Plângere contravenţională. Sentința nr. 2380/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2380/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 563/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2380/2013
Ședința publică din 13 septembrie 2013
Președinte: T. Z.
Grefier:I. H.
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petent M. M.,în contradictoriu cu intimata P. CARANSEBEȘ-POLIȚIA LOCALĂ, pentru anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședință publică ,lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.09.2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată,când s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru data de astăzi,când,
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ /12.02.2013, petentul M. M. a chemat în judecată intimata P. Caransebeș - Poliția Locală, solicitând instanței anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, întocmit de intimată la data de 25.01.2013, ca netemeinic și nelegal.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
În motivarea plângerii, petentul arată că, în fapt, la data de 25.01.2013, a fost oprit de un agent constatator din cadrul Poliției Locale a M..-Caransebeș, care i-a solicitat documentele la control. Petentul arată că are profesia de conducător auto la o societate ce are ca obiect de activitate transport mărfuri și, în ziua controlului efectua un transport cu încărcare din mun. Timișoara, urmând să ajungă la descărcare în mun. B., conform CMR-ului.
Se arată că a prezentat la control documentele solicitate, însă agentul constatator i-a aplicat amendă în cuantum de 2000 lei, reținând în actul constatator că a tranzitat mun. Caransebeș, fără a avea autorizație de tranzit. Petentul arată că i-a adus la cunoștință agentului constatator că a pătruns pe ., la . era direcționată de echipaje de poliție către . altă parte, petentul mai arată că la ora la care a fost oprit pentru control, 16:45 nu mai putea procura o autorizație de tranzit.
În drept, petentul invocă dispozițiile art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001, art. 5 și art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea plângerii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că, potrivit procesului-verbal . nr._, încheiat la data de 25.01.2013 de către intimat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 de lei, reținându-se în sarcina sa că a tranzitat municipiul Caransebeș fără a avea autorizație de tranzit cu autotrenul marca DAF de culoare roșie, depășind masa maximă autorizată de 3,5 T, permisă de indicator.
La termenul din data de 06.09.2013, martorul citat de către instanța de judecată a depus la dosarul cauzei certificatul de deces al petentului (f. 61), rezultând că acesta a decedat la data de 03.09.2013.
Având în vedere caracterul personal al răspunderii contravenționale, instanța constată necesitatea desființării procesului-verbal de contravenție, ca urmare a intervenirii, după încheierea acestuia, a decesului petentului, cauză de încetare a procesului, care, deși nu este prevăzută în mod expres de lege, se impune a fi reținută ca urmare a aplicării, prin asemănare, a principiilor specifice dreptului procesual penal, cu atât mai mult cu cât întocmirea procesului-verbal de contravenție pe seama petentului reprezintă, în realitate, echivalentul formulării împotriva acestuia a unei acuzații în materie penală, dreptul contravențional fiind calificat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului drept încadrându-se în sfera dreptului penal, în condiții care sunt întrunite în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulate de petentul M. M., domiciliat în .. 276, județul Argeș, în contradictoriu cu intimata P. Caransebeș - Poliția Locală.
Desființează procesul-verbal . nr._, întocmit de intimat la data de 25.01.2013.
Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER
T. ZÎNCĂIULIANA H.
Red TZ.- 19.11.2013
Tehnored HI- 19.11.2013
Ex.5.
Data:19.11.2013
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1827/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1869/2013.... → |
---|