Plângere contravenţională. Sentința nr. 3492/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3492/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 3492/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3492/2015

Ședința publică de la 14 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M.-L. E.

Grefier: A. E. V.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentă S.C.CORYDOB I. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SCHIOPULESCU C. și pe intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională PV . NR._/29.06.2015.

Plângere a fost timbrată cu 20 lei (fila 4 dosar).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N.C.P.C., verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 94 rap. la art. 101 din OG nr. 15/2002, modificată prin Legea 2/2013.

Instanța în temeiul disp. art. 238 NCPC, estimează că durata necesară pentru soluționarea dosarului este de un termen de judecată.

Instanța în baza disp. art. 258 rap. la art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N.C.P.C., încuviințează petentei și intimatei proba cu înscrisurile depuse la dosar, această fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei, în baza disp. art. 244 alin. 1 N.C.P.C., declară cercetarea procesului încheiată și rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petenta . prin reprezentantul său legal –administrator SCHIOPULESCU C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . NR._ încheiat la data de 29.06.2015.

de CNADR-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN prin care a fost sancționată cu 2750 lei amendă contravențională pentru fapta prev. de art.8 al.2 din OG 15/2002 modificată și completată constând în aceea că a fost depistată circulând cu autoturismul categoria E cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei pe DN 1 km 370 +200 S. jud. A., fără a avea rovinietă valabilă.

In motivarea plângerii, petenta a arătat că a avut mai multe contracte de leasing prin care a achiziționat un număr de 20 de vehicule de la Societatea de Leasing Financiar . IFN SA, contracte care s-au încheiat la data de 15.09.2009, și au fost închise la de 13.07.2011, dată la care bunurile au fost recuperate de societatea de leasing.

A mai arătat petenta, că societatea de leasing a vândut vehiculul cu nr._ unui terț, care avea obligația de a face toate demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate asupra vehiculului în termen de 30 de zile, astfel încât obligația de a achita rovignieta revine proprietarului și în nici un caz societății petente, care nu mai deține bunul.

In drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001, OG 15/2002., prevederile C.

În dovedirea plângerii, au fost depuse în copie la dosar, procesul verbal de contravenție, contractul de leasing referitor la autovehiculul_, adresa nr._/2011

Intimata a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât procesul verbal de contravenție întrunește toarte condițiile prev. de art.15/2002 coroborat cu OG 2/2001, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei, iar procesul verbal de contravenție este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale .

A mai arătat intimata, că documentația de înstrăinare ale autoturismelor nu îi sunt opozabile, certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate și nu îi conferă această calitate, iar petenta avea obligația conform Ordinului nr.1501/2006 să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele său.

A depus intimata la dosar în copie planșa foto, autorizația de control a agentului constatator ,certificat calificat pentru semnătura electronică.

In cauză, au fost administrate probe cu înscrisurile depuse de ambele părți la dosar .

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Petenta a fost sancționată contravențional întrucât autoturismul proprietate acesteia cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit Contractului de leasing financiar petenta a preluat în calitate de utilizator de la Societatea de Leasing . IFN SA dreptul de folosință a unui autovehicul marca Mecedez Benz, respectiv bunul mobil ce a fost surprins în trafic circulând fără rovinietă.

Din adresa nr._ (f.11), rezultă că la data de 15.11..2011 contractul de leasing a încetat, iar autovehiculul ce a făcut obiectul contractului a fost recuperat de proprietar.

Din această stare de fapt, rezultă că la data constatării faptei contravenționale respectiv 31.01.2015 petenta nu mai avea calitatea de utilizator al autovehiculului în litigiu și drept consecință nici obligația de a deține rovinietă valabilă.

Potrivit disp.art.7 din OG 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile precum și a achitarea tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor ………iar conform definiției dat de actul normativ, utilizatorii sunt persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau după caz pot folosi în baza unui drept legal vehiculul înmatriculat în România.

Susținerea intimatei în sensul că potrivit dispozițiilor legale prev. de OG 15/2002 are posibilitatea constatării contravențiilor cu ajutorul mijloacelor tehnice omologare și a încheierii proceselor verbale în lipsa contravenienților, după identificarea acestora pe baza datelor furnizare de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, nu poate fi reținută întrucât această împrejurare nu îi dă dreptul sancționării unei persoane care nu a săvârșit o faptă contravențională, atâta timp cât nu îi incumbă obligația de a solicita radierea autovehiculului din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane ( a se vedea disp. art.24 lit.d din Ordinul 1501/2005)a proprietarului de drept.

In cauza de față, petenta nu a avut niciodată această calitate de proprietar, iar la momentul constatării faptei nu mai avea calitatea nici de utilizator.

Pentru toarte aceste motive, instanța constată că petenta nu se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa, aspect față de care în temeiul disp.art.34 din OG 2/2001 rep. va admite plângerea și va anula procesul verbal ca netemeinic și nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul în com. Poiana Câmpina . prin Administrator Schiopulescu C., CUI RO,_, J_ împotriva procesului verbal de contravenție . NR._ încheiat la data de 29.06.2015 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA(CNADNR)-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București sector 6, . A CUI_, J40/552/15.01.2004.

Anulează procesul verbal de contravenție . NR._ încheiat la data de 29.06.2015, ca netemeinic și nelegal.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14.10.2015

PREȘEDINTE GREFIER

M.-L. E.

Red. EML/SL

5 ex./…10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3492/2015. Judecătoria CÂMPINA