Prestaţie tabulară. Sentința nr. 350/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 350/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2470/206/2014

Dosar nr._ Prestație tabulară, ieșire din indiv. ș.a.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 350

Ședința publică din 03 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „prestație tabulară, ieșire din indiviziune, hotărâre act autentic, întabulare”, introdusă de reclamanții S. E. și S. E., în contradictoriu cu pârâții ., S. E. F., Z. C. și L. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat M. F. pentru reclamanți, lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea îndeplinirii proceduri de citare cu pârâtele S. E. F. și Z. C., după care:

Avocat M. F. pentru reclamanți, arată că nu mai are alte probe de solicitat în prezenta cauză, menținându-și concluziile pe fond puse la termenul anterior, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În acest context, instanța, în baza disp. art.394 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11 octombrie 2013, reclamanții S. E. și S. E., i-au chemat în judecată pe pârâții ., S. E. F., Z. C. și L. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate că, defuncții L. F. și M. R. au dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor în reglementarea C. civil Bucovinean dreptul de proprietate cui privire la suprafața de 18 m.p. identic cu ., din CF 642( actual_), P.;

- să se constate că, defuncții sus arătați au dobândit prin ieșire din indiviziune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 823 m.p. parcelele nou formate 1F și 3 F, din CF 352 ( actual_), P. ;

- să se con state că, defuncta M. R., a dobândit prin ieșire din indiviziune dreptul de proprietate cu privire la 1688 m.p. . din CF 3318 ( actual_) P.;

- să se constate că reclamanții S. E. și S. E., au dobândit prin cumpărare de la defuncții L. F. și M. R., dreptul de proprietate cu privire la suprafață totală de 2529 m.p., parcelele 1F, 2F, 3F, 4F, potrivit contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată datat 10 iunie 2000 solicitându-se validarea acestuia printr-o hotărâre care să țină loc de act autentic a de vânzare cumpărare;

- să se dispună întabularea dreptului de proprietate pe numele reclamanților, ca bun comun în devălmășie.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că cei 18 m.p,. pentru care se solicită constatarea uzucapiunii au ca proprietar tabular la nivelul anului 1873 - la înființarea cărților funciare . a fost folosit de către L. A. născut în anul 1886 și decedat în anul 1968, și L. I. născută în anul 1900 și decedată în anul 1989, așa încât posesia lor a fost exercitată sub imperiul Codului civil Bucovinean și continuată sub imperiului C. civil român, această posesie întrunind caracteristicile unei posesii utile și continuată în aceste caracteristici de către L. F. și M. R. - copii lui L. A. li L. I..

Pentru celălalt trupuri de teren reclamanții au invocat dobândirea ce către defuncții L. F. și R. prin ieșire din indiviziune cu ceilalți coproprietari și prin cumpărare a cărei validare se solicită.

Este de precizat că, având în vedere procedurile diferite de soluționare, a petitelor acțiunii, respectiv uzucapiunea pe de o parte și celelalte petite privind ieșirea din indiviziune și validarea vânzării pe de altă parte, la aceeași dată de 30 septembrie s-a procedat la disjungerea petitelor privind ieșirea din indiviziune, validarea vânzării și întabularea, de petitul privind uzucapiunea dispunându-se ca uzucapiuena să rămână de soluționat în dosarul cu numărul_ în camera de consiliu la 30 septembrie 2014, iar celelalte petite să constituie obiect al unui dosar cu număr nou pentru care să se urmeze procedura de soluționare prealabilă.

Celelalte petite inclusiv intabularea dreptului de proprietate urmează a face obiect al dosarului nou format, urmare a disjungerii susmenționate cel de față cu nr._ .

Conform petitelor disjunse se solicită constatarea dreptului de proprietare pentru L. F. și M. Rahila prin sistarea stării de indiviziune pentru 823 mp, parcelele 1F și 3F din CF_ fostă 352 P., pentru M. Rahila și pentru suprafața de 1688 mp ._ fostă 3318 P. iar pentru reclamanți prin cumpărare pentru terenurile mai sus arătate și intabularea dreptului de proprietare în Cartea funciară pe numele cumpărătorului.

În cadrul procedurii prealabile, ca de altfel și în cadrul procedurii privind uzucapiunea din dosarul de bază, pârâții nu au formulat obiecțiuni, nici întâmpinări, situație care echivalează cu recunoașterea tacită a pretențiilor reclamanților.

S-au depus la dosar planuri de situație, extrase de carte funciară pentru CF 642, 3318, 352 P., certificat de moștenitor după M. A., certificat de deces pentru coproprietarii tabulari L. E., L. F., M. Rahila, adeverință privind decesul coproprietarului L. S., copia contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată prin care L. F. și M. Rahila vând reclamanților 28,5 ari teren în comuna P. .> La propunerea reclamanților au fost audiați martorii F. M. și S. I., care au confirmat prin depozițiile lor faptul că reclamanții au cumpărat în 1988 de la L. F. și M. Rahila circa 25 de ari teren în . Valea Putnei, că vânzătorii aveau terenul și construcțiile aflate pe teren prin moștenire de la părinții lor L. T. și L. E. și că nu au existat litigii sau neînțelegeri în legătură cu posesia sau proprietatea imobilelor din litigiu, nici între coproprietarii tabulari, nici cu alte persoane.

Instanța analizând susținerile părților și actele depuse la dosar constată că L. F. și M. Rahila apar ca și coproprietari tabulari în CF 3318 și 352 P., că prin sistarea stării de indiviziune cu ceilalți coproprietari potrivit actelor și probatoriului testimonial administrat în cauză, aceștia au dobândit dreptul de proprietate cu privire la terenul obiect al prezentei cauze pe care l-au înstrăinat reclamanților și în cauză nu au fost contestate susținerile din acțiune nici de către pârâți, nici de către alte persoane.

Cum tranzacțiile dintre părți au avut loc sub imperiul vechilor reglementări civile, instanța urmează ca în temeiul art. 730, 1294, 1295, 1077 cod civil vechi să admită acțiunea sub petitelor disjunse din acțiunea inițială și potrivit art. 24 din Legea 15/1938 urmare a validare vânzării către reclamanți și în vederea reglementării situației tabulare a imobilelor în litigiu să dispună intabularea dreptului de proprietate în Cartea funciară.

În contextul celor sus arătate, urmează a se admite acțiunea și a se constata că def. L. F. și M. Rahila au dobândit prin sistarea stării de indiviziune, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 823 mp teren identic cu parcelele nou formate 1F și 3F din CF 30.209 (fostă 352) P..

De asemenea se va constat că def. M. Rahila a dobândit prin sistarea stării de indiviziune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1688 mp teren identic cu . din CF 31.149 (fostă 3318) P..

Validându-se vânzarea intervenită între L. F. și M. Rahila și reclamanți se va constata că reclamanții S. E. și S. E. au dobândit prin cumpărare de la def. L. F. și M. Rahila, dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2529 mp, identic cu parcelele 1F, 2F, 3F și 4F, cu precizarea că . mp a făcut obiectul cererii de uzucapiune din dos._, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între părți.

Se va dispune întabularea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară, conform planului de situație depus la dosar, întocmit de Teracad SRL – B. O. A., cu mențiunea că intabularea vizează și cei 18 mp – obiect al dosarului_ .

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și că reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar prin scutirea de la plata taxei de timbru de 618 lei conform încheierii din 10 decembrie 2013;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect „prestație tabulară, ieșire din indiviziune, hotărâre act autentic, întabulare”, introdusă de reclamanții S. E., cu CNP -_ și S. E., cu CNP –_, ambii din ., în contradictoriu cu pârâții ., S. E. F., din mun. Bistrița, . nr. 27, jud. Bistrița Năsăud, Z. C. din orașul Voluntari, sat P., .. 53, jud. Ilfov și L. M., din com. P., . ,jud. Suceava, și în consecință:

Constată că def. L. F. și M. Rahila au dobândit prin sistarea stării de indiviziune, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 823 mp teren identic cu parcelele nou formate 1F și 3F din CF 30.209 (fostă 352) P..

Constată că def. M. Rahila a dobândit prin sistarea stării de indiviziune dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1688 mp teren identic cu . din CF 31.149 (fostă 3318) P..

Constată că reclamanții S. E. și S. E. au dobândit prin cumpărare de la def. L. F. și M. Rahila, dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2529 mp, identic cu parcelele 1F, 2F, 3F și 4F, cu precizarea că . mp a făcut obiectul cererii de uzucapiune din dos._, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare între părți.

Dispune întabularea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară, conform planului de situație depus la dosar, întocmit de Teracad SRL – B. O. A., cu mențiunea că intabularea vizează și cei 18 mp – obiect al dosarului_ .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 03 martie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MM

Tehnored. MS/ IR

Ex. 11/ 03.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 350/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC