Plângere contravenţională. Sentința nr. 463/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 463/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 3996/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 463/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28 februarie 2014

PREȘEDINTE: Z. T.

GREFIER: S. V.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de către petentul M. F. A., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C.-S., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul asistat de av. Ș. S., martorul G. A. S. personal, lipsa intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, s-a luat declarație martorului Golopenta A. S., depoziția acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.

Av. Ștefaniga S. arată că nu mai are alte probe și solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție.

INSTANȚA,

Deliberând, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.09.2013, sub numărul_, petentul M. F. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C.-S., anularea procesului-verbal de sancționare contravențională . nr._ din data de 08.09.2013 încheiat de către intimat.

În motivare, petentul a arătat că procesul-verbal încheiat este lovit de vicii de formă întrucât descrierea faptei contravenționale nu a fost făcută în conformitate cu disp. art. 16 OG 2/2001, respectiv cu indicarea tuturor împrejurărilor de natură să contribuie la stabilirea gravității acestuia. Descrierea făcută faptei nu este de natură a permite instanței să cerceteze legalitatea procesului-verbal, câtă vreme fapta nu a fost descrisă în concret. De asemenea, procesul-verbal încheiat este nelegal și netemeinic întrucât nu a săvârșit niciuna dintre contravențiile reținute in sarcina sa, dimpotrivă a fost victima unei agresiuni, fiind lovit de mai multe persoane, fără absolut niciun motiv.

În drept, plângerea nu a fost întemeiată

În dovedire, au fost depuse înscrisuri.

Intimatul I. C.-S. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată. Procesul-verbal este întocmit cu respectarea cerințelor art. 17 din O.G. 2/2001 și nu există motive de nulitate absolută a acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului-verbal . nr._, încheiat de intimat la data de 08.09.2013, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se că, „în data de 08.09.2013, orele 02,53 aflându-se sub influența băuturilor alcoolice în incinta discotecii „The cool club” din Băile Herculane, a săvârșit în public acte, gesturi obscene, injurii, expresii jignitoare și vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor, de natură să tulbure ordinea publică. A provocat și participat la scandal”.

S-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. de pct. 1 și 24 din Legea nr. 61/1991, pentru care s-a aplicat o amendă de 200, respectiv 300 lei, în total 500 lei.

Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, făcându-se mențiunea potrivit căreia „Contravenientul nu este de față la întocmirea procesului-verbal”.

În ceea ce privește legalitatea actului de sancționare, instanța reține că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și exprese.

Sub acest aspect, s-a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal raportat la faptul că descrierea faptelor făcută în cuprinsul acestuia nu este de natură a crea instanței posibilitatea de a verifica legalitatea actului, descrierea fiind una sumară, fără arătarea împrejurărilor de fapt ce contribuie la aprecierea gravității faptei.

Instanța reține că motivul de nulitate (calificat ca atare, iar nu ca excepție, întrucât excepțiile sunt mijloace de apărare la îndemâna pârâtului, care se invocă în scopul respingerii unei cereri, or petentul urmărește admiterea plângerii, iar nu respingerea acesteia) invocat de către petent este întemeiat.

Astfel, din examinarea textului legal în temeiul căruia a fost sancționat petentul, instanța reține că agentul constatator a reprodus întocmai conținutul acestuia, fără a preciza, concret, care a fost fapta săvârșită de către petent.

Potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor (…), de natură să tulbure ordinea și liniștea publică (…).

De asemenea, potrivit art. 2 pct. 24 din aceeași lege, constituie contravenție provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice.

Rezultă deci că agentul constatator s-a limitat la transcrierea acestui text legal în conținutul actului de sancționare, ceea nu reprezintă o veritabilă descriere a faptei concrete imputate petentului.

Mai mult decât atât, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, în realitate, faptele pentru care a fost sancționat petentul nu au fost constatate personal de către agentul constatator, din raportul acestuia de la f. 20 rezultând că s-a deplasat la fața locului în urma unui apel la 112, găsindu-l pe petent la . „The cool club” din holul Hotelului Dacia, iar după o altercație avută cu forțele de ordine, organele de poliție i-au cerut acestuia să părăsească discoteca, acesta continuând să aducă cuvinte jignitoare, provocând și participând la scandal împreună cu C. G.. Mai mult, s-a reținut în raportul agentului constatator că, în timpul altercației din incinta discotecii, petentul „se afla singur și se lega de toate fetele, iar barmanului i-a aruncat în față băuturi alcoolice”, scandalul începând în momentul în care personalul de ordine l-a rugat să meargă afară.

Din cronologia faptelor prezentată de agentul constatator rezultă că acesta nu a fost de față în timpul altercației cu forțele de ordine despre care face vorbire, întrucât petentul a fost găsit în afara discotecii iar altercația se susține că a avut loc în interiorul acesteia.

Ca atare, procesul-verbal nu beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, nefiind consemnate aspecte percepute nemijlocit de agentul constatator, fiind necesar deci ca intimatul să facă dovada celor reținute în sarcina petentului.

Or, această dovadă nu a fost făcută în cauză. Astfel, în cuprinsul întâmpinării nu a fost solicitată audierea vreunui martor, ci au fost anexate întâmpinării doar declarațiile olografe ale unor martori, care nu au forță probantă în condițiile în care doar audierea unor martori în mod nemijlocit de către instanța de judecată poate forma convingerea acesteia în privința stării de fapt examinate.

Dimpotrivă, din declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului (f. 35, 40), instanța reține că starea de fapt prezentată de către agentul constatator și nepercepută personal de către acesta este îndoielnică, impunându-se deci aplicarea în cauză a principiului in dubio pro reo (îndoiala profită acuzatului).

În consecință, plângerea urmează a fi admisă iar procesul-verbal anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. F. A., CNP_, domiciliat în Băile Herculane, ., ., apt. 11, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C.-S., cu sediul în Reșița, ., nr. 40, jud. C.-S..

Anulează procesul verbal . nr._, întocmit de intimat la data de 08.09.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

ZÎNCA T. S. V.

Red ZT 23.04.2014

Tehnored SV 23.04.2014

Ex.4/ 23.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 463/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ