Acţiune în constatare. Sentința nr. 400/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 400/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 400/2015
Dosar nr._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 400
Ședința publică din 10 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. M.
GREFIER M. S.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „acțiune în constatare”, formulată de reclamanta F. A., în contradictoriu cu pârâtul M. C. Moldovenesc – prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10 februarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă d timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 24 februarie 2015 și apoi pentru astăzi, când,
Deliberând,
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 25 septembrie 2014 reclamanta F. A. a chemat în judecată mun. C. Moldovenesc prin primar, solicitând ca instanța să constate inexistența dreptului pârâtei de a-l obliga să-i predea acesteia garajul construit de reclamant pe terenul concesionat de la pârâtă, gratuit și liber de sarcini.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este moștenitoarea lui F. P. care a adjudecat la o licitație organizată de pârâtă o suprafață de 15 mp teren situat pe Calea Bucovinei nr. 26 B în mun. C. Moldovenesc, pentru care a încheiat cu pârâta contractul de concesiune nr. 1150/7 aprilie 1993 valabil pe o perioadă de 10 ani și a cărui durată a fost prelungită cu încă jumătate din durata inițială, respectiv cu încă 5 ani conform actului adițional nr. 4938/21.04.2004 până la data de 07.08.2008 după care pârâta a refuzat să mai prelungească contractul de concesiune.
A mai arătat reclamanta că pe terenul concesionat și în baza certificatului de urbanism și autorizație de construcție nr. 55 din 06.09.1993 emise de Primăria Mun. C. Moldovenesc, a edificat un garaj, construcție cu privire la care pârâta a emis somație prin care i-a pus în vedere să o predea împreună cu terenul concesionat în temeiul HG 1228/1990 privind aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii.
Mai arată reclamanta în motivare că pârâta face trimitere la dispozițiile art. 298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, lucrări publice și concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998, însă în opinia reclamantului prevederea legală menționată se referă doar la lucrări publice, nu și la contracte de concesiune din domeniul privat al unei unități administrativ teritoriale.
Mai menționează reclamanta că din punctul său de vedere reglementările legale din care se prevalează pârâta au reminiscențe comuniste care ignoră prevederea constituțională privind proprietatea privată a cetățenilor și că el nu poate fi deposedat fără despăgubiri de construcțiile pe care le-a edificat pe cheltuiala lui cu respectarea legii și a pârâtei, făcând referire la art. 44 din Constituția din 1991.
Reclamanta s-a prevalat în motivare și de Convenția CEDO privind apărarea drepturilor omului și de protocolul adițional la convenție, art. 1 privind protecția proprietății.
S-a anexat la acțiune în copie contractul de concesiune nr. 1150/ 7 aprilie 1993 încheiat între Consiliul local C. Moldovenesc în calitate de concedent și F. P. în calitate de concesionar cu privire la 15 mp teren pe o durată de 10 ani, prețul concesiunii fiind stabilit la 17.700 lei anual și unde potrivit art. 10.a.1. „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”.
S-a anexat de asemenea actul adițional nr. 4938/21 aprilie 2004 privind prelungirea concesiunii până la 7 aprilie 2008 și modificarea prețului concesiunii, autorizația de construcție nr. 55/1993 pentru edificarea unui garaj din zidărie cu planșeul de beton, certificat de deces pentru titularul F. P. decedat în anul 1998, certificat de naștere pentru reclamanta F. A., fiica lui F. P..
La 12 noiembrie 2014 mun. C. Moldovenesc prin primar, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului și cerere reconvențională prin care a solicitat:
- obligarea reclamantei la predarea garajului și a terenului ocupat de acesta în suprafață de 15 mp de la locația Calea Bucovinei nr. 26 B, gratuit și libere de orice sarcini;
În motivarea cererii reconvenționale pârâta a arătat că terenul a fost concesionat reclamantei în temeiul HCL 5/28 ianuarie 1993, caietului de sarcini și a procesului verbal de licitație din 1 martie 1993 în vederea edificării unui garaj încheindu-se contractul nr. 1150/1993 prelungit prin act adițional 4938/2004 încheiat cu F. A. ca moștenitoare a lui F. P., durata concesiunii încetând la 7 aprilie 2008.
Se invocă în motivarea cererii reconvenționale punctul 10.a.1. din contract conform căruia la încetarea concesiunii, concesionarului îi revine atât obligația de a preda terenul obiect al contractului de concesiune, cât și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el (în speță garajul din litigiu) gratuit și libere de orice sarcini.
De asemenea, în aceeași motivare se face trimitere și la dispozițiile punctului 8.1.1. din anexa 2 caiet de sarcini la HG 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, care stipulează aceeași obligație de predare a celor ce au rezultat în urma investițiilor făcute pe terenul obiect al concesiunii, dispoziții în baza cărora pretinde pârâta ca reclamanta să-și execute obligațiile contractuale asumate prin semnarea contractului și stabilite potrivit actelor normative în vigoare la momentul încheierii acestuia.
S-a atașat la cererea reconvențională copie după Hotărârea nr. 5/1995 a Consiliului local C. Moldovenesc prin care se stabilește concesionarea unui nr. de 19 loturi teren pentru amplasarea de garaje în procedura licitației, proces verbal datat 1 martie 1993 prin care se stabilește data licitației 22 februarie 1993 și metodologia desfășurării acestuia.
Prin răspuns la întâmpinare și la cererea reconvențională, reclamanta a menționat că pârâtul are pretenții inadmisibile fiindcă pornește de la un temei de drept eronat, punct de vedere fondat pe aprecierea reclamantului conform căruia HG 1228/1990 nu poate reglementa un contract de concesiune între o unitate administrativ teritorială și o persoană fizică, această reglementare privind raporturile între unități economice de stat și organizare a acestora ca regii autonome și nu la bunurile ale unităților administrativ teritoriale și ale persoanelor fizice.
S-a reiterat în răspuns art. 44 din Constituția României privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată în temeiul căruia este inadmisibilă deposedarea sa de un bun care îi aparține în proprietate și fără despăgubire.
Pârâta a invocat ca practică judiciară Sentința civilă 780/2003 a Judecătoriei C. Moldovenesc prin care s-a admis acțiunea mun. C. Moldovenesc prin primar, în contradictoriu cu pârâta . constatându-se că mun. C. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei construcții edificate de pârâtă pe teren concesionată de la aceasta.
Instanța analizând acțiunea reclamantului, cererea reconvențională a pârâtei, susținerile părților și actelor depuse la dosar constată următoarele:
Autorul reclamantei a încheiat cu pârâta contract de concesiune cu nr. 1150/17 aprilie 1993 pe o perioadă de 10 ani prelungit prin actul adițional 4938/2004 pentru încă 5 ani, așa încât durata concesiunii a expirat la 7 aprilie 2008.
În cuprinsul contractului de concesiune la capitolul VI privind încetarea concesiunii pct. 10.a.1. se consemnează: „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.
Contractul este semnat de părți, respectiv de reprezentantul mun. C. Moldovenesc în calitate de concedent și reclamant în calitate de concesionar.
Prin semnarea contractului acesta devine legea părților în integralitatea lui, nici una dintre părți neavând posibilitatea legală de a accepta ca valabile și legale doar unele din clauzele contractuale, iar cele care nu le consideră avantajoase să le ignore și să le considere cu reminiscențe comuniste, în contextul în care clauzele contractuale și contractul în integralitatea lui a avut la bază norme legale în vigoare la momentul încheierii acestuia.
Este adevărat că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că prin Constituția României se garantează dreptul de proprietate, dar această garanție nu are menirea de a înlătura clauzele contractuale asumate în cunoștință de cauză prin contract de către părți și care se referă la regimul concesiunii, la o normă legală specială și la bunurile rezultat al investiției făcute pe teren de către concesionar.
Predarea bunurilor rezultate din investițiile pe teren gratuit și libere de orice sarcini nu înseamnă o nerespectare a regimului proprietății private, ci executarea unei clauze din contract asumată la semnarea acestuia și fondată pe reglementările speciale privind contractul de concesiune.
Terenul a fost concesionat în condițiile HG 1228/1990, iar contractul a fost încheiat cu acordul autorului reclamantei, preluat de aceasta în aceleași condiții.
Potrivit art. 1 din Legea 69/1991 privind administrația publică locală, terenurile aparținând domeniului privat al unităților administrativ teritoriale destinate construirii pot fi concesionate, iar concesionarea se face cu respectarea prevederilor legale în baza unui contract prin care concedentul transmite pe o perioadă determinată exploatarea unui bun, în speță a unui teren, unei alte persoane numită concesionar care acționează pe riscul și răspunderea sa.
Prin contractul de concesiune se efectuează o divizare a noțiunii de bunuri în derularea concesiunii făcându-se distincție între bunurile de retur în categoria cărora se înscrie garajul din litigiu și care revin de plin drept gratuit și libere de orice sarcini concedentului la expirarea contractului de concesiune.
Există potrivit normelor ce reglementează concesiunea și bunurile de preluare, însă pentru ca garajul în litigiu să fi putut fi inclus în această categorie de bunuri, ar fi fost necesar ca părțile de comun acord să fie convenit asupra acestui aspect la momentul încheierii contractului sau eventual pe parcursul derulării acestuia și în această situație s-ar fi putut pune în discuție o compensație egală cu valoarea contabilă actualizată a acestor bunuri, situație care nu există în prezenta speță.
Mai există o categorie de bunuri la care face referire legislația privind concesiunea, acestea fiind bunurile proprii ale concesionarului, dar în această categorie intră bunurile care au aparținut concesionarului la momentul încheierii contractului și care au fost folosite de acesta pe durata concesiunii și cu privire la care de asemenea părțile pot stabili regimul lor juridic.
În speță garajul din litigiu constituie ceea ce legea numește „bunuri de retur” și care potrivit clauzei contractului, dar și reglementărilor legale ce au stat la bata stabilirii acestei clauze, este rezultatul investiției făcute de concesionar pe terenul obiect al concesiunii și se impun a fi predate concedentului în mod gratuit și libere de sarcini la încetarea contractului.
Pentru ca instanța să constate alt regim juridic al acestei construcții ar fi fost necesar ca la încheierea contractului părțile contractante să fi stabilit acest regim juridic diferit de cel mai sus menționat.
Până la apariția Legii 219/1998 nu a existat un alt act normativ care să reglementeze concesiunile, motiv pentru care, concesiunile au fost realizate în baza Hotărârii nr. 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii care, contrar susținerilor reclamantei prevedea la art. 2 că - Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație, cu aprobarea guvernului sau a organului administrației locale de stat, după caz.
Totodată, în acest act normativ, este prevăzut și un model pentru caietul de sarcini, unde la pct. 8.1 se precizează că la termenul prevăzut în contractul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.
Instanța menționează că aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare, în art. 29 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care la al.1, 2, prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, prevederi care apar în contractul de concesiune încheiat cu reclamantul.
Conform art. 298 din OUG 34/2006 (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor) contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.
Față de prevederile contractuale analizate mai sus și raportat la dispozițiile art. 969 alin.1 din vechiul Cod civil, sub imperiul cărora a luat naștere raportul juridic dintre părți, potrivit cărora contracte legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, acțiunea de față este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, întrucât reclamanta prin contractul încheiat cu pârâta, și-a asumat obligația ca la expirarea termenului din contractul de concesiune, să predea atât terenul ce a făcut obiectul contractului, cât și investițiile făcute, (în cauză fiind vorba de garaj și magazii) gratuit și liber de orice sarcini, prin urmare, dreptul acesteia de a solicita predarea, rezultă din contractul încheiat între părți.
În același context legal sus arătat apare ca fondată cererea reconvențională formulată de pârâtă care urmează a fi admisă și în consecință se va dispune obligarea reclamantei F. A. să predea către pârâtă a construcției garaj și terenul ocupat de acesta în suprafață de 15 mp situată în Calea Bucovinei nr. 26B din mun. C-lung Moldovenesc, gratuit și libere de sarcini.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă având ca obiect „acțiune în constatare”, formulată de reclamanta F. A., cu CNP –_, din mun. C. Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 26 B, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. C. Moldovenesc – prin Primar, ca nefondată.
Admite cererea reconvențională formulată de pârâtul M. C. Moldovenesc – prin Primar, și în consecință:
Obligă pe reclamanta F. A. să predea pârâtei, construcția garaj și terenul ocupat de acesta în suprafață de 15 mp situată în .. 26B din mun. C-lung Moldovenesc, libere de sarcini și în mod gratuit.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C. Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din 02 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. MM
Tehnored. MS/BV
Ex. 4/10 aprilie 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 391/2015. Judecătoria... | Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 403/2015.... → |
|---|








