Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1354/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1354/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 2823/208/2010*
ROMÂNIA
JUDECATORIA CARANSEBES
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1354/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22.04.2013
PREȘEDINTE :Z. T. A.
GREFIER: S. V.
S-a luat în examinare judecarea cauzei civile, formulată de reclamanta F. E. M. în contradictoriu cu pârâtii S. R. prin DGFP C.-S., Orașul Otelu R. prin primar, având ca obiect revendicare imobiliară (rejudecare).
La apelul nominal făcut în ședință lipsă părțile
Procedura de citare legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2013 și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22 aprilie 2013.
INSTANTA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._, reclamanta F. E. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Orașul Oțelu R. prin primar, Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la a-i lăsa în deplină proprietate imobilele din CF 1570 Ohaba Bistra nr. top. 1008/1/1 și 1008/1/3, precum și obligarea la plata de despăgubiri morale în condițiile Legii 221/2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, bunicul ei, Roi M., a fost condamnat la moarte pentru infracțiunea de „uneltire”. Prin sentința nr. 729/1953, s-a dispus și confiscarea averii condamnatului, astfel că asupra unei părți din imobilele din CF 215 Ohaba Bistra (mai precis asupra unei cote ideale de 1/2 părți), a devenit proprietar S. R.. Reclamanta a apreciat că datorită actului abuziv emis de autoritățile vremii, este justificată atât revendicarea imobilelor cât și obligarea pârâților la daune morale pe care membrii familiei sale le-a suferit în decursul anilor.
Prin sentința civilă nr. 931/27 mai 2010, Tribunalul C.-S. a disjuns judecarea capătului de cerere având ca obiect revendicare și a declinat competența de soluționare a cererii Judecătoriei Caransebeș, admițând totodată cererea pentru despăgubiri și obligând pârâtul S. R. să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 90.000 euro.
Acțiunea în revendicare s-a înregistrat la Judecătoria Caransebeș sub nr._ .
La termenul din data de 12.03.2012, reclamanta și-a modificat cererea sub aspectul părților, arătând că înțelege să cheme în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., precum și Orașul Oțelu R., prin primar.
Sub aspectul obiectului și al temeiului de drept, reclamanta a formulat următoarele capete de cerere:
- să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului R. asupra imobilelor evidențiate în CF_ Oțelu R. și CF_ Oțelu R. (nr. top. 1008/1/1 și 1008/1/3), în temeiul art. 1 alin.2 lit. g și h și a art. 2 din Legea nr. 221/2009;
- pârâții să fie obligați la restituirea imobilelor respective, în temeiul art. 7 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999 și, corelativ acestui capăt de cerere, aceiași pârâți să fie obligați la a-i lăsa în deplină proprietate imobilele.
- să se dispună rectificarea cărții funciare, în sensul radierii titlului statului;
Prin sentința civilă nr. 2211/19 iunie 2012, Judecătoria Caransebeș a admis acțiunea reclamantei F. E. M., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S. și Orașul Oțelu R., prin primar, a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului R. asupra imobilelor evidențiate în CF_ Oțelu R. și CF_ Oțelu R., ambele provenite din conversia de pe hârtie a CF 1570 Ohaba Bistra; a obligat pârâții să restituie reclamantei imobilele evidențiate în colile de care funciară descrise mai sus; a dispus rectificarea colilor de carte funciară_ Oțelu R. și_ Oțelu R. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. și al înscrierii dreptului de proprietate în cotă de 1/1 părți pe numele reclamantei F. E. M. și a obligat pârâții să lase în deplină proprietate reclamantei imobilele menționate.
Împotriva sentinței civile nr.2211/19.06.2012, pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, a declarat recurs.
Prin decizia civilă nr.50/R/07.02.2013, Tribunalul C.-S. a admis recursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor publice, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
În motivarea deciziei, Tribunalul C.-S. a menționat că, potrivit mențiunilor din practicaua sentinței civile nr. 931/270.5.2010 (fila 4), reclamanta a arătat obiectul cât și temeiul legal al petitului ce a fost disjuns: revendicarea (restituirea în natură) unui imobil în baza art. 480 Cod civil. Instanța, având în vedere aceste precizări (precum și faptul că Legea 221/2009 nu reglementează restituirea în natură ci doar ca prin echivalent) și motivele de fapt ale cererii (restituirea în natură) a dispus disjungerea capătului de cerere și trimiterea acestuia la Judecătoria Caransebeș, având în vedere locul situării imobilului și valoarea acestuia. Reprezentantul reclamantei a pus concluzii de declinare a competenței și nu a atacat hotărârea de disjungere și declinare a competenței.
Ca atare, Tribunalul a reținut că prima instanță care a soluționat cererea în baza altui temei legal (Legea 221/2009) decât cel indicat de reclamantă, cu luarea în considerare a unor situații juridice străine de cele reglementate prin art. 480 Cod civil. Astfel, toată motivarea în fapt și drept a instanței se axează pe prevederile Legii 221/2009. D. la sfârșitul considerentelor se arată ca temei legal art. 480 Cod civil, fapt ce determină existența atât a unor motive contradictorii (prevederile Legii 221/2009, lege specială neputând fi completate cu prevederile art. 480 Cod Civil) precum și a situației în care instanța a aplicat greșit legea (cazul în care se aplică o normă juridică deși nu era incidentă în cauză).
Prima instanță putea analiza temeinicia pretențiilor reclamantului în raport de prevederile Legii 221/2009 doar în situația în care reclamanta și-ar fi modificat cererea de chemare în judecată în sensul schimbării cauzei și a temeiului legal, respectiv restituirea în natură sau prin echivalent în baza Legii 221/2009, situație în care prima instanță trebuia să observe cu prioritate lipsa sa de competență în soluționarea unei cereri formulate în baza Legii 221/2009.
S-a mai menționat în decizia de casare că, cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanță urmează a avea în vedere obiectul, cauza și temeiul legal astfel cum au fost stabilite de reclamantă (revendicare în baza art. 480 Cod. civil) sau să ia act de o eventuală modificare a cererii și să procedeze în consecință.
Cauza a fost reînregistrată la Judecătoria Caransebeș la data de 21.03.2013 sub nr._, fără ca reclamanta să se mai prezinte în instanță sau să depună alte înscrisuri, iar, în privința pârâtului Orașul Oțelu R., prin primar, acesta a depus înscrisuri prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, însă aceste înscrisuri fiind depusă ulterior pronunțării soluției de către instanța de judecată, nu pot investi instanța și nu vor fi luate în considerare.
În rejudecare, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința nr. 729/1953 (f. 18 dosar), bunicul reclamantei (conform certificatului de calitate de moștenitor de la f. 54 dosar), Roi M., a fost condamnat la moarte pentru săvârșirea infracțiunii de „uneltire” dispunându-se și confiscarea averii sale. Ulterior, pedeapsa la moarte s-a comutat în cea de 25 de ani muncă silnică, dar acesta a decedat la scurt timp în detenție.
Din extrasul de carte funciară in extenso depus la f. 55- 59 și din sentința civilă nr. 1394/1957 (f. 60), instanța reține că, în anul 1957, în urma promovării de către Ministerul Finanțelor a unei acțiuni în constatare pe rolul Judecătoriei Caransebeș, pârâții Roi I. și C. M. au fost obligați să predea Statului R. toate imobilele asupra cărora Roi M. era proprietar sau coproprietar, inclusiv cele din CF 215 Ohaba – Bistra, statul român intabulându-și dreptul de proprietate în temeiul acestei sentinței civile.
Din aceleași extrase CF mai sus menționate, rezultă că ulterior, imobilele s-au transnotat din CF 215 Ohaba Bistra în CF 1570 Ohaba Bistra, unde, în urma sistării indiviziunii cu ceilalți coproprietari tabulari și a dezmembrărilor, S. R. a devenit proprietar în cotă de 1/1 părți asupra nr. top. 1008/1/1 și 1008/1/3.
Prin Decizia nr. 248/22.02.2007 (f. 53 dosar), defunctului Roi M. i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, menționându-se că acesta beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege ca urmare a acordării acestei calități.
În ceea ce privește temeiul de drept invocat de către reclamantă în cererea sa, se observă, astfel cum s-a menționat și în decizia de trimitere spre rejudecare a cauzei, acesta a fost, inițial (conform practicalei sentinței civile nr. 931/270.5.2010, fila 4), cel prevăzut de art. 480 C.civ., aflându-ne deci în prezența unei acțiuni în revendicare de drept comun, de competența Judecătoriei Caransebeș raportat la valoarea obiectului cererii și la locul situării imobilului.
Cu toate acestea, astfel cum s-a arătat mai sus, reclamanta și-a modificat cererea, atât sub aspectul temeiului de drept, cât și al părților și al obiectului, la termenul din data de 12.03.2012, indicând drept temei al acțiunii în revendicare prin restituirea în natură a bunului, prevederile art. 7 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999 și, drept premisă a acestora, pe cele ale art. 2 din Legea nr. 221/2009 și art. 1 alin.2 lit. g și h și a art. 2 din Legea nr. 221/2009.
Ca atare, acțiunea în revendicare prin restituirea în natură a bunurilor s-a transformat, în urma acestei modificări a cauzei obiectului cererii, dintr-o acțiune de drept comun întemeiată pe prevederile art. 480 C.civ. într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile legii speciale, însă fără a se încadra printre acțiunile atribuite de legiuitor în competența de judecată a tribunalelor.
Astfel, din examinarea art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009, instanța reține că, de competența secțiilor civile ale tribunalelor sunt, pe lângă acțiunile privind constatarea caracterului politic al condamnării, doar cele privind acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, cele privind acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, precum și acțiunile având ca obiect repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.
Or, acțiunea cu care a fost investită instanța în cauza de față constituie o acțiune având drept obiect restituirea în natură a bunurilor confiscate, iar nu despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate (doar aceasta din urmă fiind de competența de judecată a tribunalelor, potrivit art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009).
Legiuitorul neprevăzând o competență specială, excepțională, de judecată în materia cererii având ca obiect restituirea în natură a bunurilor, rezultă că această competență revine judecătoriilor, ca instanțe de drept comun, potrivit art. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865.
Ca atare, instanța va constată că dreptul reclamantei la restituirea, în natură, a bunurilor revendicate, își are temeiul în art. 7 alin.1 lit. a) din O.U.G. 214/1999, care prevăd că persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă (și deci, și moștenitorii acestora, n.n.), beneficiază de restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate.
D. mijloc de probă pentru faptul că infracțiunile pentru care a fost condamnat bunicul reclamantei au fost unele de natură politică, figurează tocmai Decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, obținută postum de către numitul Roi M., aspect ce rezultă din același art. 7 alin.1 lit. a) din O.U.G. 214/1999, teza a II-a, mai sus citat.
Fiind astfel stabilit dreptul de proprietate al reclamantei, având drept mod de dobândire legea (respectiv dispozițiile legale mai sus enunțate, ale art. 7 alin.1 lit. a) din O.U.G. 214/1999), se impune, pentru a se compara acest titlu cu cel al Statului R., care își are intabulat, în prezent, dreptul de proprietate în baza unei sentințe de ieșire din indiviziune, fost confiscare.
Or, acest titlu al statului este nevalabil raportat la prevederile art. 2 din Legea nr. 221/2009, care prevăd că toate efectele hotărârilor judecătorești de condamnare cu caracter politic prevăzute la art. 1 din lege sunt înlăturate de drept. Aceste hotărâri nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au făcut obiectul lor.
Titlul statului și deci implicit actul juridic care a stat la baza înscrierii în Cartea funciară a dreptului său, nefiind valabile (fiind deci incident cazul de rectificare a cărții funciare prevăzut de art. 34 pct.1 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data introducerii acțiunii), iar reclamantei fiindu-i recunoscut, prin lege, dreptul la restituirea în natură a imobilelor revendicate, instanța constată că acțiunea formulată este întemeiată în privința tuturor capetelor de cerere formulate, astfel încât urmează a o admite.
Fiind în prezența încălcării unor norme juridice imperative, de ordine publică, instanța va constată nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului R. asupra imobilelor evidențiate în CF_ Oțelu R. și CF_ Oțelu R., ambele provenite din conversia de pe hârtie a CF 1570 Ohaba Bistra.
Va obliga pârâții să restituie reclamantei imobilele evidențiate în colile de care funciară descrise mai sus.
Va dispune rectificarea colilor de carte funciară_ Oțelu R. și_ Oțelu R. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului român și al înscrierii dreptului de proprietate în cotă de 1/1 părți pe numele reclamantei F. E. M..
Va obligă pârâții să lase în deplină proprietate reclamantei imobilele menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantei F. E. M., domiciliata in Otelu R., .. 8 si cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat M. G., din Timișoara ,.,apt.5,în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP C.-S., cu sediul in Resita .. 2și Orașul Oțelu R. prin primar, cu sediul in .> Constată nulitatea absolută a titlului de proprietate al Statului R. asupra imobilelor evidențiate în CF_ Oțelu R. și CF_ Oțelu R., ambele provenite din conversia de pe hârtie a CF 1570 Ohaba Bistra.
Obligă pârâții să restituie reclamantei imobilele evidențiate în colile de care funciară descrise mai sus.
Dispune rectificarea colilor de carte funciară_ Oțelu R. și_ Oțelu R. în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului român și al înscrierii dreptului de proprietate în cotă de 1/1 părți pe numele reclamantei F. E. M..
Obligă pârâții să lase în deplină proprietate reclamantei imobilele menționate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE PT GREFIER
Z. T. A. S. V. – CO
GREFIER ȘEF,
B. G.
Red./Tehnored ZT/ 22.08.2013
Ex.7/
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 763/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2398/2013. Judecătoria... → |
|---|
