Plângere contravenţională. Sentința nr. 4378/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 4378/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 4378/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4378/2015

Ședința publică de la 14 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Grefier D.-L. P.

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petiționarul A. L. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din 28.08.2015 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA .

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei conform chitanței fiscale depusă la fila 4 dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată acordat după procedura prealabilă iar petiționarul a depus răspuns la întâmpinare care a forst comunicat intimatului.

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă.

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților și probele solicitate prin cererile depuse până la acest termen, estimează durata cercetarii procesului la 3 luni.

În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente, utile și pertinente soluționării cauzei.

În temeiul disp. art.394 ( 1 ) instanța închide dezbaterile și rămâne în deliberare:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr._ și formulată în termen legal, petentul A. L. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ din 28.08.2015 prin care a fost sancționat cu 630 lei + avertisment pentru fapta prev. de art.108/1/c/3 și 108/1/3 din OUG 195/2002 rep., constând în aceea că la data de 08.08.2015 a condus autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 102 I, fiind înregistrat de aparatul R. cu viteza de 80 km/h (+30 km/h ) și nu a avut cuplată centura de siguranță.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție nu se bucură în sine de o prezumție de temeinicie, sarcina probei revenind agentului constatator aspect față de care solicită a fi depusă la dosar documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, totodată a arătat ca s- a încadrat greșit în drept fapta pretins comisă, aceasta fiind prevăzută de art.108 d1 lit.b pct.2 din OUG 195/2002, amenda fiind de 420-525 și 3 puncte penalizate, iar petentul fiind în imposibilitatea de a o achita ,neavând loc de muncă și un copil minor de un an în întreținere.

A mai arătat că a fost o eroare de măsurare deoarece el circula cu viteza mai mică decât cea consemnată în procesul verbal de contravenție, aspect față de care se consideră nevinovat și a solicitat în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

In dovedirea plângerii a depus la dosar procesul verbal contestat ., nr._ din 28.08.2015 și cartea de identitate

Plângerea a fost motivată în drept pe disp. art.108/1/b/2, art.101/1/c/3 din OUG 195/2002.

Intimatul IPJ Prahova a depus Întâmpinare în cauză (f.11) solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât abaterea a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, constatându-se astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de natură contravențională reținute în sarcina petentului, sancțiunea fiind temeinică și legală .

In ceea ce privește susținerile petentului cu privire la încadrarea juridică, s-a menționat de intimat că, conducerea unui autovehicul cu o viteză mai mare de 30 Km/h decât limita maximă admisă întrunește elementele constitutive ale contravenției prev. de art.108 alin.1 lit.b pct.2 din OUG 195/2002 iar referitor la cuantumul amenzii cât și la numărul de puncte de penalizare, pentru această abatere, instanța este investită cu controlul legalității și temeiniciei procesului verbal având posibilitatea de a reindividualiza sancțiunea în sensul diminuării cuantumului sancțiunii aplicate.

Petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii cu avertisment - această solicitare are în vedere și faptul că petentul conștientizează că faptele săvârșite există .

Intimatul a depus la dosar planșe foto ,procesul verbal de contravenție, raportul agentului constatator, buletin de verificare metrologică nr._ din 18.02.2015, certificat aprobare model nr.012/2009, atestatul operatorului radar nr.013 din 23.03.2010, filă registru evidență abateri (f.11-19)

Au fost admise și administrate probe cu înscrisurile depuse de părți la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:

Petentul a fost sancționat contravențional întrucât în data de 08.08.2015, ora 07.53 a condus autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 102 I, fiind înregistrat de aparatul R. cu viteza de 80 km/h (+30 km/h ) și nu a avut cuplată centura de siguranță.

Fapta reținută în sarcina petentului este pe deplin dovedită cu planșele foto (f.18) ale înregistrării efectuată cu aparatul radar verificat conform Buletinului de verificare nr. ._ din 18.02.2015(f.16) și folosit de operatorul radar instruit conform Atestatului nr. .013 din 23.03.2010 (f.15).

Intrucât intimatul a depus toate dovezile care atestă situația de fapt reținută în sarcina petentului, prezumția relativă de temeinicie de care se bucură actul administrativ constatator a fost astfel confirmată și întărită, neexistând nici o probă contrară care să răstoarne această prezumție.

De asemenea se constată și corecta încadrare juridică a faptei în drept precum și corecta individualizare a sancțiunilor aplicate față de aplicarea criteriilor de individualizare prev de art 21 din OG 2/2001 rep și anume, împrejurările comiterii faptelor, gradul sporit de pericol social al faptelor dovedit cu numărul mare de evenimente rutiere cu victime, circumstanțele personale ale contravenientului care nu a dovedit cu înscrisuri sau alte mijloace de proba susținerile referitoare la lipsa posibilităților materiale de a achita amenda aplicată.

Astfel fiind, în temeiul disp.art.34 din OG 2/2001 rep., instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată, menținând procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul A. L. CNP_ domiciliat în com. Valea Doftanei . jud. Prahova împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ din 28.08.2015 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA- cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova ,ca neîntemeiată .

Menține procesul verbal de contravenție ., nr._ din 28.08.2015 încheiat de IPJ Prahova, ca temeinic și legal.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14.12.2015

PREȘEDINTE GREFIER,

N. V.

Red. NV/SL

5 ex/05.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4378/2015. Judecătoria CÂMPINA