Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 744/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 744/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 894/206/2013

Dosar nr._ reexaminarea sancțiunii contravenționale

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 744

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 IUNIE 2013

Instanța constituită din

PREȘEDINTEMERCHEȘ D.

GREFIER P. C.

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „reexaminarea sancțiunii contravenționale”, formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, în contradictoriu cu intimatul B. G. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA:

Prin cererea înregistrată la data de 30 aprilie 2013, instanța a fost sesizată în vederea înlocuirii sancțiunii contravenționale aplicate numitului Bărgăuan G. A., prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Postul de Poliție B., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a precizat că prin procesul verbal de contravenție menționat mai sus, numitul Bărgăuan G. A., a fost sancționat cu amendă contravențională, acesta nu a fost atacat cu plângere, sancțiunea rămânând definitivă, iar contravenientul nu a achitat amenda și nici nu există posibilitatea executării silite.

Cererea a fost motivată în drept pe prevederile art. 9 alin. 3 și art. 39 indice 1 alin. 1 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare.

Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță.

S-a depus la dosar procesul verbal de contravenție, somația de plată, titlul executoriu, ancheta socială efectuată de Primăria comunei Pojorâta, din care rezultă că intimatul nu este salariat la nici o unitate cu capital de stat sau privat, obține venituri din diverse munci ocazionale, nefiind înscris în registrul agricol cu bunuri mobile sau imobile, și adresa nr. 1896/2013 a primărieie comunei pojorâta potrivit căreia intimatul nu dispune de mijloace materiale de probă.

Din actele depuse la dosar rezultă faptul că intimatul Bărgăuan G. A. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._, întocmit de Postul de Poliție al comunei B. cu suma de 1000 lei amendă, rămas definitiv, iar acesta nu a achitat amenda stabilită și nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite.

Conform art. 39 indice 1 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contravenientul nu a achitat amenda stabilită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța va fi sesizată cu înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Prin decizia nr. 1354/10.12.2008, Curtea Constituțională a stabilit că sunt neconstituționale sintagmele folosite în textele legale care condiționează obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității de consimțământul contravenientului.

În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 9 și art. 39 indice 1 din OG 2/2001, motiv pentru care va admite cererea și va proceda la înlocuirea amenzii de 1000 lei aplicată contravenientului, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 40 de ore.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admis sesizarea având ca obiect „reexaminarea sancțiunii contravenționale”, formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, în contradictoriu cu intimatul B. G. A., domiciliat în ., Jud. Teleorman și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 1000 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal . nr._/14.02.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 40 de ore.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C-lung. Mold. .

Pronunțată în ședința publică de la 27.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MD

Tehnored. PC/PC

Ex.4/11.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 744/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC