Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 847/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 847/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 847/2015

Dosar nr._ înlocuire amendă cu muncă în folosul

comunității

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.847

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 iunie 2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE G. B.

GREFIER A. B.

La ordine judecarea sesizării având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității” introdusă de petenta . privind pe intimata C. M..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că amenda ce i-a fost aplicată prin procesul-verbal nr._ din 17 aprilie 2014 a fost achitată conform chitanței aflată la fila 14 dosar, după care:

În temeiul art.131 din noul cod de procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art.94 din codul de procedură civilă, coroborat art.9 alin.3 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Instanța constatând sesizarea în stare de judecată o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Asupra procesului civil de față, constată următoarele:

Sesizarea instanței.

Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 13 mai 2015 . a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 100 lei aplicată contravenientei C. M. prin procesul verbal de constatare a contravenției nr._ din 17 aprilie 2014 încheiat de organele Compania de Transport Public Cluj-N., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a arătat că acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 100 lei conform procesului - verbal susmenționat, încât exemplarul 1 al actului de constatare a fost trimis pentru a fi dat în debit.

S-a precizat că unitatea fiscală a constatat că, în conformitate cu prevederile art.9 alin.3 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, debitorul nu a achitat amenda stabilită de organele în drept și pentru care nu există posibilitatea executării silite, neavând venituri urmăribile, încât solicită a se înlocui amenda aplicată cu sancțiunea obligării debitorului la prestarea unei munci în folosul comunității.

Pe cale de consecință, a solicitat admiterea cererii și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei munci în folosul comunității, dat fiind că intimatul nu figurează cu bunuri și venituri proprii pentru a se continua executarea silită prevăzută de dispozițiile OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în coroborare cu dispozițiile art.39 ind.1 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Motivarea în drept.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale Codului de procedură civilă.

Probe.

S-au depus la dosar: ancheta socială efectuată de Primăria comunei S., procesul-verbal nr._ din 17 aprilie 2014, titlu executoriu nr.1155 din 10 martie 2015 și somația din 10 martie 2015.

Poziția procesuală a contravenientei.

Deși, legal citat, contravenienta nu s-a prezentat și nici nu a făcut obiecțiuni la solicitarea formulată.

Poziția procesuală a intimatei.

Prin cererea depusă la dosar (fila 13) intimata arată că renunță la judecată dat fiind că în ceea ce o privește pe contravenientă aceasta a achita amenda de 100 lei ce i-a fost aplicată prin sus menționatul proces-verbal.

Situația reținută de instanță.

Potrivit procesului – verbal de contravenție nr._ din 17 aprilie 2014 încheiat de Compania de Transport Public Cluj-N. contravenientei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.2 din HCL 767/2004.

Întrucât contravenienta nu a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție în termenul prevăzut de lege, sancțiunea rămânând definitivă, nu a achitat amenda ce i-a fost aplicată și nici nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite s-a solicitat transformarea acesteia cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Potrivit chitanței aflată la fila 14 dosar rezultă că în ceea ce o privește pe contravenientă aceasta a achitat amendat ce i-a fost aplicată.

Soluția instanței.

La data de 2 iunie 2015 s-a depus la dosar chitanța . SAD15 nr.1939 din 27 mai 2015 (fila 14) din care rezultă că amenda în cuantum de 100 lei ce i-a fost aplicată contravenientei prin procesul-verbal nr._ din 04 aprilie 2014.

Așa fiind și în raport de cele mai sus arătate, instanța, constatând că în ceea ce o privește pe intimată aceasta a achitat amenda aplicată, va respinge sesizarea ca fiind rămasă fără obiect.

Văzând și dispozițiile art.39 ind.1 alin.3 din Legea 352/2006,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Respinge sesizarea având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității” introdusă de petenta . cu sediul în comuna S., ., județul Suceava, cod fiscal_ privind pe intimata C. M.- CNP:_ din ., județul Suceava, ca fiind rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. B. A. B.

Red.Ghe.B.

Tehnored.A.B.

Ex:4/19 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 847/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC