Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Încheierea nr. 1452/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1452/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 2551/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR. 2551 /208/2014
Încheiere nr. 1452 /2014
Ședința camerei de consiliu din 2 iulie 2014
PREȘEDINTE: M. A.
GREFIER: S. V.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de petentul B. Timonea M. împotriva debitorului . ca obiect autorizare intrare în încăperi.
Procedura este fără citarea părților.
În baza art. 131Noul Cod procedură civilă, instanța verifică, din oficiu, competența în soluționarea cauzei. Conform art. 94 Noul Cod procedură civilă instanța constată că este competentă în soluționarea cauzei.
În baza art. 394 Noul Cod de pr.civilă, Instanța închide dezbaterile și lasă cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței la data de 18.06.2014, sub nr._, petentul B. Ț. M. a solicitat autorizarea pătrunderii în imobilul ce formează obiectul executării silite ,situat în Băile Herculane, ., județ C.-S.,având nr. top. 92/1, intabulat in cartea Funciară Individuală nr._ Băile Herculane, județ C.-S. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.228 Băile Herculane) compus din 300 mp teren cu construcțiile edificate pe acesta - clădire sediu.
In motivarea cererii se arată că ,pe rolul birou de executor judecătoresc Ț. M. se află înregistrat înspre soluționare dosarul execuțional nr. 786/213, respectiv nr._ al Judecătoriei Caransebeș în care se instrumentează executarea silită pornită la cererea creditorului urmăritor Verbitchi V.,împotriva debitorului . silită în temeiul titlului executoriu – promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare autentificată sub nr.947/16.04.2013 de BNP Confides prin notar public I. P. denunțata prin convenția autentificata sub nr.1563/26.06.2013 de BNP Confides prin notar public I. P..
Prin încheierea nr.1204/26.07.2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș in dosar nr._ a fost încuviințată executarea silită,în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege în vederea punerii în executare a titlului executoriu-promisiune bilaterală de vânzare- cumpărare autentificată sub nr.947/16.04.2013 de BNP Confides prin notar public I. P..
Se mai arată că prin Publicatia de vânzare silită imobiliară nr.786/2013 din 16.06.2014 s-a adus la cunoștință publică faptul că in ziua de 14 iulie 2014, ora 13,00 la sediul B. Ț. M. din Caransebeș . se va proceda la vânzarea prin licitație publică a imobilului situat în Băile Herculane, ., județ C.-S.,având nr. top. 92/1, intabulat in cartea Funciară Individuală nr._ Băile Herculane, județ C.-S. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.228 Băile Herculane) compus din 300 mp teren cu construcțiile edificate pe acesta - clădire sediu.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 679 C.pr.civ.
Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar în copie următoarele înscrisuri: Încheierea de încuviințare a executării silite nr. 1204/2013 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ ( f.5), Titlul executoriu- promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare autentificată sub nr.947/16.04.2013 de BNP Confides prin notar public I. P. denunțata prin convenția autentificata sub nr.1563/26.06.2013 de BNP Confides prin notar public I. P.( f.6-8),Publicația de vânzare silită Imobiliară nr.786/2013 din 16.06.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 632 C. pr.civ, “executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.
Totodată, potrivit art. 679 al. 2 C. pr.civ, „ la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, depusă odată cu cererea de încuviințare a executării silite ori pe cale separată, în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, instanța va autoriza . reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și în alte locuri, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, cu concursul forței publice”.
Autorizarea executorului judecătoresc de către instanță, în baza textului legal reprodus anterior poate avea loc doar după ce creditoarea a solicitat executarea silită a debitoarei, sens în care organul de executare trebuie să facă dovada existenței unei cereri de executare din partea creditoarei, situație premisă care justifică interesul juridic al organului de executare pentru a solicita autorizarea intrării în spațiile menționate de lege.
Având în vedere cele arătate mai sus, deoarece în cauză s-a făcut dovada încuviințării executării silite în dosarul execuțional nr. 786/2013 al B. Ț. M., conform încheierii nr. 1204/26.07.2013 pronunțată în dosarul nr._, în baza titlului care stă la baza cererii de autorizare a intrării în imobil, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 679 al. 2 C. pr.civ, instanța va admite cererea formulată de petentul B. Ț. M..
Instanța va autoriza B. Ț. M., să intre pătrundă în imobilul situat administrativ în Băile Herculane, ., evidențiat in C.F._ Băile Herculane, (CF vechi 228 Băile Herculane) nr. top. 92/1 teren cu construcțiile edificate pe acesta- clădire sediu, de 300 m.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite cererea B. Ț. M., cu sediul în Caransebeș, ., jud. C.-S. .
Autorizează executorul judecătoresc Ț. M., să pătrundă în imobilul situat administrativ în Băile Herculane, ., evidențiat in C.F._ Băile Herculane, (CF vechi 228 Băile Herculane) nr. top. 92/1 teren cu construcțiile edificate pe acesta- clădire sediu, de 300 m.p.
Executorie.
Fără cale de atac.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. A. S. V.
Red.M.AL
Tehnored. S.V.
EX.4/02.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2091/2014.... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1320/2014.... → |
|---|








