Plângere contravenţională. Sentința nr. 146/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 146/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 3640/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 146/2014

Ședința publică din 20 ianuarie 2014

Președinte: A. M.

Grefier: C. A.

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petiționarul C. I.,împotriva procesului verbal de contravenție .. Nr._,încheiat la 21.08.2013 de către Poliția Caransebeș-din cadrul I. C.-S..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul,lipsă reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea înscrisurilor de la dosar,petentul arată că nu mai are alte cereri sau probe de administrat,solicitând cuvântul pe fond.

Instanța constată terminată cercetarea judecătorească,acordând cuvântul pe fondul dezbaterilor,după ce,în prealabil, în temeiul art. 131 alin. 1, procedând la verificarea competenței sale, conform art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, raportat la art. 94 și 107 Noul Cod de procedură civilă, constată că este competentă în soluționarea cauzei, întrucât contravenția a fost săvârșită în circumscripția Judecătoriei Caransebeș.

Petentul C. I. solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.08.2013.

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ /04.09.2013 petiționarul C. I., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 21.08.2013 de către Poliția Caransebeș-din cadrul I. C.-S..

În motivarea plângerii ,petiționarul învederează că nu se face vinovat de cele reținute în actul constatator.

Petentul învederează că la data de 21.08.2013,în jurul orelor 19:00, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe DN 6,pe raza comunei Buchin, a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a adus la cunoștință faptul că a efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism care circula în fața sa,trecând peste marcajul continuu,lucru neadevărat în opinia petentului, întrucât în momentul efectuării depășirii, drumul era în aliniament și nu crede că exista marcaj continuu, depășirea efectuându-se în condiții de siguranță.

Petentul nu și-a motivat în drept plângerea.

Legal citat ,intimatul a depus la dosar întâmpinare (fila 21),prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca nefondată,întrucât petentul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art.100 alin.3,lit.e, din OUG nr. 195/2002,reținându-se în sarcina sa că la data de 21.08.2013, orele: 19:08, a condus autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ ,pe DN 6-localitatea Buchin, fiind înregistrat efectuând manevra de depășire a unui alt autoturism în zona de acțiune a indicatorului”depășirea interzisă”,încălcând marcajul longitudinal continuu.

Sub aspectul legalității întocmirii actului constatator, se arată că acesta este întocmit cu respectarea prevederilor art 17 din OG nr. 2/2001, petentul a semnat procesul-verbal de contravenție,acesta primind și exemplarul 2 al actului sancționator.

În drept,intimata invocă dispozițiile art.200-205 Cod procedură civilă.

Alăturat,intimata depune procesul-verbal de constatare a contravenției(fila 22 dosar-în original), fotografii:(fiele 23,24,25,26 dosar), buletin de verificare metrologică(fila 27 dosar), raport constatator datat 06.11.2013(fila 29 dosar).

Din probele administrate în cauză ,instanța reține că petiționarului i s-a aplicat amendă contravențională în sumă de 320 lei ,întrucât în data de 21.08.2013 ,orele 19:08,a circulat la volanul mașinii cu nr. de înmatriculare_, marca VW Golf, pe DN 6-localitatea Buchin, efectuând manevra de depășire a unui alt autoturism în zona de acțiune a indicatorului”depășirea interzisă” ,încălcând marcajul longitudinal continuu”.

Fotografiile tip radar prezentate în fața instanței atestă că, într-adevăr petentul-contravenient a efectuat manevra de depășire a unui alt autoturism,pe un sector de drum,în zona de acțiune a indicatorului”depășirea interzisă”.

Mai mult decât atât, în cuprinsul procesului verbal de contravenție,la rubrica”Mențiuni ale contravenientului” s-a notat că acesta a luat la cunoștință ,a semnat și primit un exemplar al procesului-verbal de contravenție.

Văzând că organul constatator a făcut dovada celor reținute în sarcina petiționarului, iar acesta din urmă nu a prezentat în fața instanței nici un fel de probă cu care să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea descrisă de agentul constatator, apreciem că procesul verbal încheiat este atât temeinic, cât și legal. În consecință plângerea urmează a fi respinsă ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea petiționarului C. I., domiciliat în . M.,nr.131,cod poștal_,județul C.-S., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat la 21 august 2013 de către I. C.-S. – Poliția mun. Caransebeș.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședintă publică, azi, 20 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

A. M. C. A.

Red Al.M-28.01.2014

Tehnored HI.-28.01.2014

Ex.5.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 146/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ