Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 211/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 211/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 211/2015

Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 211

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 6 FEBRUARIE 2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE L. V.

GREFIERIULIAN R.

La a doua strigare, judecarea acțiunii civile având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, formulată de reclamantul V. P. C., în contradictoriu cu pârâții D. S. (decedat), D. I., a Ș. și R. A..

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 30 ianuarie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 6 februarie 2015.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 03.03.3013, reclamantul V. P. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. Ș.,solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să dispună intabularea pârâtului potrivit sentinței civile nr. 567/23 martie 1990; să se constate că parte din imobilele dobândite de pârât în baza sentinței civile nr. 567/23.03.1990 i-au fost vândute în baza antecontractului de vânzare cumpărare după cum urmează: ./100), de11.641 m.p. provenită din . CF 31.440 Moldovița, 1172/1 din CF 30.026 Moldovița, 1172/5 din CF_ Moldovița și 1172/6 din CF 31.442 Moldovița; .,822/21 și 529/3 ) cu construcția C1 de 3351 m.p.provenită din CF ,. CF 221 Moldovița, și . CF 209Moldovița; . ) de 15.536 m.p. provenită din . 1171/33 din CF 932 Moldovița; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic și să se dispună intabularea dreptului lui de proprietate.

În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe disp. art. 1669 C. ciivl, art.896 C. civil, reclamantul a arătat că, potrivit sentinței civile nr. 567 din 23.03.1990, pârâtul a dobândit lotul nr.2, care se compune din parcelele nou formate:

-.) de 11.641 m.p. provenită din . CF 31.440 Moldovița, 1172/1 din CF 30.026 Moldovița, 1172/5 din CF 30.027 Moldovița și 1172/6 din CF 31.442 Moldovița;

-.) de 15.536 m.p. provenită din . 1171/3 din CF 932 Moldovița;

A arătat că toate parcelele provin prin moștenire și au fost dobândite prin sentința civilă 567/90, în care s-a dispus și intabularea loturilor, aspect nerealizat până în prezent. Că toate parcelele sunt situate în . următoarele valori și vecinătăți:

-1Fde_ m.p. se învecinează cu numiții S. A., U. S., D. I. și drumul, fiind situată în extravilanul comunei, și are o valoare reală de 15.000 și o valoare de impozitare de 12.900 lei;

-1 F de 3315 m.p. cu construcția anexă C1 ( 59 m.p. cu o valoare de 1000 lei este construită din lemn și are o vechime de peste 50 de ani ), se învecinează cu numiții U. V., S. M., M. I., C. L. și drumul comunal. Terenul ester situat în intravilanul comunei și are o valoare reală de 10.000 lei și o valoare de impozitare de 14.572 lei. -1F de_ m.p. care are ca vecini pe Semenciuc A., D. I. și D. V., este situată în extravilan și are o valoare reală de 10.000 lei și o valoare de impozitare de 17.323 lei.

A mai arătat reclamantul că imobilele identificare și descrise mai sus le-au fost vândute prin antecontract de vânzare cumpărare car solicită să fie validat, să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și să se dispună intabularea.

Pentru dovedirea acțiunii, reclamantul a depus următoarele: împuternicire avocațială, copia sentinței civile nr.567 din 23 martie 1990, pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosarul civil nr._/1989, având ca obiect partaj succesoral, plan de amplasament și delimitare a imobilului, tabel de mișcare parcelară, plan de încadrare în zonă, extrase de carte funciară pentru Cf 1505, nr. 94, 831, nr. 830, plan de amplasament și delimitare a imobilului, estrase de carte funciară pentru CF 932, 600, 221, 209, promisiune bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub numărul 256 din 07 martie 2013 de BNP H. I. Șcraba, promisiune bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub numărul1073 din data de 04.octombrie 2013 de BNP H. I. Șcraba, acte de stare civilă, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului de stat.

La data de 13.12.2014 reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar care a fost admisă prin încheierea camerei de consiliu din data de 10.01.2014.

La data de 28.02.2014, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a arătat că numitul D. Ș. a decedat și a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului D. I. a Ș. a alăturat înscrisului a fost depus copia certificatului de deces a pârâtului D. Ș..

La data de 24.04.2014, pârâtul D. I. a depus la dosar un memoriu prin care a arătat că potrivit sesizării pentru desfacerea procedurii succesorale nr. 2095/ 20/3 2014 dosar 61/2014, eliberată de primăria . de moștenitori după defunctul D. Ș., au rămas moștenitori R. A. în calitate de fiică și D. I. în calitate de fiu, iar față de acțiunea formulată de reclamanta au arătat că NU sunt de acord cu acțiunea.

A precizat pârâtul că, parte din imobilele ce formează obiectul acestui dosar au fost înstrăinate de defunctul D. Ș., cu mai mulți ani în înainte unei nepoate care s-a ocupat de îngrijirea lui în ultimii ani ai vieții.

Alăturat memoriului au fost depuse împuternicire avocațială, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale.

La data de 02.06.2014 pârâta R. A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că nu i-au fost comunicate toate actele depuse de reclamant la dosar, a mai arătat că introducerea în cauză a ei a fost tardivă, fiind realizată după primul termen de judecată. Consideră că introducerea în cauză a ei și a numitului D. I. a lui Ș., ca, prezumtivi moștenitori ai pretinsului promitent - vânzător D. Ș., este vădit insuficientă, fără dovedirea efectivă a calității de moștenitori acceptanți ai celor introduși în cauză, fără stabilirea masei succesorale, a defunctului și mai ales fără dezbaterea succesiunii, întrucât transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului imobil înscris în cartea funciară, nu se poate face în mod direct, de la defunct, ci numai de la moștenitorii acestuia, după ce respectivii au dobândit dreptul de proprietate prin succesiune iar acel drept a fost intabulat în CF pe numele lor. D. simpla legătură de rudenie cu prezumtivii moștenitori ai defunctului nu se poate justifica sau legitima pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare. Pe de altă parte o eventuală precizare a acțiunii prin formularea de noi petite și invocarea unor temeiuri de drept suplimentare, ar fi, în mod cert, tardivă și neprocedurală, nefiind de acord cu un aspect de procedeu. Tot astfel, prin acțiune nu s-a indicat numele, prenumele și adresa martorilor, și nici aspectele care urmează a fi dovedite cu această probă, ceea ce atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a obține încuviințarea lor. A mai arătat pârâta că reclamantul nu a informat-o despre pretențiile lui, nu a îndeplinit procedura de informare cu privire la avantajele medierii.

La data de 06.06.2014 s-a depus la dosar certificat de moștenitor nr. 271 din 5 iunie 1986, certificatul de moștenitor nr.264/1969 din 12 noiembrie 1959.

La termenul din data de 09.05. 2014, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei R. A..

La termenul din data de 27 iunie 2014 instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâți, în sensul respingerii acestora.

În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile menționate mai sus, proba cu expertiză topo cadastrală, având ca obiective: identificarea topo cadastrală a terenului din litigiu, stabilirea dacă parcelele topo din litigiu sunt identice cu cele descrise prin sentința civilă nr. 567/23.03.1990, și cu cele descrise în antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 1073/04.03.2013. Expertiza a fost înaintată la dosar la data de 24.11.2014(filele 125-138).

Totodată, s-a încuviințat și administrat proba testimonială, fiind audiați martorii C. I. și Matiasevici V..

La data de 06.02.2015, după închiderea dezbaterilor asupra fondului și după pronunțare B. O. G. și B. Simonele au depus la dosar o cerere de intervenție principală prin care au solicitat respingerea acțiunii principale și admiterea cererii de interese propriu formulată.

cererea nu poate fi analizată în cauza pendinte,fiind depusă în condițiile anterior menționate, urmând ca persoanele care au formulat-o să se adreseze instanței pe cale separată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză, imobilul nou format din parcela 1F de_ m.p., este identic cu terenul menționat în sentința civilă nr. 567/23.03.1990, respectiv cu parcelele nr. 1172/100 și 500/1, înscrise în CF din lotul II, trup III, atribuite lui D. Ș..

Imobilul format din . suprafață de 15536m.p. este identic cu terenul menționat în sentința civilă 567/23.03.1990, respectiv cu . din același lot.

Din același raport de expertiză, coroborat cu depozițiile martorilor audiați la propunerea reclamantului ( filele 115, 116, dosar), se reține că terenul descris mai sus a format obiectul promisiunilor bilaterale încheiate între D. Ș. și reclamant, la data de 7 martie 2013, respectiv 04 octombrie 2013, ( filele 33- 36 dosar).

Aspectele mai sus reținute, coroborate cu împrejurarea că, prin apărările formulate, pârâții introduși în cauză în calitate de moștenitori după pârâtul inițial, nu au formulat apărări care să infirme susținerile reclamantului, formează instanței convingerea că terenul din litigiu este identic cu cel dobândit de D. Ș., prin sentința civilă 567/23.03.1990 și cu cel descris în promisiunile bilaterale din data de 7 martie 2013, respectiv 04 octombrie 2013.

Cu toate acestea, acțiunea de față nu poate fi admisă, pentru următoarele considerente:

Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat intabularea defunctului D. Ș. cu terenul din litigiu, instanța reține că reclamantul are la dispoziție procedura prev. de Lg. 7/1996.

Astfel, conform art. 28 din Lg. 7/1996, cererea de înscriere de depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial de cadastru însoțită de hotărârea judecătorească, iar în cadrul respingerii cererii, se poate formula plângere conform art. 31 din același act normativ.

În speță, reclamantul nu a uzat de procedura prev. de Lg. 7/1996, adresându-se direct instanței pentru înscrierea in CF, astfel că primul capăt de cerere va fi respins, ca nefondat.

În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la pronunțarea unei hotărâri, care să țină loc de contract de vânzare cumpărare și validarea vânzării, instanța reține, din clauzele stipulate de părți, în cele 2 promisiuni, că părțile au stabilit ca actul autentic de vânzare cumpărare să fie încheiat până la data de 06.03.2015, respectiv 03.10.2016.

Potrivit art. 1669 C. civil, pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract este necesar ca una din părțile care au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare să fi refuzat, nejustificat, să încheie contractul promis.

Cum în prezenta, cauză, termenul până la care părțile au prevăzut încheierea contractului în formă autentică nu s-a împlinit, nu se poate reține că promitentul vânzător sau moștenitorii acestuia au refuzat să încheie contractul.

În consecință, instanța va respinge și capetele de cerere analizate, analizate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act autentic”, formulată de reclamantul V. P. C. cu domiciliul în ., nr. 141, jud. Suceava, CNP_, în contradictoriu cu pârâții D. S. (decedat), D. I. a Ș. domiciliat în ., . și R. A. domiciliată în ., jud. A., ca nefondată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc,.

Pronunțată în ședința publică azi, 06.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.LV

Tehnored. IR/LM

Ex.5/ 19.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Sentința nr. 211/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC