Plângere contravenţională. Sentința nr. 215/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 215/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 2096/208/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 215/2013

Ședința publică din 23 ianuarie 2013

PREȘEDINTE: P. A.

GREFIER: S. S.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul A. S. I. A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C.-S., pentru anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă martorul propus de intimat, S. F., lipsă părțile și martorul V. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei de către grefier, se constată lipsa de procedură cu martorul V. G., citația fiind restituită cu mențiunea „destinatar necunoscut”.

Instanța revine la proba cu martorul V. G. propus de petent prin plângerea contravențională, întrucât adresa de domiciliu nu corespunde cu cea indicată de petent. Se procedează la audierea martorei S. F. propusă de intimat prin întâmpinare, însușită de petent prin plângerea contravențională, a cărei declarație este consemnată și atașată la dosar – fila 24.

Instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._ /29.05.2012, petentul A. S. I. A. a chemat în judecată intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C.-S., solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 26.05.2012 și restituirea permisului de conducere.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

În motivarea plângerii, petentul arată că nu se face vinovat de cele reținute în procesul verbal de contravenție, întrucât a efectuat manevra de depășire regulamentar, în zonă marcată de linie discontinuă, nu a depășit în zona de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”.

În dovedirea plângerii contravenționale, petentul depune la dosar copia procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de I. C.-S. – Poliția Oțelu R. la data de 26.05.2012 (f. 4) și copia cărții de identitate și solicită audierea martorilor V. G. și S. F..

În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. OUG nr. 195/2002, republicată.

Intimatul a depus la data de 9.08.2012 întâmpinare (f. 9), prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, întrucât procesul verbal de contravenție contestat a fost legal și temeinic întocmit, petentul fiind sancționat cu amendă contravențională în sumă de 700 lei și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, întrucât în data de 26.05.2012, orele 22:45 a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare BP 6625 BX, a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoturismului marca F. cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de deplasare, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”.

În drept sunt invocate disp. art. 115-118 Cod procedură civilă.

În dovedirea întâmpinării, intimatul depune la dosar raportul agentului constatator din 30.06.2012, declarația olografă a numitei S. F..

Din analiza înscrisurilor de la dosar și declarația martorei S. F. – fila 24 dosar, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ întocmit de I. C.-S. – Poliția Oțelu R. la data de 26.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 700 lei și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în temeiul art. 120 alin. 1 lit. h și art. 147 pct. 1 din HG nr. 1391/2006. S-a reținut în sarcina petentului că, în data de 26.05.2012, a fost depistat în trafic conducând autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare BP 6625 BX pe .. Oțelu R., pe sensul de mers Hațeg – Caransebeș, iar în dreptul Liceului B., a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoturismului marca F. cu nr. de înmatriculare_, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers, în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”. T., cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că petentul nu avea asupra lui permisul de conducere.

Procesul verbal de contravenție este semnat de către petent cu obiecțiuni: „Nu recunosc cele de mai sus”.

Conform art. 34 din OG 2/2001, instanța analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Conform art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, republicat, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile … nerespectarea regulilor privind depășirea”.

Potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din același act normativ, „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni … nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul de a avea asupra sa documentele prev. de art. 35 alin. 2”.

Din raportul agentului constatator din 30.06.2012 – fila 11 dosar - rezultă că autoturismul condus de către petent a fost depistat, în data de 26.05.2012,ora 22:45 circulând pe . R. în fața Liceului B. în timp ce depășea autovehiculul marca F. cu nr. de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu, ce desparte cele două sensuri de mers. Manevra efectuată de petent a fost constatată personal de agent C. C. împreună cu agent pr. Librimir M.. Totodată, cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat că petentul nu avea asupra sa permisul de conducere.

Procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Deși contestă starea de fapt reținută de agentul constatator, petentul nu aduce probe care să înlăture constatările făcute de agentul constatator și care să susțină afirmațiile sale. Mai mult, din declarația martorei S. F. – fila 24 dosar, instanța reține că petentul a efectuat manevra de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu, în zona trecerii de pietoni din dreptul Liceului din localitatea Oțelu R., iar cele reținute de agentul constatator în procesul verbal de contravenție corespund realității.

Pentru aceste considerente, făcând aplicarea art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea petentului este neîntemeiată și va dispune respingerea ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. S. I. A., domiciliat în com. Z., ., județul C.-S. în contradictoriu cu intimatul I. C.-S., cu sediul în Reșița, . nr. 40, județul C.-S..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 23 ianuarie 2013, în ședință publică.

PREȘEDINTE,GREFIER,

P. A. S. S.

Red. A.A.

Tehnored. S.S.

5 ex/3 pag/7.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 215/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ