Pretenţii. Sentința nr. 515/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 515/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 515/2015
ROMÂNIA,
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC,
Dosarul civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 515 din 7 aprilie 2015
Ședința publică din 7 aprilie 2015
Completul compus din:
Judecător, D. Z.
Grefier, C. P.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta SOCIETATEA A. SA și pe pârâta B. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care relevă următoarele:
- cauza are ca obiect pretenții;
- cauza se află în primă instanță, în etapa cercetării procesului, la primul termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța, în temeiul articolului 131 din Noul cod de procedură civilă, procedând din oficiu la verificarea competenței, stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul articolului 126 din Constituția României, articolului 194, punctul 1, litera j) și articolul 107 din Noul cod de procedură civilă.
Instanța încuviințează probele propuse de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și ia act de faptul că aceasta a solicitat judecarea în lipsă.
Constată că pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepții de ordine publică, după care, asupra cauzei civile de față,
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus reclamanta Societatea A. SA a chemat în judecată pe pârâta B. M. solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.139,91 lei reprezentând valoarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare prestate împreună cu penalitățile aferente, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arată că a prestat pârâtei servicii de alimentare cu apă și de canalizare pentru care a emis la plată un număr de 39 de facturi, evidențiate în fișa soldului clientului, anexată cererii de chemare în judecată. Reclamanta arată că, în calitate de operator de servicii de apă și de canalizare, a prestat pârâtei toate serviciile la care s-a obligat pentru care a emis la termenul stabilit facturile aferente, însă pârâta nu a achitat facturile emise în sarcina ei și nici nu a contestat valoarea cuprinsă în aceste facturi. Reclamanta mai arată că a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, așa cum rezultă din angajamentul de plată încheiat pe data de 2 iulie 2014, însă pârâta nu a dat curs solicitărilor sale privind executarea în totalitate a obligațiilor de plată condiții în care se vede nevoită a apela la instanța de judecată, valoarea acestor servicii fiind de 1.139,91 lei din care 908,30 lei reprezintă debitul principal, iar 231,61 lei reprezintă penalitățile de întârziere aferente. Reclamanta apreciază că are astfel față de pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă neonorată.
În drept, reclamanta invoca articolul 31 din Legea 241 din 2006, articolul 1270 din Noul Cod Civil, Legea 51 din 2006 și Ordinul 88 din 2007.
Pârâta, căreia i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată împreună cu înscrisurile anexate, nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepții de ordine publică.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale pertinente instanța reține că reclamanta a emis în favoarea pârâtei un număr de 39 de facturi (filele 10-49) reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă împreună cu penalitățile calculate pentru neplata în termen a acestor facturi în valoare totală de 1.139,91 lei. Suma de 852,26 lei, reprezentând o parte din valoarea totală a facturilor, a fost recunoscută de către pârâtă ca obligație de plată către reclamantă prin angajamentul de plată încheiat pe data de 2 iulie 2014 (fila 6).
Potrivit articolului 31 alineatul 6 din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241 din 2006, factura pentru furnizarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, utilizatorii fiind obligați să achite valoarea serviciului de care au beneficiat în termen de 15 zile de la emiterea facturii care va avea menționată în cuprinsul său data emiterii și termenul de scadență. Alineatul 7 al aceluiași articol stabilește faptul că neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la scadență atrage după sine penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, aceste penalități urmând a fi datorate începând cu prima zi după data scadenței, cu precizarea că valoarea totală a penalităților nu pot depăși cuantumul debitului.
Având în vedere situația expusă, instanța reține pe baza probelor administrate în cauză că între reclamantă și pârâtă a intervenit un contract, a cărui existență rezultă din facturile emise de reclamantă în sarcina pârâtei, acceptate de aceasta din urmă conform angajamentului de plată, contract având ca obiect furnizarea serviciilor de alimentare cu apă din care s-au născut obligația reclamantei de a furniza pârâtei serviciile menționate și dreptul corelativ de a pretinde acesteia achitarea valorii serviciilor prestate, contract care, în temeiul articolului 1270 din Noul cod civil, are putere de lege între părțile contractante și trebuie respectat întocmai. Or, probatoriul administrat în cauză atestă faptul că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale, ignorând achitarea în termen a valorii serviciilor prestate, motiv pentru care instanța va aprecia ca întemeiată acțiunea reclamantei pe care o va admite ca atare.
Instanța reține că în cauză reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 85 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru, sumă pe care pârâta, în calitate de parte care a pierdut procesul, va fi obligată să o suporte în temeiul articolului 453 din Noul cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA A. SA, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J_, având codul de identificare fiscală RO713519, cu sediul în municipiul Suceava, . 5, județul Suceava, împotriva pârâtei B. M., având codul numeric personal_, domiciliată în municipiul Câmpulung Moldovenesc, . 17, județul Suceava.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 1.139,91 lei din care 908,30 lei reprezintă valoarea serviciilor de apă, iar 231,61 lei reprezintă penalitățile de întârziere aferente.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 85 de lei.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea privind exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2015.
Judecător, Grefier,
D. Z. C. P.
Data tehnoredactării: 9 aprilie 2015,
Redactat: DZ,
Tehnoredactat: CP/DZ,
Nr. exemplare: 4.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Uzufruct. Sentința nr. 535/2015. Judecătoria CÂMPULUNG... → |
|---|








