Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3101/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 3101/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 3428/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR.3101/2013
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 4 decembrie 2013
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: C. A.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâtul C. P., având ca obiect– cerere cu valoare redusă
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 4.11.2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, în temeiul art. 1030 C.pr.c, instanța a fixat termen pentru pronunțarea cauzei și redactarea hotărârii la data de 4.12.2013.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 22 august 2013, reclamanta . chemat în judecată pârâtul C. P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 111,74 lei reprezentând debit și 209,45 lei dobândă penalizatoare, precum și la restituirea sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru.
În motivarea cererii reclamanta arată că, în baza obligațiilor asumate prin contractul nr.768/2006, reclamanta . furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă și de canalizare, pentru care s-au emis un nr. de 19 facturi fiscale, în valoare totală de 111,74 lei.
Se arată că facturile au fost acceptate de către pârât și reprezintă consumul lunar al acestuia.
Refuzul nejustificat de achitare a contravalorii facturilor a dat dreptul reclamantei să procedeze la calcularea penalităților de întârziere în sumă totală de 209,45 lei.
Reclamanta mai arată că are calitate de unic operator al serviciilor publice de alimentare cu apă si canalizare în cele opt orașe ale județului, printre care și Oțelu R., și că la data de 09.02.2006 a semnat cu pârâtul un contract de branșare/racordare și utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, respectiv contractul cu nr. 768/2006. A mai arătat reclamanta că, în baza obligațiilor asumate prin contract, a prestat pârâtului servicii de alimentare cu apă și canalizare în perioada august 2010- februarie 2012, sens în care s-au emis un număr de 19 facturi fiscale acceptate la plată de către debitor, necontestate în termenul legal, însă neachitate. A învederat reclamanta că, din cauza refuzului nejustificat al pârâtului de a achita contravaloarea facturilor emise, conform clauzelor contractuale și a prevederilor Legii 51/2006 și Legii 241/2006-art.30, modificate și completate prin OUG 13/2008, s-au calculat majorări de întârziere.
În drept, se invocă prevederile art. 1351 Cod civil, art. 1025 și 1026 Cod Proc. Civilă, prevederile Legii nr. 51/2006 și nr. 241/2006 modificate și completate prin OUG nr. 13/2008, ale Ordinului nr. 88/2007 al ANRSC, cele ale Codului de Procedură Fiscală precum și contractul părților.
La data de 27 august 2013, i s-a comunicat pârâtului cererea de chemare în judecată și anexa, precum și formularul de răspuns în două exemplare pentru a fi completat de către acesta, în termenul de 30 zile prev. de art.1029 C.pr.c.
Până la termenul de judecată din data de 4.11.2013, pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Prezenta cerere a fost soluționată potrivit dispozițiilor aplicabile cererilor cu valoare redusă în raport de temeiul de drept invocat de către reclamantă și de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1025 din Noul Cod de Procedură Civilă cu privire la domeniul de aplicare.
Reclamanta, în calitate de unic operator al serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare în Oțelu-R., a încheiat cu pârâtul contractul cu nr. 768/09.02.2006 având ca obiect asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare potrivit prevederilor legale în vigoare.
În baza contractului susmenționat, au fost emise facturile fiscale de pentru perioada august 2010-februarie 2012, care nu sunt însușite de către debitor prin semnare. Datorită neachitării la termenul scadent a acestei sume s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 209,45 lei, potrivit art. 13 din contract (f. 22).
Potrivit art. 5.2 din contractul însușit de părți, utilizatorul (pârâtul din prezenta cerere) s-a obligat să formuleze, în scris, obiecțiuni, în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, când constată diferențe între consumul facturat și cel realizat, termen după care factura se consideră acceptată.
Rezultă că, în ipoteza necontestării facturii în termenul prevăzut în acest scop, se poate prezuma acceptarea tacită a acesteia și deci însușirea facturii de către pârât.
Potrivit art. 6.9 din contractul încheiat de părți, utilizatorul se obligă să achite facturile în maximum 30 zile de la emiterea acestora.
Văzând starea de fapt expusă, dispozițiile art. 969 C.civ., în vigoare la data încheierii contractului între părți și care se aplică în prezentul litigiu potrivit art. 6 din Noul cod civil (potrivit cărora convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante), dispozițiile art.30 din Legea 241/2006, modificate și completate prin OUG 13/2008, precum și dispozițiile art. 1030 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta . va obliga pârâtul la plata sumei de 111,74 lei reprezentând debit (aferent facturilor emise în perioada august 2010- februarie 2012 ) și 209,45 lei dobândă penalizatoare, către reclamantă.
În temeiul art. 1031 din Noul Cod de Procedură Civilă, va obliga pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantei . sediul in Reșița,Piața republicii nr. 7, județul C.-S., împotriva pârâtului C. P.,domiciliat în Oțelu R., .,județul C.-S., pentru pretenții, cerere de valoare redusă.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 111,74 lei reprezentând contravaloare facturi și 209,45 lei dobândă legală calculată la debitul neachitat.
Obligă pârâtul la 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Executorie.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. C. A.
Red./MA
Tehnoredr CA
Ex4/4.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 687/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 2841/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|