Plângere contravenţională. Sentința nr. 457/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 457/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 2061/208/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.457 /2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 28 februarie 2014
PREȘEDINTE: Z. T.
GREFIER: S. V.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de către petenta . în contradictoriu cu intimatul I.T.M. C.-S., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 14 februarie 2014 și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 21 februarie 2014 și 28 februarie 2014.
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2013, sub nr._, petenta ., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. C.-S., în principal, anularea procesului-verbal de sancționare contravențională . nr.2645 din 16.05.2013 nr. 1590 din data de 07.02.2011, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu „avertisment”.
În motivare, se arată că, în urma controlului efectuat de către inspectorii de muncă din cadrul I. C.-S. la data de 14.05.2013, ora 11,00, s-a reținut faptul că, societatea petenta nu ar respecta prevederile legale în vigoare privind angajarea numitului B. D., aspect care nu corespunde realității întrucât, în ziua respectivă, numitul B. D. s-a prezentat la punctul de lucru din Mehadia pentru a se interesa dacă există vreun loc de muncă vacant, deoarece are o situație precară, și a depus și o cerere de angajare. Petenta a fost de acord să-l angajeze, dar după ce își va face și fișa medicală. Ulterior discuției, au sosit inspectorii I. care au interogat persoanele aflate la punctul de lucru și le-au pus, inclusiv pe numitul B. D., să completeze fișele de identificare, acesta din urmă declarând că nu a semnat contract de muncă, întrucât azi s-a prezentat să se intereseze de locul de muncă și urmează să prezinte actele necesare angajării. Fișa de identificare fiind un format tipizat, inspectorii de muncă i-au comunicat să o completeze cu datele personale și cu mențiunea că nu a semnat contract de muncă. Asupra numitului B. D. s-a exercitat presiune psihică și acesta a fost intimidat de către inspectorii I., la momentul completării fișei, fiind forțat să o completeze cu mențiunile care sunt cuprinse în aceasta.
Plângerea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile Codului Muncii modificat și republicat si pe prevederile O.G. 2/2001.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Intimatul I.T.M. C.-S. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca netemeinică si nelegală.
Se arată, în cuprinsul întâmpinării, că susținerile petentei sunt contrazise de constatările personale ale agentului constatator, precum și de mențiunile cu care numitul B. D. a completat fișa de identificare de la dosar, respectiv privind faptul că prestează activitate pentru societate ca muncitor din data de 14.05.2013 și nu a semnat contract individual de muncă, fiind în probă, precizând intervalul orar în care lucrează, salariul primit și indicând că lucrează alături de numitul I. I.. Starea de fapt reținută de agenții constatatori este confirmată și de extrasul din Revisal.
În drept, au fost indicate dispozițiile art. 205 din Noul Cod de procedură civilă, O.G. 2/2001, Legea 53/2003, Legea 108/1999.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit procesului-verbal de sancționare contravențională . nr. 2645 din data de 16.05.2013 (f. 10), petenta a fost sancționată întrucât, cu ocazia controlului efectuat în data dec14.05.2013, ora 11,00 la punctul de lucru al ., situat în localitatea Mehadia, zona Iardastița, unde funcționează un gater, a fost identificat numitul B. D. care a declarat că prestează activitate pentru societate din 14.05.2013, dar că nu a semnat contract individual de muncă, fiind în probă. În data de 16.05.2013, la sediul I. C.-S., administratorul societății, d-na I. E., a prezentat un contract individual de muncă pentru d-nul B. D., având ca dată a începerii activității-15.05.2013 (ulterioară datei controlului), transmis în registrul general de evidență a salariaților în formă electronică la data de 14.05.2013, ora 22:07. S-a concluzionat că angajatorul a primit la muncă pe domnul B. D., fără întocmirea în formă scrisă a contractului de muncă.
Din fișa medicală de la f. 14 dosar (întocmită de un medic de familie, iar nu de un medic de medicina muncii), instanța reține că numitului B. D. i-a fost întocmită această fișă la data de 14.05.2013, tot cu aceeași dată fiind datată și cererea de angajare de la f. 15 dosar. Acestuia i-a fost întocmit contractul de muncă nr. 70, datat tot 14.05.2013 (f. 17).
Din fișa de identificare de la f. 48 dosar, instanța reține că numitul B. D. a arătat în scris că lucrează pentru societate ca muncitor din data de 14.05.2013 și nu a semnat contract individual de muncă, fiind în probă, precizând intervalul orar în care lucrează, de la 7 la 15, 8 ore pe zi), salariul primit (700 lei) și indicând că lucrează alături de numitul I. I..
Potrivit extrasului din registrul Revisal de la f. 49 dosar, înregistrarea contractului de muncă al numitului B. D. a avut loc la data de 14.05.2013, ora 22:07:40, deci ulterior controlului care a avut loc la ora 11 a.m. (conform mențiunii din fișa de identificare).
Mai mult, declararea ca vacant al postului pe care a fost angajat numitul B. D. a avut loc ulterior controlului, respectiv la data de 16.07.2013 (astfel cum rezultă din înscrisul de la f. 70 dosar), postul nefiind deci vacant la data la care acest muncitor a fost depistat de către inspectorii I. la sediul petentei.
Din starea de fapt mai sus descrisă, concluzia instanței este că, în realitate, numitul B. D. a prestat activitate pentru societatea petentă începând cu data de 14.05.2013, fără a i se fi încheiat contract individual de muncă în formă scrisă decât ulterior controlului efectuat de I. C.-S..
Cu toate acestea, această concluzie este contrazisă de declarațiile martorilor audiați (f. 76, 83), martorul F. A. arătând că numitul B. D. venise chiar cu scurt timp înaintea controlului (în jurul orelor 10:30 – 11, 00, controlul având loc la ora 11:00), și îl aștepta pe administratorul societății, timp în care a discutat doar cu acest martor, neprestând activitate. În schimb, fiind audiat, martorul B. D. a declarat că în dimineața zilei de 14.05.2013, pe când îl aștepta pe administratorul societății în curte, a văzut niște deșeuri pe jos și a început să le aranjeze, recunoscând deci că a prestat activitate. Ca atare, între declarațiile celor doi martori există contradicții, neputând fi deci luate în considerare, cu atât mai mult cu cât era imposibil ca, în intervalul orar 10:30 – 11:00, martorul să fi adunat și deșeuri, să fi discutat și cu numitul F. A. astfel încât a aflat exact care este programul de lucru al societății, și, în mod paradoxal, chiar și salariul cu care urma să fie încadrat (care oricum nu putea fi prevăzut de ceilalți angajați, fiind angajați pe posturi diferite și cu calificări diferite decât cele ale numitului B. D.).
Ca atare, văzând că înscrisurile de la dosarul cauzei (indicate cu ocazia prezentării situației de fapt) conduc la concluzia săvârșirii faptei contravenționale de către petentă, iar declarațiile martorilor audiați se impun a fi înlăturate din ansamblul probator, instanța concluzionează că starea de fapt prezentată în actul de sancționare corespunde adevărului, procesul-verbal fiind temeinic sub acest aspect.
Astfel cum rezultă din sentința de la f. 74 dosar, petenta a fost sancționată contravențional anterior, ceea ce dovedește că aceasta nu a înțeles să își îndrepte conduita prin raportare la exigențele legii, în pofida sancționării sale anterioare, astfel încât nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, urmând ca plângerea să fie respinsă ca neîntemeiată iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta .., cu sediul in Băile Herculane, .,., apt.1, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. C.-S., cu sediul în Reșița, .. 22, împotriva procesului-verbal . nr. 2645, întocmit de intimat la data de 16.05.2013.
Obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
ZÎNCA T. S. V.
red.Z.T 25.04.2014
tehn.SV 25.04.2014
ex.5/ 25.04.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2086/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1639/2014.... → |
|---|








