Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 774/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 774/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 889/206/2013
Dosar nr._ Reexaminarea sancțiunii contravenționale
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 774
Ședința publică de la 05 iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. V. GREFIER M. S.
Pe rol, soluționarea cererii de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, intimat fiind P. M. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 131 rap. la art. 94 alin. 1 lit. h Cod proc. civilă, coroborat cu art. 9 din OG2/2001,instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În baza art. 258 rap. la art. 255 din Codul de procedură civilă, instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosar odată cu cererea de chemare în judecată.
Instanța, verificând actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin adresa nr. 658.209 din 27 martie 2013, înregistrată la instanță la 03 aprilie 2013, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată contravenientului P. M. G. prin procesul verbal . nr._ din 13.01.2005, cu prestarea unei munci în folosul comunității.
S-a precizat că unitatea fiscală a constatat că, în conformitate cu prevederile art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, debitoarea nu a achitat amenzile stabilite de organele în drept și pentru care nu există posibilitatea executării silite, neavând venituri urmăribile, încât solicită a se înlocui amenda aplicată cu sancțiunea obligării debitoarei la prestarea unei munci în folosul comunității.
De asemenea, precizează că prin Deciziile nr. 1354 din 10 decembrie 2008 și nr. 7 a Î.C.C.J. din 20 septembrie 2010 s-a admis recursul în interesul legii, în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă, contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Cererea a fost motivată în drept pe prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens s-au depus la dosar: adresa nr. 1734/04.03.2013 a Primăriei ., somația nr._/22.11.2011, procesul verbal de contravenție, titlu executoriu.
Deși legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut obiecțiuni la solicitarea formulată.
Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor aflate la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului verbal de contravenție . nr._ din 13 ianuarie 2005, i s-a aplicat contravenientului o amendă în cuantum de 1.000 lei. Întrucât contravenientul nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție în termenul prevăzut de lege, sancțiunea rămânând definitivă, nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată și nici nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite, s-a solicitat transformarea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Potrivit art.9 alin.5 din OUG 2/2001 în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin.4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 39 ind. 1 alin. 2 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, instanța urmează a admite cererea și în acest sens, va înlocui amenda de 1.000 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ din 13 ianuarie 2005, cu prestarea a 100 de ore de muncă în folosul comunității;
Conform art.9 alin.1 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, contravenienta va executa sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 100 de ore.
Văzând și dispozițiile art.39 ind.1 alin.3 din Legea 352/2006,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulată de petentul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, intimat fiind P. M. G. din com. Vama, .. Suceava.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii in cuantum de 10.000.000 lei rol, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit de reprezentanții IPJ Suceava la data de 13.01.2005, cu prestarea unei activități in folosul comunității, pe o durată de 100 de ore.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțata in ședința publica, azi, 05.07.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. LV.
Tehnored. MS
Ex. 4
10.07.2013
← Servitute. Sentința nr. 628/2013. Judecătoria CÂMPULUNG... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1205/2013.... → |
---|