Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1065/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1065/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1065/2015
Dosar nr._ prestație tabulară,ș.a
Perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1065
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24 SEPTEMBRIE 2015
Instanța compusă din:
PREȘEDINTEMERCHEȘ D.
GREFIERCUCIUREANU K.
Pe rol, pronunțarea cauzei civile vând ca obiect „prestație tabulară, ieșire din indiviziune,constatare edificare, constatare vânzare cumpărare – perimare ”, formulată de reclamanții N. G. și N. M. ANIȘOARA, împotriva pârâților N. M., S. A., N. T., ., B. P. a lui C., B. N., R. T., R. P. a lui T. și N. T. a lui G..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 17 septembrie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință și când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 24 septembrie 2015, când,
JUDECĂTORIA
Prin acâiunea înr4egistrată la data de 4 octombrie 2013 reclamanții N. G. și N. M. Anișoara au che4mat în judecată pe pârâții N. M., S. A., N. T., ., B. P. A L. C., B. N., R. T., R. P. A L. T. Și N. T. A L. G., solici8tând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să constaqte dreptul de proprietate al reclamantului N. G. asupra terenului în suprafață de 3405 mp teren identic cu parcelele nr.1 de 1241 mp, curți construcții din CF_ și . 2156 mp pășune din CF_ dobândite prin ieșire din indiviziune cu proprietarii tabulari N. T. a G., N. M. și V., să se constat5e dreptul de proprietate al ambilor reclamanți asupra construcțiilor C1 casă de locuit, C2 bucătărie de vară, C3 grajd, C4 magazie, C5 fânar, C6 grajd, C7 grajd, amplasate pe . construcții din CF 35.932, edificate în regie proprie, să se constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului în suprafață de 8169 mp identic cu parcelele 1 pășune de 2678 mp din CF 33.300, . 5181 mp din CF 33.301, . de 310 mp din CF 33.302 dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1303/2003, să se constate dreptul de proprietate al ambilor reclamanți cu privire la suprafața de 15.323 mp dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat conform încheierii nr.1303 de la proprietarii tabulari N. M. și V. și să se dispună intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit.
În motivarea acțiunii întemeiată în drept pe dispozițiile art.728 cod civil anterior, art.969, 896 cod civil și art.194 cod procedură civilă, reclamantul N. G. a arătat că a dobândit prin ieșire din indiviziune cu proprietarii tabulari N. T. a lui G., N. M. și V. dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 3405 mp teren și pe . cu soția sa și-au construit o gospodărie formată din casă și anexe gospodărești. Că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1303/2003 au dobândit de la proprietarii tabulari nuda proprietate asupra suprafeței de 8169 mp cât și asupra suprafeței de 15.223 mp.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar planul de situație al terenului, extras privind CF 33.301 (1250) nr.33.300 (1250), nr.33.302 (1250), nr.33.307 (1251), nr.33.308 (1251), nr.33.309 (1251), nr.33.911 (313), nr.33.955 (361), nr.32.729 (73), nr.32.815 (1023),_ (1023), nr.35.932 (727), nr.35.931 (727), nr.35.926 (727), nr.35.927 (727), nr.35.928 (727), nr.35.924 (727), nr.35.805 (727), nr.35.807 (727), nr.35.808 (727), contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1303/26.05.2013 de BNP H. I. Șcraba, certificat de atestare fiscală nr.4831/19.08.2013, adeverința nr.4830/23.08.2013 a . înscrierea reclamantului N. G. cu teren în registrul agricol, acte de stare civilă.
La data de 28 ianuarie 2014 reclamanții au depus la dosar o precizare la acțiune și au solicitat să se constate că . 2678 mp din CF 33.300 și . 15.223 mp din CF 33.301 s-au format și s-au dobândit astfel:
- parte a parcelei 651/2005 din Cf 1250, parte a pareclei 651/98 din CF 1250 au fost dobândite de reclamanți prin cumpărare de la proprietarii tabulari defuncții N. M. și V. în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr.1303/6.05.2003;
- parte a parcelei 651/99 din CF 1023 a fost dobândită de defuncta B. A. prin ieșire din indiviziune cu proprietarii tabulari R. T. și P.;
- parte a parcelei sus menționate a fost dobândită de defuncții N. M. și V. prin cumpărare de la B. A. în baza contractului de vânzare cumpărare nr.355/1966;
- aceeași parte a parcelei a fost dobândită de reclamnanți prin cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr.1303/2003 de la defuncții N. M. și V.;
- parte a parcelei 651/94 din CF 1251 a fost dobândită de defuncții N. M. și V. prin ieșire din indiviziune cu proprietarul tabular R. T.;
- aceeași parcelă a fost dobândită de ambii reclamanți prin cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr.1303/2003;
- parte a parcelei 651/93 din Cf 361 a fost dobândită de defuncții N. M. și V. prin cumpărare d ela proprietara tabulară B. A. conform contractului de vânzare cumpărare nr.355/1966;
- parte a parcelei mai sus menționată a fost dobândită de reclamanții N. G. și M. Anișoara prin cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr.1303/2003 de la defuncții N. M. și V..
Reclamanții au solicitat să se constate că . de 5181 mp din CF 33.301 s-a format și a fost dobândită astfel:
- parte a parcelei 651/101 din CF 73 a fost dobândită de defuncții N. M. și V. prin uzucapiune conform art.1478 din Codul civil bucovinean;
- parte a parcelei mai sus menționate a fost dobândită de ambii reclamanți prin cumpărare de la defuncții N. M. și V. în baza contractului cu clauză de întreținere nr.1303/2003;
- parte a parcelei 651/100 din CF 1023 a fost dobândită de defuncta B. A. prin ieșire din indiviziune cu proprietarii tabulari R. T. și P.;
- parte a parcelei mai sus menționată a fost dobândită de ambgii defuncți N. M. și V. prin cumpărare de la B. A. în baza contractului de vânzare cumpărare nr.355/1966;
- aceeași parte a parcelei a fost dobândită de ambii reclamanți prin cumpărare în baza contractului autentificat sub nr.1333/2003;
- parte a parcelei 651/97 din CF 1250 a fost dobândită de ambgii reclamanți prin cumpărare de la proprietarii tabulari M. și V. N. în baza contractului de vânzare cumpărare nr.1303/2003;
- parte a parcelei nr.651/95 din CF 313 a fost dobândită de defuncta B. A. prin ieșire din indiviziune cu proprietarul tabular R. T.;
- parte a parcelei mai sus menționată a fost dobândită de defuncții N. M. și V. prin cumpărare de la B. A. conform contractului de vânzare cumpărare nr.355/1966;
- aceeași parte a parcelei mai sus menționate a fost dobândită de ambii reclamanți prin cumpărare de la defuncții N. M. și V. în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de ăîntreținere nr.1303/2003;
- parte a parcelei 651/96 din CF 1251 și . Cf 1251 au fost dobândite de defuncții N. M. și V. cu proprietarul tabular R. T.;
- aceleași parcele au fost dobândite de ambii reclamanți prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întrețienre nr.1303/2003.
De asemenea reclamanții au solicitat să se constate că . de 310 mp s-a format și a fost dobândită astfel:
- parte a parcelei 1986 din CF Vol.II . fost dobândită de defuncții N. M. și V. prin uzucapuinea prev. de art.1472 din Codul civil bucovinean, folosind terenul mai bine de 40 de ani;
- aceeași parte a parcelei mai sus menționate a fost dobândită de cei doi reclamanți în baza contractului autentificat sub nr.1303/2003.
S-a solicitat introducerea în cauză a Comunei F. prin primar și s-a depus la dosar extras privind CF nr.2 a . căreia ..a.sunt înscrise pe tabula țării cât și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.355/1966.
Pârâții N. M., S. A. și N. T. au formulat la data de 11 februarie 2014 întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu solicitarea reclamantului de a se dispune ieșirea din indiviziune cu privire la:
- . Cf_ F. (727) având porprietari tabulari pe N. T. G. cu cota de 6/12, N. M. cu 1/12, N. M. și V. cu 1/12 și reclamantul N. G. cu 4/12:
- . CF_ a .) cu aceeași proprietari tabulari indicați mai sus și cu aceleași cote indivize;
- parcelșa nr.743 din CF 35.932 (727) F. cu aceeași proprietari tabulari și aceleași cote indivize;
- . CF 35.931 F. (727) cu aceeași situație a prorpietarilor tabulari;
- . Cf 35.926 Frmosu (727) cu aceeași situație de carte funciară;
- . CF 35.927 F. cu aceeași situație a proprietarilor tabulari,
- . CF 35.928 F. (727) cu aceeași situație a proprietarilor tabulari ;
- . CF 35.924 F. (727) cu aceeași situație tabulară;
- . CF 35.808 F. (727) cu aceeași situație tabulară identică.
Referitor la modalitatea de ieșire din indiviziune pârâții au precizat că reclamantului N. G. îi revine cota de 4/12 și au solicitat să-i fie atribuită suprafața de teren corespunzătoare cotei cu care este înscris în CF și care nu este de 3405 mp cum s-a indicat în acțiune.Că suprafața parcelelor indicate este de aproximativ 6000 mp ce a aparținut defunctului N. T. a lui G.. Duipă decesul acestuia terenul a revenit lui N. M. (tatăl reclamantului și a pârâților ce au formulat întâmpinarea) N. Ilarion și N. G., toți în calitate de fii, în prezent decedați.
Conform înțelegerii intervenite între aceștia și a contractelor încheiate autorilor părților N. M. și V., în prezent decedați, le-a revenit suprafața de circa 5000 mp. Din suprafața de teren respectivă părinții lor au folosit suprafața de 3405 mp indicată de reclamant în primul petit al acțiunii iar pârâții N. T. și Solșcan A. de la părinții lor în urmă cu 20 de ani suprafața de circa 1000 mp, teren pe care și-au edificat gospodăriile. Au arătat că suprafața de 1000 mp este folosită de N. V., în calitate de moștenitor al defunctului N. Ilarion.
Cu privire la construcțiile indicate de reclamantul N. G. în acțiune, s-a menționat de pârâți că au aparținut părinților lor N. M. și V. și nu au fost dobândite de reclamantul N. G. prin edificare împreună cu soția sa, cu excepția grajdului care reprezintă bun comun al reclamanților. Prin urmare construcțiile ce au aparținut părinților lor urmează a fi împărțite între pârâții N. M., S. A. și N. T. și reclamantul N. G., fiecare cu cota de ¼. S-a mai precizat de către cei trei pârâți că sunt de acord cu admiterea celorlalte capete de cerere.
La data de 12 februarie 2014 pârâții N. M., Solșcan A. și N. T. au formulat cerere reconvențională în contradictoriu cu reclamanții N. G., N. M. Anișoara și cu N. G. solicitând să se constate că pârâtul N. G. și defuncții N. Ilarion și N. M. au calitatea de moștenitori ai defunctului N. T. a G., decedat în anul 1939; să se constate că N. M., S. A. și N. T. cât și reclamantul N. G. au calitatea de moștenitori ai defunctului N. M. decedat în anul 2003 și N. V. decedată în anul 2013, în calitate de descendenți, fiecare cu cota de ¼; să se dispună ieșirea din indiviziune a pârâților menționați mai sus și a reclamantului N. G., mnoștenitori ai defuncților N. M. și V. și a pârâtului N. G. cu privire la următoarele parcele cadastrale: nr.72 din CF 35.807, 73 din CF 35.807, nr.473 din CF 3593, nr.486 din CF_, nr.487/1 din CF_, nr.475 din CF_, nr.474 din CF 35.928, nr.489 din CF 35.924, nr.488 din CF 35.808 toate a . se constate că N. T. a G. a dobândit prin construire dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă C1, grajd C3, șură C4 amplasate pe terenul descris la pct.3 din cererea reconvențională; să se constate că defuncții N. M. și V. au dobândit prin edificare dreptul de proprietate asupra construcțiilor bucătărie de vară C2, magazie C4 și fânar C5; să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la construcții cât și formarea, atribuirea șși înscrierea în Cf a drepturilor de proprietate dobândite.
În motivarea cererii reconvenționale întemeiată în drept pe disp.art.209 cod procedură civilă, 35 cod procedură civilă, 1106 cod pro.civilă, 963 și urm.cod procedură civilă, art.728-730 cod civil anterior și art.111 cod procedură civilă anterior s-a arătat că N. T. G. a decedat în anul 1939 iar moștenitorii săi sunt N. M. decedat în anul 2++3, N. Ilarion decedat și pârâtul N. G.. Că în urma lui N. T. a G. a rămas cota de 6/12 din terenul descris la punctul 3 din petitul acțiunii și construcțiile indicate la pct.5, edificate de N. T. G. în regie proprie. Potrivit înțelegerii intervenite între frați, terenul și construcțiile au revenit autorului lor N. M., iar suprafața de circa 10 ari a revenit pârâtului N. V. în calitate de moștenitor al defunctului N. Ilarion. Că N. M. a decedat în anul 2003 iar moștenitorii săi sunt N. V. în calitate de soție supraviețuitoare, pârâții reclamanți cât și N. G. în calitate de descendenți, prin acceptare tacită a succesiunii.
N. V. a decedat în mai 2013, iar moștenitorii ei sunt pârâții reclamanți în calitate de descendenți, care au acceptat succesiunea prin declarații exprese de acceptare și reclamantul, descendent care a acceptat tacitr succesiunea. Că bunurile succesorale rămase în urma defuncților N. M. și V. constau în terenul dobândit prin succesiune și cumpărare, parte din terenul descris la pct.3 din petitul acțiunii cât și construcțiile dobândite prin edificare în regie proprie. S-a mai arătat că suprafața de teren ce a aparținut pârâților reclamanți se află în posesia reclamantului N. G., a lui N. T. și A., cu precizarea că cei din urmă și-au edificat propriile gospodării pe acest teren.
Au solicitat să se formeze loturi în natură în ce privește terenul conform cotelor de participație la succesiune, iar construcțiile să fie atribuite lui N. G., cu obligarea la sultă.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâții reclamanți prin care au arătat că și-au înscris dreptul de proprietate în extrasul Cf 72 în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2584/1991, în baza căruia părinții lui N. G. i-au vândut cota indiviză de 2/3 din ½ părți din suprafața de 6646 mp împreună cu cota indiviză de 2/3 din ½ dintr-o casă de locuit și anexe gospodărești astfel că suprafața de teren dobândită de reclamantul N. G. indicată în petitul 1 din acțiune este de 4430 mp.
Au arătat reclamanții că împreună au edificat construcțiile cu autorizație de construire și au depus la dosar contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2584/1991, autorizația de construire nr.15/17.08.2001 și nr.17/4.10.1988, certificate de urbanism nr.15/2001.
Instanța a pus în vedere reclamanților prin apărători să completeze acțiunea inițială, iar la data de 25 august 2014 aceștia și-au completat acțiunea inițială astfel că pârâții N. M., S. A. și N. T. au arătat prin cererea din 11.09.2014 că sunt de acord să se constate că defuncții N. M. și V. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor indicate în precizarea la acțiune dar nu sunt de acord să se constate că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor indicate în acțiunea precizată.
În raport de precizările formulate de reclamanți și de actele depuse la dosar instanța a pus în vedere acestora să refacă planul de situație ce a stat la baza acțiunii cu arătarea pentru fiecare parcelă a fiecărei suprafețe de teren din care a provenit . ulterior să se facă o nouă precizare a acțiunii.
Reclamanții și-au precizat din nou acțiunea dar au reluat aceleași inadvertențe din acțiunea inițială cu precizările ulterioare.
La data de 6.11.2014 pârâții N. T., N. M. și S. A. au precizat că înțeleg să conteste planul de situație depus de reclamanți, iar acțiunea așa cum a fost precizată este incompletă și eronată în sensul că reclamanții nu precizează suprafețele de teren pe care doresc să le partajeze și cu privire la care solicită ieșirea din indiviziune. Că reclamanții solicită să se constate că au dobândit prin contractele de vânzare cumpărare încheiate dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren care nu fac obiectul acestor contracte și nici a altor înscrisuri, precizând că sunt de acord cu ieșirea din indiviziune a reclamantului N. G. și a pârâților cu privire la terenurile și construcțiile ce au aparținut părinților lor N. M. și V..
În raport de aceste împrejurări instanța a pus în vedere reclamanților să precizeze acțiunea cu toate corecturile necesare și să achite diferența de taxă de timbru.
Reclamanții au depus la data de 25.11.2014 o cerere prin care au reiterat parțial precizările din acțiunile anterioare, menționând că planul de situație este întocmit corect, însă fiind vorba de o suprafață mare de teren s-a menționat că parcelele nou formate s-au format din alte părți de parcelă, împrejurare de fapt care a fost relevată și de expertul topometru.
Prin încheierea din 27 noiembrie 2014 Judecătoria Câmpulung Mold. a dispus suspendarea cauzei conform art.242 cod procedură civilă, întrucât reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței.
Instanța a reținut că prin acțiunea așa cum a fost precizată, reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren prin ieșire din indiviziune, prin uzucapiune și prin vânzare cumpărare, depunând în acest sens la dosar un plan de situație după care a fost făcută acțiunea.
Este de principiu în materie de drept procesual civil, că partea are dreptul să hotărască singură cu privire la exercitarea acțiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. În acest scop ea este obligată să determine obiectul acțiunii, urmând ca litigiu să fie soluționat numai în acest cadru fără ca instanța să poată depăși limitele fixate.
Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii, constituie o garanție pentru aplicarea corectă a principiului disponibilității recunoscut părții prin codul de procedură civilă.
Art. 194 din NCPC definește cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar art. 204 din același act normativ face referiri la modificările cererii de chemare în judecată.
În speță, deși instanța le-a pus în vedere reclamanților să-și precizeze acțiunea cu referire la suprafețele de teren pentru care solicită în final întabularea, aceștia nu s-au conformat solicitărilor instanței, astfel că acțiunea de ieșire din indiviziune din acest punct de vedere este incompletă, întrucât reclamanții nu au precizat suprafețele de teren, cu privire la care solicită ieșirea din indiviziune.
Prin încheierile anterioare, instanța le-a pus în vedere reclamanților să facă precizări cu privire la suprafețele concrete de teren cu care doresc să se întabuleze consecutiv cu depunerea unui plan de situație corect întocmit, însă aceștia nu s-a conformat solicitărilor instanței.
Potrivit art. 242 cod proc. civ. suspendarea judecății cauzei, poate avea loc, când instanța constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății potrivit legii, judecătorul arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.
În speță reclamanții nu au arătat pentru fiecare suprafață de teren din acțiune identificarea corectă cadastrală și tabulară și nu au depus la dosar un plan de situație care să identifice fiecare suprafață de teren în parte, atât în acțiune cât și în precizările ulterioare, făcându-se referire la o suprafață de teren identică cu parte din ., în cazul admiterii acțiunii nu se poate individualiza terenul și dispune întabularea.
De asemenea administrarea probelor în cauză este dificilă, câtă vreme nu s-a făcut o individualizare concretă a terenului printr-un plan de situație corect întocmit și printr-o acțiune să corespundă corect exigențelor noului cod de proc. civilă.
De altfel, acea situație de fapt se regăsește și în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Față de cele ce preced, instanța urmează să suspende cauza conform art. 242 al. 1 cod proc. civilă.
Cauza a fost repusă pe rol în vederea perimării la data de 3 iulie 2015 și s-a acordat termen la data de 17.09.2015.
Potrivit art.416 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
În speță, după suspendarea cauzei niciuna dintre părți nu a solicitat înăuntrul termenului de 6 luni repunerea cauzei pe rol și nu s-a efectuat nici un demers de către acestea pentru suplinirea lipsurilor ce au determinat suspendarea cauzei.
Așa fiind, instanța în temeiul art.416 și urm.din codul de procedură civilă va constata că cererile ce fac obiectul acestei cauze sunt perimate.
De asemenea se vor respinge cererile privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Sub acest aspect instanța are în vedere faptul că prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 23.10.2013, reclamanților li s-a respins cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 20.12.2013 s-a respins cererea de reexaminare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanți.
De asemenea prin încheierea din 22.05.2014 pârâta S. A. a fost scutită de plata taxei de timbru în cuantum de 4620 lei datorată în cauză.
În conformitate cu art. 416 și urm.Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Dispozițiile citate pentru a fi aplicate impun o judecată, în speță, a cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale pentru a se stabili ce parte a căzut în pretenții" care constă în admiterea sau respingerea cererilor. Instituția perimării reglementată în Noul cod de procedură civilă (art. 416-art.423 Cod procedură civilă) nu cuprinde dispoziții privind cheltuielile de judecată. În cauză, urmare suspendării și lăsării cauzei în nelucrare din vina părților nu are loc o judecată în fond, finalizată cu o hotărâre judecătorească. Perimarea constituie o modalitate de finalizare a judecății, ca sancțiune procedurală pentru părțile care au lăsat pricina în nelucrare o perioadă mai mare de șase luni. În consecință, nu are loc o judecată, asupra fondului pentru a se stabili partea căzută în pretenții. În aplicarea și interpretarea art. 416 și urm. Cod procedură civilă, oricare din părți poate cere reînceperea cursului judecății, însă nici una din părți nu a avut interes să o ceară. Finalizarea procesului prin perimare în primă instanță, din oficiu, nu impune acordarea cheltuielilor de judecată. Instanța reține că ambele părți sunt în culpă pentru aplicarea sancțiunii procedurale și, pentru considerentele expuse, va respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de ambele părți.
Pentru considerentele arătate mai sus instanța va constata acțiunea cu precizările ulterioare și cererea reconvențională perimate și va respinge cererile privind obligarea la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Constată perimată acțiunea civilă având ca obiect „prestație tabulară, ieșire din indiviziune,constatare edificare, constatare vânzare cumpărare”, formulată de reclamanții N. G. și N. M. ANIȘOARA, domiciliați în ., județul Suceava, în contradictoriu cu pârâții N. M., domiciliată în ., S. A., N. T., ambii domiciliați în ., ., B. P. a lui C., B. N., TORUNDU T., R. P. a lui T. și N. T. a lui G., ultimii cu domiciliul necunoscut și cererea reconvențională formulată de pârâții N. M., S. A. și N. T., în contradictoriu cu reclamanții N. G., N. M. Anișoara și N. G..
Respinge cererile de obligare la cheltuielile de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
Red. M.D.
Tehnored.C.K./A.H.
Ex.8
12.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1063/2015.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1112/2015. Judecătoria... → |
|---|








