Plângere contravenţională. Sentința nr. 2567/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 2567/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 2487/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2567/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 4 octombrie 2013
PREȘEDINTE: Z. T.
GREFIER: S. V.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de către petentul D. G., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C.-S., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul personal,lipsa intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța constată că este competentă să soluționeze cauza in temeiul art. 118 alin.1 OUG 195/2002 rap. la art. 94 pct.4 NCPC.
Petentul arată că renunță la audierea martorului R. E. și solicită cuvântul pe fond.
Instanța ia act ca petentul a renunțat la proba privind audierea martorului R. E. și, nemaifiind alte probe de administrat și cereri de formulat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul per fond.
Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție.
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.07.2013, sub numărul_, petentul D. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C.-S., anularea procesului-verbal de contravenție .-verbal . nr._, încheiat de intimat la data de 07.06.2013, prin care i s-a aplicat o amenda contravenționala în sumă de 300 lei și măsura administrativa a reținerii permisului de conducere.
În motivare, petentul a arătat că, în data de 27.06.2013, a fost oprit in trafic de către agenții din cadrul I. C. S., în zona localității Mehadia, pentru faptul că ar fi condus autoturismul marca Ford Tranzit cu nr._ depășind într-un loc nepermis și încălcând marcajul longitudinal continuu. Arată că a fost nevoit să facă acest lucru întrucât autoturismul care circula în fața lui s-a oprit fiind defect.
Plângerea a fost întemeiată, în drept, pe disp. O.G. 2/2001.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Intimatul I. C.-S. a depus întâmpinare (f.27) prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivare, se arată că procesul-verbal este întocmit cu respectarea cerințelor art. 17 din O.G. 2/2001 și nu există motive de nulitate absolută a acestuia, fiind semnat de către petent. Constatarea faptei a fost făcută cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, planșa foto depusă la dosar confirmând aspectele menționate în cuprinsul procesului-verbal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de sancționare contravențională . nr._, încheiat de intimat la data de 07.06.2013, petentul a fost sancționat întrucât a condus autoturismul marca Ford cu nr._, pe DN 6 – localitatea Mehadia, efectuând manevra de depășire a unui alt autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu, fapta fiind filmată cu aparatul video radar montat pe autospeciala cu nr._ .
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și exprese de art. 17 din O.G.2/2001.
Aspectele invocate de către petent, privind neconsemnarea obiecțiunilor acestuia și privind absența unui martor asistent, nu conduc la nulitatea procesului-verbal atacat. Astfel, potrivit deciziei nr. XXII din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind necesară dovedirea unei vătămări pentru a interveni nulitatea, vătămare a cărei dovadă nu s-a făcut în cauză, cu atât mai mult cu cât, eventualele obiecțiuni ale petentului au putut fi valorificate prin formularea plângerii contravenționale. Apoi, cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 19 din O.G.2/2001, instanța reține că, din cuprinsul art. 19 din O.G.2/2001 rezultă că, în cazul în care contravenientul nu este de față, agentul constatator va face mențiune despre această împrejurare în procesul-verbal, care trebuie să fie confirmată de un martor, iar în lipsa martorului trebuie precizate motivele încheierii procesului-verbal în acest mod.
Or, în cazul procesului-verbal de sancționare contravențională ce face obiectul prezentei cauze, acesta a fost întocmit în prezența persoanei sancționate, astfel că nu se impunea prezența unui martor asistent.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că intimatul a făcut dovada faptei reținute în sarcina petentului, prin depunerea la dosar (f. 28) a planșelor foto în care se poate distinge cu claritate atât numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care a circulat petentul cât și faptul că acesta a efectuat o manevră de depășire cu încălcarea marcajului longitudinal continuu. De asemenea, intimatul a dovedit că aparatul video utilizat pentru înregistrare este verificat metrologic, fiind deci îndeplinite exigențele legale în materia constatării faptei prin mijloace tehnice (f. 30).
În consecință, procesul-verbal fiind temeinic și legal, instanța urmează a respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D. G.,CNP_, domiciliat in localitatea D. .. 72, județ D., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C.-S., împotriva procesului-verbal . nr._, încheiat de intimat la data de 07.06.2013.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
ZÎNCA T. S. V.
Red ZT 22.11.2013
Tehnored SV 22.11.2013
Ex 5/ 22.11.2013
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2008/2013.... → |
---|