Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 403/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 403/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 403/2015
Dosar nr._ prestație tabulară
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.403
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 MARTIE 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „prestație tabulară” introdusă de reclamanta S. I. L. C. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă avocat I. A. și martorii:I. C. și B. H., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Sub prestare de jurământ se procedează la audierea martorilor prezenți, susținerile acestora fiind consemnate în procesele – verbale aflate la dosar.
Av.I. A. pentru reclamantă arată că nu mai are alte probe de solicitat în cauză.
Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească, acordă cuvântul la fond.
Av.I. A. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la 28 iulie 2014 reclamanta S. – I. L. C. a chemat-o în judecată pe pârâta . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că:
- ea a dobândit dreptul de proprietate, prin edificare, cu privire la imobilul casă – C1, situat pe . CF_ a . planului de situație întocmit la 14 mai 2012 de către PFA P. M. și
- să se dispună înscrierea dreptului de proprietate, în registrul C.F.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat următoarele:
Pe un teren proprietatea sa situat în . Dornei, județul Suceava, în perioada 2007 – 2008 și-a edificat o casă, fără autorizație, încât solicită să se constate acest lucru prin hotărâre judecătorească.
Motivarea în drept.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
În acest sens s-au depus la dosar, în copie: certificatul de moștenitor nr.18 din 31 ianuarie 2012 emis de BNP D. R., plan de încadrare în zonă, extras CF_ a . din conversia de pe hârtie a CF 5350), plan de amplasament și delimitare a imobilului cu propunere de dezlipire și plan de încadrare în zonă întocmite la 14 mai 2012 de PFA P. M..
Poziția procesuală a pârâtei.
Deși legal citată pârâta nu s-a prezentat în instanță și nici nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la acțiunea formulată.
Probe.
La solicitarea reclamantei au fost audiați martorii: I. C. de 46 de ani și B. H. de 45 de ani (declarații fila 53 și 54 dosar).
Situația reținută de instanță.
În CF_ a . din conversia de pe hârtie a CF 5350) dreptul de proprietate cu privire la . înscris pentru reclamantă în baza actului notarial nr.18 din 31 ianuarie 2012 emis de BNP D. R. cu privire la cota de 1/8, prin succesiune, cât și în baza actului notarial 224 din 31 ianuarie 2012 emis de același BNP, prin ieșire din indiviziune cu privire la restul cotei de 7/8.
Martorii audiați în cauză, au menționat că în urmă cu vreo 7 -8 ani de zile, reclamanta și-a edificat pe acest teren o casă.
Soluția instanței.
Față de cele mai sus arătate și în baza probelor administrate, instanța constatând acțiunea întemeiată, urmează a o admite și în acest sens:
- va constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin edificare – conform art.480 din codul civil anterior - cu privire la imobilul casă – C1, situat pe . CF_ a . planului de situație întocmit la 14 mai 2012 de către PFA P. M. și
- în temeiul art.20 din Legea 7/1996 privind publicitatea imobiliară se va dispune înscrierea dreptului de proprietate, astfel constituit, în registrul C.F.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea civilă având ca obiect „prestație tabulară” introdusă de reclamanta S. - I. L. C. – CNP:_ din comuna V., ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâta . și în consecință:
a).
Constată că reclamanta S.- I. L. C. a dobândit dreptul de proprietate, prin edificare, cu privire la imobilul casă – C1, situat pe . CF_ a . planului de situație întocmit la 14 mai 2012 de către PFA P. M..;
b).
Dispune înscrierea dreptului de proprietate, astfel constituit, în registrul CF.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:6
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 400/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 422/2015. Judecătoria CÂMPULUNG... → |
|---|








