Pensie întreţinere. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 997/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 26-08-2015 în dosarul nr. 1850/206/2015

Dosar nr._ Stabilire pensie întreținere

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 997

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26 august 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A. P.

GREFIER C. P.

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „stabilire pensie de întreținere”, formulată de reclamanta D. L. E. în contradictoriu cu pârâtul C. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă părțile personal.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

În baza art. 131 Cod procedură civilă instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 94, raportat la art. 107 cod proc. civ.

Instanța acordă cuvântul cu privire la aprecierea duratei de estimare a soluționării procesului.

Părțile prezente arată că lasă la aprecierea instanței durata de estimare a soluționării procesului.

Instanța conform art. 238 Cod procedură civilă estimează durata necesară soluționării procesului la 1 lună având în vedere obiectul dosarului, probatoriul care se impune.

La interpelarea instanței pârâtul arată că nu mai are alți copii în întreținere.

Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în prezenta cauză, reclamanta considerând suficiente relațiile privind veniturile.

Instanța, conform art. 244 Cod procedură civilă declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul la fond.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Pârâtul arată că este de acord cu admiterea acțiunii.

JUDECĂTORIA

Constată că prin acțiunea civilă formulată la data de 25 iunie 2015, reclamanta D. L. E. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere pentru minora C. D. C. A. născută la data de 9.10.2010, în funcție de veniturile pe care le realizează în prezent.

Reclamanta și-a motivat acțiunea arătând că pârâtul nu a contribuit la creșterea și educația fiicei lor, decât sporadic, că aceasta are vârsta de 5 ani fiind înscrisă la cămin, iar posibilitățile sale financiare nu fac față cerințelor sale.

Pârâtul, prin întâmpinare depusă la dosar la data de 13 iulie 2015 a arătat că achiesează la cererea reclamantei și că este de acord cu stabilirea unei pensii de întreținere pentru minoră, raportat la veniturile pe care le realizează la . Moldovenesc.

La data de 10.08.2015 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că nu are obiecțiuni la întâmpinare și solicită stabilirea unei pensii de întreținere conform veniturilor realizate de către pârât.

În cauză s-au depus la dosar acte de stare civilă, adeverințe de venit pentru ambele părți și copii după chitanțe eliberate de Grădinița cu program prelungit „Căsuța Piticilor” achitate de către pârât, chitanțe privind sume de bani transmise din Spania.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta a întreținut relații de concubinaj cu pârâtul, în urma cărora a rezultat minora C. D. C. A. născută la data de 9.10.2010, pârâtul figurând ca tată potrivit certificatului de naștere.

Potrivit art. 5 lit. 2 din legea nr. 71/2011, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil, prin urmare în această materie începând cu 1 octombrie 2011, dispozițiile noului Cod sunt de imediată aplicare.

Conform art. 499 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați să de-a întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Potrivit art. 529 cod civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la 1/4 din venitul său lunar, pentru un copil.

Din adeverința nr. 960/6.07.2015 depusă la dosar, rezultă că pârâtul este angajat la . Moldovenesc în funcția de preparator produse lactate cu salariul tarifar de încadrare de 1150 lei.

În consecință, instanța îl va obliga pe pârât să plătească în favoarea minorei C. D. C. A. născută la data de 9.10.2010, o pensie de întreținere în sumă de 250 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 25 iunie 2015 și până la majoratul acesteia.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea având ca obiect „pensie întreținere”, formulată de reclamanta D. L. E. domiciliată în mun. Câmpulung Moldovenesc .. 7 ., Jud. Suceava CNP_ în contradictoriu cu pârâtul C. A. domiciliat în mun. Câmpulung Moldovenesc ., Jud. Suceava.

Obligă pe pârât să plătească în favoarea minorei C. D. C. A. născută la data de 9 octombrie 2010, o pensie de întreținere în sumă de 250 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 25 iunie 2015 și până la majoratul acesteia.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pronunțată în ședința publică din 26 august 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red:P.A.A.

Tehnored:PC./A.H.

Ex:4/1.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 997/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC