Pretenţii. Sentința nr. 4340/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 4340/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 4340/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4340

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11 DECEMBRIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 302 Câmpina, prin administrator S.C. PARACORA IMOB S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. P..

Acțiune scutită de taxă de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus de reclamantă o precizare a acțiunii, după care:

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C. pr. civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94 alin. 1 lit. k rap. la art. 107 alin. 1 C. pr. civ.

Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, în dovedirea cererii este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 C. pr. civ., o încuviințează.

Instanța constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și întrucât au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la 23.09.2015, reclamanta Asociația de P. nr. 302 Câmpina a chemat în judecată pe pârâta C. P., și a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 636 lei reprezentând cheltuieli de reparații părți comune – înlocuire învelitoare șarpantă.

În motivarea cererii reclamanta arată că majoritatea proprietarilor au hotărât refacerea terasei blocului B5, ca urmare a stării avansate de degradare.

Astfel încă din 2014 au hotărât strângerea de fonduri în vederea efectuării lucrărilor, sumele fiind incluse în listele lunare de întreținere, iar pârâta a achitat până în prezent 1000 lei rămânând un rest de 636 lei.

Mai arată reclamanta că potrivit contractului de prestări servicii nr. 118/03.08.2015 lucrările au fost executate și reprezentanții asociației a conformat executarea acestora întocmindu-se procesul-verbal de recepție din 26.08.2015.

Ulterior potrivit cotei indivize a fiecărui proprietar au fost repartizate costurile lucrărilor conform situației centralizatoare.

În drept reclamanta a invocat disp. Legea nr. 230/2007, HG nr. 1588/2007, clauzele contractului de administrare și a solicitat judecarea cauzei în lipsa reprezentanților săi.

În dovedirea acțiunii sale reclamanta a depus la dosar înscrisuri: notă calcul sume datorate de pârâtă, contractul de administrare nr. 5/01.02.2015, proces-verbal încheiat la 26.08.2015, situație centralizată, proces-verbal al adunării generale, contract de prestări servicii nr. 118/03.08.2015, act adițional (f.4-16).

Prin rezoluția din 24.09.2015 în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ. instanța a dispus comunicarea acțiunii și înscrisurilor către pârâtă.

Pârâta a formulat întâmpinare (f.20) prin care a arătat că la 30.07.2015 a participat la Adunarea generală a asociației proprietarilor din care face parte și a fost de acord cu introducerea în lista de plată a cheltuielilor de întreținere a sumei destinată pentru lucrarea de reparație a acoperișului. Astfel i-a revenit de achitat suma de 1.636 lei și a plătit până în prezent 1.000 lei.

Arată pârâta că intenția sa este de a achita și diferența de 636 lei, dar în rate lunare și nu a fost contactată de reclamantă pentru achitarea integrală a sumei.

După fixarea primului termen de judecată reclamanta la 09.12.2015 a depus o precizare a acțiunii (f.30) prin care a arătat că înțelege să micșoreze câtimea pretențiilor întrucât reclamanta a mai achitat din suma datorată suma de 600 lei și a mai rămas de plată numai suma de 36 lei pe care o solicită.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din procesul-verbal al adunării generale a proprietarilor din 30.07.2015 (f.9,10) se constată că Asociația de P. nr. 302 a hotărât începerea lucrărilor la acoperișul blocului B5 cu societatea Andare G. SRL.

Astfel s-a încheiat cu aceasta contractul de prestării servicii nr. 118/03.08.2015(f. 11-13) pentru efectuarea unor lucrării la blocul B 5, scara A, în valoare de 33.655,56 lei, fiind efectuat și un deviz al lucrărilor (f.14).

La 26.08.2015 a fost încheiat actul adițional nr. 129 (f. 15) prin care s-a procedat la modificarea valorii contractului cu suma de 534,20 lei, datorită suplimentării materialelor, și tot la acea dată a fost încheiat un proces-verbal (f.7) prin care s-a confirmat încheierea lucrărilor de înlocuire învelitoare șarpantă.

Prin întâmpinarea formulată pârâta a subliniat că și ea și-a manifestat acordul pentru efectuarea lucrărilor și chiar a achitat o parte din suma ce i-a revenit de plată.

Din situația centralizată (f.8) în funcție de cota parte a apartamentului pârâtei, s-a stabilit că acesteia îi revine de plată, suma 1636 lei, din care a achitat 1000 lei.

Ulterior după introducerea prezentei acțiunii reclamanta și-a micșorat câtimea pretențiilor la suma de 36 lei, urmare a faptului că pârâta a mai achitat suma de 600 lei.

Potrivit art. 45 alin. 3 din Legea nr.230/2007, plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații ce este aprobat de proprietarii membri ai asociației de proprietari, iar stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar se fac proporțional cu cota parte indiviză din proprietatea comună, conform art. 48 din același act normativ.

Astfel potrivit disp. art. 48 din legea menționată mai sus „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea . proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea . efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de alta natura, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.”

Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin.1 din același act normativ care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

De asemenea conform art. 32 alin. 1 din HG nr. 1588/2007 „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”

Așa fiind față de cele reținute, instanța urmează să admită acțiunea precizată și să oblige pârâta să plătească reclamantei suma de 36 lei reprezentând cheltuieli reparații părți comune.

Văzând și disp. art. 453 C. pr. civ. se va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 302, prin administrator S.C. PARACORA IMOB S.R.L., cu sediul ales pentru comunicare acte în mun. Câmpina, .. 18 (parter), jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta C. P., domiciliată în mun. Câmpina, .. B5, ., jud. Prahova, și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 36 lei reprezentând cheltuieli reparații părți comune.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.12.2015.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./16.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4340/2015. Judecătoria CÂMPINA