Plângere contravenţională. Sentința nr. 75/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 75/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 2439/290/2012
ROMÂNIA
Judecătoria Caransebeș
Județul C.-S.
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 75/2013
Ședința publică din 16.01.2013
Președinte: G. D.
Grefier: L. A. Tudorița
S-a luat în examinare cauza civilă privind pe petent C. Internațional SRL, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Nționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și informatică Cestrin, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura completă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, se constată terminată cercetarea judecătorească, instanța lăsând cauza spre soluționare, după ce în prealabil constată că, în baza disp. art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, raportat la art. 1 și 5 Cod procedură civilă, instanța este competentă să soluționeze cauza.
INSTANȚA
Deliberând constată;
Prin plângerea contravențională înregistrată inițial la Judecătoria Reșița de unde a fost declinată prin sentința civilă nr. 2681/20.09.2012 și ulterior la Judecătoria Caransebeș sub nr._, la data de 19.10.2012, petentul C. Internațional SRL a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat în data de 21.03.2012de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Nționale din România SA- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și informatică Cestrin solicitând repunerea în termenul de formulare a plângerii contravenționale, anularea măsurii de sancționare contravențională, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.
În motivarea plângerii, petentul a arătat procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat în data de 21.03.2012 a fost comunicat în ., ., București, deși petenta nu a mai avut sediu la această firmă din data de 09.02.2010.
Petenta mai arată că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 erau înștințați că în data de 06.11.2011, ora 13,02, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins circulând în zona localității Buchin, fără a deține rovinieta valabilă, fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 750 ron și obligă la plata sumei de 96 euro contravaloarea tarif de despăgubire. Petenta învederează că autovehiculul nu mai era proprietatea ei din 12.05.2008, întrucât l-a închiriat lui Cușu V. I..
Arată că fapta nu a fost săvârșită de ea și în subsidiar se impune aplicarea sancțiunii Avertisment.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile art. 5 și 7 din OG 2/2001.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, doar note de ședință și a atașat certificat calificat și planșă foto.
La dosar au fost administrate probe cu înscrisuri, din analiza cărora instanța reține în fapt următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție, ., nr._ încheiat la data de 21.03.2012 petentei i s-a aplicat amenda contravențională de 750 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 OG 15/2002 și a fost obligată la plata sumei de 96 euro contravaloarea tarif de despăgubire.
S-a reținut că în data de 06.11.2011, ora 13.02. autovehiculul petentei cu nr._ a circulat pe DN 6 km 447+700 m pe raza localității Buchin fără rovinietă valabilă.
Având în vedere că la data încheierii procesului verbal de contravenție sediul petentei nu era în ., ., București, ci în București, sector 1, Calea Florească, nr. 169 A, . să i se comunice procesul verbal, instanța va repune petenta în termenul de formulare a plângerii contravenționale.
Analizând plângerea petentei raportat la motivele invocate și la înscrisurile de la dosar, instanța constată că cererea este întemeiată și dovedită iar petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției, întrucât la data de 06.11.2011 autovehiculul cu nr._ era închiriat de petentă domnului Cușu V. I., dovadă contractul de închiriere de la fila 11 dosar, Judecătoria Reșița, contract înregistrat sub nr. 0315 la data de 12.05.2008, persoană căreia îi revenea obligația de a achita contravaloarea rovinietei pentru vehicul.
Pentru motivele expuse anterior, instanța va admite plângerea și va anula procesul verbal de contravenție încheiat acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea petentei . – sector 1 București, calea Floreasca, nr. 169 A, . în termenul de formulare plângere contravențională.
Admite plângerea contravențională a petentei și anulează procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat la 21.03.2012 de CNADNR SA – Cestrin cu sediul în sector 6, București, .. 401 A.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2013.
Președinte Grefier
G. D. L. Tudorița A.
Red.GD.
Tehnored.A.F
Ex. 4/26.02.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1211/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1904/2013. Judecătoria... → |
---|