Pretenţii. Sentința nr. 905/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 905/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 3128/208/2012

RO M A N I A

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 905/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 MARTIE 2013

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: A. K.

S-a luat în examinare judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari „Rapsodia” Caransebeș, în contradictoriu cu pârâta V. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantă administratorul asociației, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei, reprezentantul reclamantei arată că pârâta nu a achitat debitul și că nu are alte probe.

Nemaifiind alte probe de administrat, se acordă cuvântul pe fondul dezbaterilor.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr._ /02.08.2012 reclamanta Asociația de Proprietari „Rapsodia” Caransebeș a chemat în judecată pârâta V. A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3099, 62 lei reprezentând debit restant și neachitat.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că pârâta nu a achitat cotele de întreținere aferente locuinței în perioada august 2010 – iunie 2012, cheltuielile reprezentând serviciile de furnizare ( apă, canal, salubritate), deși a beneficiat de aceste servicii, însă fără a plăti cheltuielile comune ce i-au revenit. Se mai arată că totalul datorat de pârâtă este de 5600, 36 lei, din care pentru suma de 991,25 lei s-au judecat fiind pronunțată sentința civilă nr. 1584/2009, iar pentru suma de 1509, 49 lei s-a pronunțat sentința civilă nr. 828/2011, rămânând suma de 3099, 62 lei pentru care nu s-au judecat cu pârâta.

Reclamanta nu a motivat cererea în drept.

Pârâta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri din analiza cărora instanța reține următoarele:

V. A. locuiește pe . . .-S. și deși a beneficiat de servicii de apă, canal și salubritate, nu a înțeles să achite contravaloarea acestora, punând Asociația de Proprietari „Rapsodia” ca, la rândul ei, să fie acționată în ștanță de către prestatorii de servicii. Pârâta nu a executat obligația de plată nici chiar după ce a fost somată în acest sens, iar somația i-a fost comunicată prin scrisoare recomandată. La termenul de judecată de azi, reprezentantul asociației de proprietari a arătat că deși pârâtei i s-a acordat termen de grație în vederea stingerii datoriei, plata nu s-a făcut, iar sumele de bani pe care pârâta le datorează și pentru care nu s-au judecat se ridică la suma de 3099, 62 lei.

Aceasta fiind starea de fapt, instanța constată că acțiunea în pretenții formulată este întemeiată, urmând ca în baza art. 969, 970 cod civil acțiunea să se admită astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea reclamantei Asociația de Proprietari Rapsodia, cu sediul în Caransebeș .. 8 .-S. împotriva pârâtei V. A., dom. în Caransebeș .. 8 . .-S..

Obligă pârâta să plătească reclamantei 3099, 62 lei reprezentând cote de întreținere.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. A. K.

Red.col.A.M./12.06.2013

Tehnored.KA/12.06.2013

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 905/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ