Partaj judiciar. Sentința nr. 945/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 945/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 3718/208/2010
ROMANIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 945/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20 MARTIE 2013
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: B. G.
Pe rol plângerea contravențională formulată de reclamant M. V. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S. și Orașul Caransebeș prin Primar și C. L. Caransebeș, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat act că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 6 martie 2013, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, pronunțarea cauzei amânându-se pentru data de 13 martie 2013, pentru depunerea concluziilor scrise. Se constată că reclamantul M. V. a depus la dosar, prin registratura instanței concluzii scrise, prin care solicită atribuirea în întregime a imobilului înscris în CF nr._ Caransebeș, nr. top 1799/5-1799/13 Caransebeș, cu sultă pe masa succesorală a defunctei Ș. P., după care,
INSTANȚA,
Deliberând,constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 3718/26.10.2010, precizată la data de 13.04.2011, reclamantul M. V. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S. pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra imobilului evidențiat în CF nr._ Caransebeș, provenit din conversia pe hârtie a CF nr. 2965 Caransebeș cu nr. top 1799/5-1799/13, teren de 263 mp cu casa nr. 8 din . reclamantul și pârâtul sunt coproprietari cu cota de 1/2 părți fiecare de sub B1 și B4, casa fiind construită de reclamant prin cumpărarea unei case vechi, urmând ca sulta să fie achitată pârâtului, doar pentru cota de proprietate din teren. Se mai solicită intabularea în CF a dreptului de proprietate dobândit prin ieșirea din indiviziune.
În motivarea cererii reclamantul arată că, a cumpărat casa cu nr. 8 din . Caransebeș, în urmă cu peste 40 de ani, această casă a fost o clădire veche, mică și degradată, iar casa actuală a fost ridicată din temelie de către el și familia sa, fără vreo contribuție din partea pârâtului.
Se arată că pârâtul are o cotă de 1/2, care se referă doar la terenul aferent clădirii.
Reclamantul solicită atribuirea întregului imobil din litigiu, urmând ca el să achite o sultă pârâtului pentru cota de proprietate a acestuia din urmă asupra terenului aferent imobilului(clădire).
Cererea a fost timbrată cu 547,50 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 5 lei.
În drept, reclamantul invocă dispozițiile art. 728 cod civil și Legea nr. 603/1943.
În dovedirea cererii, reclamantul depune la dosar certificat de atestare fiscală nr._/2010 (fila 5), extras CF_ Caransebeș-provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 2965 Caransebeș (fila 6), convenție (fila 9), acte de stare civilă, (f. 14-17, 36), raport de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosar nr._ (f. 18-23), sentința civilă nr. 81/2009 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ ( f. 24-25).
Pentru identificarea imobilului în litigiu, evaluarea acestuia, variante de partajare, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice specialitatea construcții de către expert B. D..
Cauza a fost suspendată la data de 5.10.2011, din cupla părții reclamante, pentru neplata avansului de onorariu pentru expert stabilit de instanță, fiind repusă pe rol la data de 14.12.2011.
Raportul de expertiză întocmit de expert B. D. a fost depus la dosar la data de 8.10.2012 - filele 86-95.
Prin concluziile raportului de expertiză, expert B. D. propune înscrierea proprietății reclamantului M. V., întrucât modul de construire al casei nu a fost gândit pentru o flexibilitate în amenajare interioară și reîmpărțire a spațiilor de locuit și a anexelor, nu este comod partajabil și nu există motiv de partajare, având în vedere posesia imobilului de către un singur titular, respectiv reclamantul M. V., care are în posesie imobilul de peste 30 de ani, în mod real și netulburat, la fel ca și fosta proprietară Ș. P., care au făcut dovada achitării taxelor și impozitelor pe întreg imobilul, pe toată perioada de deținere.
La termenul de judecată din data de 7.11.2012, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, prin care expertul să precizeze cu privire la susținerile din cuprinsul lucrării, referitoare la calitatea reclamantului M. V. de moștenitor legal al defunctei Ș. P., dat fiind obiectul acțiunii – partaj judiciar și cota propusă prin concluziile lucrării – 1/1 părți reclamantului, respectiv calculul sultei pe masa succesorală a defunctei.
Întrucât expert B. D. nu a răspuns obiectivelor stabilite de instanță, deși s-au acordat mai multe termene în acest sens, prin încheierea de ședință din 23.01.2013, instanța a dispus amendarea acestuia cu amendă în sumă de 500 lei. De asemenea, s-a dispus înlocuirea expertului B. D. cu expert O. R., pentru efectuarea suplimentului la raportul de expertiză, prin care să se stabilească valoarea sultei pe masa succesorală a defunctei, raportat la cota de 1/2 părți a defunctei, la obiectul acțiunii și cota propusă prin concluziile scrise de expert B. D., respectiv 1/1 părți.
La termenul de judecată din 13 martie 2013, reclamantul M. V. a formulat cerere de ajutor public judiciar, pentru scutirea de la plata onorariului pentru expert – fila 146. Prin încheierea din 13 martie 2013 instanța admis cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, în baza art. 8 alin. 1 din OUG nr. 51/2008 și s-a dispus scutirea reclamantului de la plata onorariului pentru expert în sumă de 350 lei, urmând ca acesta să fie suportat din fondurile statului.
Pârâtul Orașul Caransebeș prin Primar și C. L. Caransebeș nu este de acord cu valoarea sultei stabilită de expert O. R. prin suplimentul la raportul de expertiză, evaluarea terenului fiind raportată la perioada 2006 și nu la prețul de piață pentru tranzacțiile efectuate în zonă în prezent. Obiecțiunile la evaluarea efectuată de expert O. R. s-au depus la dosar după dezbaterile din ședința publică din 13 martie 2013 ( Notă - încheiere de ședință din 13.03.2013 – fila 157 dosar). Aceste obiecțiuni sunt nefondate atât timp cât evaluarea a vizat construcția casei cotă parte a defunctei și nu terenul și, pe de altă parte pârâții în cauză calitate de reprezentanți legali pentru succesiunea vacantă.
Conform extrasului CF nr._ Caransebeș – fila 6 dosar, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 2965 Caransebeș, asupra imobilului cu nr. top 1799/5-1799/13 Caransebeș casa cu nr. 8din . și teren de 263 mp sunt coproprietari reclamantul M. V. în cotă de 1/2 părți și defuncta Ș. P., fără moștenitori legali, în cotă de 1/2 părți. Reclamantul a dobândit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească – sentința civilă nr. 81/2009 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ – filele 24-25 dosar. Prin această hotărâre s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. V. în contradictoriu cu pârâta Berbecioc P., pentru prestație tabulară. S-a constata că reclamantul M. V. a cumpărat prin actul sub semnătură privată intitulat convenție din 14.06.1968, cota de 4/8 părți a pârâtei Berbecioc P. asupra imobilului evidențiat în CF nr. 2965 Caransebeș, nr. top 1799/5-1799/13, casa cu nr. 8 din . și teren de 263 mp. S-a dispus ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în ceea ce privește această cotă și s-a dispus intabularea în CF nr. 2965 Caransebeș a reclamantului M. V. pentru cota de 4/8 părți aparținând pârâtei.
Potrivit raportului de expertiză întocmit de expert B. D. – filele 97-104 dosar, obiect al litigiului este o singură unitate locativă, ce nu este comod partajabilă în natură, iar reclamantul M. P. folosește imobilul în calitate de unic titular, de peste 30 de ani, în mod real și netulburat, la fel ca și fosta proprietară, defuncta Ș. P. și insistă în recunoaștere drept prin uzucapiune.
Prin sentința civilă nr. 2207/2007 s-a respins acțiunea pentru uzucapiune.
Conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert O. R. – filele 14-141 dosar, valoarea sultei pentru masa succesorală a defunctei Ș. P., raportat la cota de 1/2 părți, este în cuantum de 6850 lei.
Conform art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii. În acest sens, cererea reclamantei, în calitate de coproprietar al imobilului, pentru ieșire din indiviziune este justificată și admisibilă.
Având în vedere acțiunea reclamantului și în baza art. 673 Cod procedură civilă, instanța va dispune sistarea stării de indiviziune, conform variantei unice propusă de expert B. D. și suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert O. R., ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Va atribui reclamantului M. V. - în cotă de 1/1 parte, imobilul înscris în CF nr._ Caransebeș provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 2965 Caransebeș, nr. top 1799/5-1799/13 Caransebeș casa cu nr. 8 din . și teren de 263 mp.
Va obliga reclamantul M. V. să achite masei succesorale a defunctei Ș. P. sultă în valoare de 6850 lei.
Întrucât numita Ș. P. este decedată din data de 1.02.1998 (certificat de deces – fila 15 dosar) și nu sunt moștenitori cunoscuți declarați, urmează să fie declarată succesiunea vacantă și sulta va reveni reprezentanților legali ai statului.
La data rămânerii irevocabile a hotărârii se va intabula dreptul dobândit de reclamant în Cartea Funciară.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, va compensa cheltuielile de judecată și va obliga pârâtul Orașul Caransebeș prin Primar și C. L. Caransebeș să plătească reclamantului 1/2 din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant cu plata taxei de timbru și a timbrului judiciar și onorariu expert B. D. respectiv 825 lei și 1/2 din onorariu expert O. R., respectiv 175 lei – sumă ce a fost suportată din fondurile statului, restul de cheltuieli rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată de reclamant M. V., domiciliat în Caransebeș, ., județul C.-S. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S., cu sediul în Reșița, .. 2, județul C.-S. și Orașul Caransebeș prin Primar și C. L. Caransebeș, cu sediul în Caransebeș, P-ța Revoluției nr. 1, județul C.-S., pentru partaj judiciar.
Constată că reclamantul este coproprietar în cotă de 1/2 alături de defuncta Ș. P., decedată fără moștenitori, asupra imobilului înscris în CF nr._ Caransebeș, provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 2965 Caransebeș, nr. top 1799/5-1799/13, casa nr. 8 din . de 263 mp.
Dispune partajarea conform variantei unice propusă de expert B. D. și suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert O. R., ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:
Atribuie reclamantului M. V. - în cotă de 1/1 parte, imobilul înscris în CF nr._ Caransebeș provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 2965 Caransebeș, nr. top 1799/5-1799/13 Caransebeș casa cu nr. 8 din . și teren de 263 mp.
Obligă reclamantul M. V. să achite masei succesorale a defunctei Ș. P. sultă în valoare de 6850 lei și declarând vacantă succesiunea defunctei, sulta va reveni reprezentanților legali ai statului – pârâții Orașul Caransebeș prin Primar și C. L. Caransebeș.
La data rămânerii irevocabile a hotărârii se va intabula dreptul în Cartea Funciară.
Obligă pârâții Orașul Caransebeș prin Primar și C. L. Caransebeș la 1/2 din cheltuielile de judecată efectuate de reclamant cu plata taxei de timbru și a timbrului judiciar și onorariu expert B. D. - respectiv 825 lei și 1/2 din onorariu expert O. R., respectiv 175 lei – sumă ce a fost suportată din fondurile statului, restul de cheltuieli rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 martie 2013.
Președinte,Grefier,
A. P. B. G.
Red. PA
Tehnored. SS
6 ex pag/5 pag/12.04.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 17-01-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|