Somaţie de plată. Hotărâre din 04-02-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ

Hotărâre pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 4120/208/2012

RO M A N I A

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

ORDONANȚA NR. 372/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 4 februarie 2013

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: A. K.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de creditoarea . contradictoriu cu debitoarea A. D., pentru emitere somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și efectuarea referatului cauzei, nemaifiind probe de administrat, instanța trece la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /30.10.2012 creditoarea . chemat în judecată debitoarea A. D., solicitând emiterea somației de plată pentru suma de 1368,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, 136,90 lei reprezentând penalități de întârziere și 39, 50 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea arată că între părți a existat un contract în temeiul căruia s-a obligat să presteze debitoarei servicii de furnizare a apei potabile și de canalizare întrucât este operator unic pentru cele 8 orașe ale jud. C.-S.. Creditoarea și-a respectat obligația în sensul că a furnizat aceste servicii, însă debitoarea, la rândul ei nu a respectat obligația de plată a contravalorii, astfel că pentru toată perioada mai 2011 - iunie 2012 nu a achitat facturile emise de către creditoare.

Deși legal citată debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentată în instanță.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri din analiza căreia instanța reține că în baza contractului 1148/24.06.2006 creditoarea s-a obligat să presteze debitoarei A. D. servicii de furnizare a apei potabile și de canalizare, iar debitoarea s-a obligat să achite lunar contravaloarea acestor servicii, astfel cum este menționat în facturile emise de asemenea, lunar.

În perioada mai 2011 – iunie 2012 creditoarea a emis un nr. de 13 facturi, toate îndeplinind condițiile legale, nefiind contestate sau refuzate la plată, și scadente în prezent.

Aceasta fiind starea de fapt, instanța constată că ne aflăm în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile, astfel că în baza art. 1 și 6 din OG 5/2001 cererea se va admite astfel cum a fost formulată. În baza art. 274 C.p.c. se va obliga debitoarea să plătească creditoarei 39, 50 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

ORDONĂ:

Admite cererea creditoarei . sediul în Reșița, Piața Republicii nr. 7 jud. C.-S., formulată în contradictoriu cu debitoarea A. D., domiciliată în Oțelu R., .,jud. C.-S., pentru emitere somație de plată.

Somează debitoarea ca în termen de 30 de zile să plătească creditoarei 1368,64 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și 136,90 lei reprezentând penalități de întârziere.

Obligă debitorul să plătească creditoarei 39,50 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. A. K.

Red.col.A.M./26.02.2013

Tehnored.AC/26.02.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Hotărâre din 04-02-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ