Plângere contravenţională. Sentința nr. 283/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 283/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 2402/206/2012
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.283
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 1 MARTIE 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. V.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale, formulată de contravenienta . GURA HUMORULUI, intimat fiind INSTECTORATUL T. DE MUNCĂ SUCEAVA.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc reprezentanții părților și martora C. L..
Procedura de citare fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se constată că s-a depus la dosar procesul verbal întocmit de agentul desemnat cu executarea mandatului de aducere.
Față de mențiunile din procesul verbal depus la dosar din care rezultă că martora C. L. este plecată la muncă în străinătate, instanța constată imposibilitatea audierii acesteia, constată plângerea în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, din data de 30 iulie 2012, petenta .. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 16.07.2012 emis de intimatul I. T. de Muncă Suceava, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzi cu avertisment și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că procesul verbal contestat a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.19 din O.G.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în lipsa contravenientului. De asemenea, procesul verbal a fost încheiat și cu încălcarea dispozițiilor art.16 al.7 din același act normativ, care prevede că în momentul încheieri procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „Alte mențiuni”, sub sancțiunea nulității procesului verbal.
Deosebit de aceasta petenta a arătat că intimata a anexat la procesul verbal de contravenție contestat și procesul verbal de control nr._/16 iulie 2012 privind cele constatate în urma controlului și a măsurilor obligatori dispuse, potrivit căruia se reține în mod nereal că unicul asociat nu a prezentat documentele solicitate pentru control, deși a fost înaintată o înștiințare prin angajata societăți prezentă la data controlului.
Pentru susținerea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal contestat, extras privind punctele de lucru ale societăți petente, procesul verbal de control, înștiințare de plată.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângeri contravenționale și menținerea procesului verbal contestat ca temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării, intimatul a reiterat considerentele de fapt și de drept care au condus la încheierea procesului verbal contestat
Anexat întâmpinării petenta a depus la dosar: înștiințare pentru prezentare la control la dat de 13.07.2012; proces verbal de constatare și sancționare nr._/16.07.2012; confirmare de primire a procesului verbal contestat; proces verbal de control nr._/16.07.2012; anexa nr.1 la procesul verbal de control nr._/16.07.2012; anexa nr.2 la procesul verbal de control nr._/16.07.2012; declarația numitei C. L.; fișa cu înregistrarea în Registrul Electronic de Evidență a Salariaților; proces verbal nr.1793/16.07.2012.
Prin Sentința civilă nr.979/14 septembrie 2012, a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.
Prin Sentința civilă nr. 1278/2012 din data de 22 octombrie 2012, Judecătoria Gura Humorului a admis, la rândul său, excepția necompetenței teritoriale, dosarul fiind înaintat Tribunalului Suceava, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Prin încheierea nr. 6677/22.11.2012, Tribunalul Suceava a admis sesizarea privind stabilirea competenței teritoriale și a stabilit competența de soluționare a cauyei, în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.12.2012, sub nr._ .
În cauză s-a încuviințat proba testimonială însă, la termenul de astăzi, instanța a constatat imposibilitatea audierii martorei propuse de petentă, astfel că proba nu a fost administrată.
Analizând plângerea formulată, prin prisma înscrisurilor aflate la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal .,nr._, încheiat de reprezentanții intimatului la data de 16.07. 2012, petenta a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor prev,. de art. 260, alin. 1 lit. e și art. 23, alin. 1, lit. c din L53/2003,respectiv L108/1999, reținându-se în sarcina sa faptul că nu a întocmit forme de angajare d-nei C. L., care desfășura activitate la punctul de lucru BAR-SALĂ din Câmpulung Moldovenesc, fiind singura persoană deservea clienții la data efectuării controlului. De asemenea, s-a reținut că societatea petentă nu a prezentat documentele solicitate pentru desfășurarea controlului
Referitor la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prev. de art 16 și 17 din OG 2/2001, neexistînd motive de nulitate absolută, ce ar putea fi invocate și din oficiu.
Apărarea petentei, în sensul că procesul verbal a fost încheiat în lipsa sa, nu este de natură să atragă nulitatea actului sancționator, neexistând nici un text de lege care să oblige agentul constatator să încheie procesul verbal în prezența contravenientului.
Cu privire la susținerile petentei referitoare la nulitatea procesului verbal de contravenție, ca urmare a faptului că nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, instanța amintește că obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului acest drept nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute. Având în vedere faptul că petenta nu a dovedit o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel, decât prin anularea actului, în condițiile art.105 din Codul de procedură civilă, instanța va înlătura această apărare a petentei. .
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că situația de fapt reținută prin procesul verbal este contestată de către petentă, aceasta afirmând că a înregistrat contractul de muncă al numitei C. L..
Într-adevăr, din înscrisul aflat la fila 31 din dosar, instanța reține că societatea petentă a încheiat numitei C. L. contract de muncă, însă la data de 13.07.2012, ulterior datei depistării acesteia -12.07.2012, astfel că, la data efectuării controlului, fapta întrunea toate elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 16, al1 din Legea 53/2003 .
Prin urmare, având în vedere că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei menționate în procesul verbal contestat cu privire la fapta analizată, instanța va reține temeinicia procesului verbal contestat.
Nici cu privire la fapta prev. de art. 19, lit. c din Legea 108/1999, petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare, astfel că instanța va reține temeinicia sancțiunii aplicate pentru această faptă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate petentei, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei,iar potrivit art. 21 din același act normativ, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit și urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date reținute în procesul verbal.
În speță, având în vedere faptul că petenta a înregistrat ulterior contractul de muncă al numitei C. L., instanța apreciază că petenta a dat dovadă de bună credință
Este adevărat că buna credință a petentei nu o exonerează de răspunderea contravențională, însă având în vedere disp. art. 5 al. 5, art. 7al.3 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, și ținând cont de conduita petentei, de stăruința depusă de aceasta pentru remedierea deficiențelor constatate instanța urmează să rețină aceste circumstanțe în favoarea sa ,apreciind că scopul educativ preventiv al sancțiunii poate atins și fără a impune plata unei sume de bani cu titlu de amendă.
Față de cele mai sus menționate, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei, cu sancțiunea avertisment, urmând să mențină restul dispozițiilor procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, plângerea. formulată de contravenienta . GURA HUMORULUI, cu sediul în municipiul Gura Humorului, ., ., intimat fiind INSTECTORATUL T. DE MUNCĂ SUCEAVA cu sediul în Suceava .., județul Suceava și în consecință.
Înlocuiește amenda în cuantum de 10.000 lei, stabilită în sarcina petentei prin procesul verbal ., nr._/16.06.2012, cu sancțiunea avertisment.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 01.03.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.L.V.
Tehnored.MC
Ex.:4
7 martie 2013
← Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 532/2013.... | Uzucapiune. Sentința nr. 588/2013. Judecătoria CÂMPULUNG... → |
---|