată intimatului G. A. B. prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.03.2014 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N. C. pr. civ. verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001; estimează – potrivit art.238 alin.1 NCPC că procesul se va finaliza azi.
În baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N. C. pr. civ. instanța încuviințează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar, aceasta fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C. pr. civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA – Poliția mun. Câmpina a solicitat în contradictoriu cu intimata G. A. B. înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei aplicată acesteia prin procesul-verbal de contravenție .>PA nr._/15.03.2014 cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul a arătat în esență că intimata G. A. B. deși sancționată contravențional, nu a achitat amenda în termenul legal de 30 de zile și nici nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
În drept petentul a invocat disp. art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a solicitat în temeiul disp. art. 223 alin. 3 C.pr.civ. judecarea și în lipsă.
În susținerea sesizării a anexat înscrisuri (f. 4-12).
Prin Rezoluția din 12.12..2014 s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate intimatei G. A. B. cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 al. 2 N.C.P.C.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile au fost comunicate intimatei G. A. B. la 15.12.2014, însă aceasta nu a formulat întâmpinare, astfel că prin rezoluția din 12.01..2014 instanța a fixat termen de judecată pentru această dată.
Intimata G. A. B. deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C. s-a încuviințat petentului și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție .> PA nr._/15.03.2014 ,întocmit de agentul constatator din cadrul Poliției mun. Câmpina intimata G. A. B. a fost sancționată contravențional, în baza art. 2 pct.6 din Legea 61/1991, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 lit. c din același act normativ, cu amendă în cuantum de 500 lei.
Intimata nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei mun. Câmpina cu bunuri urmăribile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din coroborarea actelor depuse la dosar.
Potrivit art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Cum amenda aplicată intimatei nu a fost achitată, iar aceasta este în stare de insolvabilitate, apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității solicitată prin prezenta sesizare este întemeiată.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din OG nr. 55/2002 ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre, natura activităților ce vor fi prestate și față de Hotărârea Consiliului Local Câmpina nr.40/1999 privind stabilirea domeniilor, serviciilor publice și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității în domeniul serviciilor publice pentru întreținerea parcurilor și drumurilor pe o durată de 25 ore la dispoziția Primăriei mun. Câmpina jud. Prahova
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimata G. A. B. domiciliată în mun. Câmpina . jud. Prahova având CNP_, și în consecință:
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 500 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție .>PA nr._/15.03.2014 cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității în domeniul serviciilor publice pentru întreținerea parcurilor și drumurilor pe o durată de 25 ore la dispoziția Primăriei mun. Câmpina jud. Prahova .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina
Pronunțată în ședință publică azi 04.03.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
E. M. L.
Red.EML/SL
4 ex/ 27.03.2015
← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Validare poprire. Sentința nr. 878/2015. Judecătoria CÂMPINA → |
---|