Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1066/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1066/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 468/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1066/2014
Ședința camerei de consiliu din 13 mai 2014
PREȘEDINTE: A. A.
GREFIER: M. R.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta-creditoare E.ON G. Distribuție SA în contradictoriu cu pârâtul-debitor M. M., pentru cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, în baza art. 131Noul Cod procedură civilă, instanța verifică, din oficiu, competența în soluționarea cauzei. Conform art. 94 Noul Cod procedură civilă raportat la art. 1027 Cod procedură civilă instanța constată că este competentă în soluționarea cauzei.
În baza art. 394 Noul Cod de pr.civilă, Instanța închide dezbaterile și lasă cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând constată:
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la Judecătoria Caransebeș cu nr._, reclamanta-creditoare E.ON G. Distribuție SA a chemat în judecată pârâtul-debitor M. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei 1512,29 lei – reprezentând contravaloare facturi. Se mai solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
În motivarea acțiunii, reclamanta-creditoare arată că urmare a verificărilor efectuate în data de 21.02.2013 la contorul de măsurare a gazelor montat la imobilul pârâtului și a constatat că acesta prezenta urme de intervenție. Reclamanta precizează ca acest fapt a avut ca urmare nemăsurarea exactă a cantității de gaz consumată la imobilul respectiv, fapt de care a profitat pârâtul. Urmare a acestor controale reclamanta a întocmit o Notă de calcul a prejudiciului care a fost semnată de pârâtul debitor și pe care acesta s-a obligat să o achite.
Reclamanta mai arată că în baza acestei note de calcul a emis factura nr_/04.03.2013 în valoare totală de 1512,79 lei pe care pârâtul nu a achitat-o.
De asemenea reclamanta precizează că o dată cu montarea contorului utilizatorul imobilului, în speță pârâtul se obligă să-l păstreze în bune condițiuni.
În dovedirea acțiunii, a depus la dosar, certificat constatator nr_/13.10.2013 (fila 8), factura nr_/04.03.2013 (fila 10), dovada de comunicare, proces verbal încheiat la 28.02.2013 (fila 12), nota de calcul a prejudiciului (fila 13), proces verbal de constatare (fila 14), proces verbal de inventariere (fila 15), proces verbal de inventariere a punctelor de consum (fila 16), proces verbal de întrerupere a alimentării cu gaz (fila 17) și buletin de mișcare a mijloacelor de măsurare (fila 18). De asemenea a depus completat formularul cerere prevăzut de art. 1028 al. 2 din Legea 134/2010 (filele 4-5).
În drept sunt invocate disp art 1357, 1376, 1381 Cod civil, 1025-1032 Cod pr. civilă.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.
Legal citat pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
La data de 09.04.2014 reclamanta a depus la dosar note prin care arată că pârâtul a achitat contravaloarea prejudiciului ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată și solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru termenul de judecată din data de 13.05.2014 pârâtul a depus la dosar chitanța nr_ din 08.04.2014 prin care face dovada achitării debitului și solicită instanței să ia act de stingerea litigiului.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Între părți s-au derulat raporturi comerciale în baza cărora reclamanta a furnizat pârâtului gaze naturale, iar la controlul efectuat de reclamantă s-au constat deficiențe la contorul de măsurare a gazelor montat la imobilul pârâtului, urmare cărora reclamanta a întocmit o Notă de calcul a prejudiciului care a fost semnată de pârâtul debitor. În baza acestei note și a procesului verbal semnat de pârât (fila 12) s-a emis factura nr_/04.03.2013 (fila 10).
Legal citat, debitorul M. M. nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare, nu a depus formularul de răspuns prevăzut de art. 1029 al 3 din Legea 134/2010), dar la termenul de judecată din data de 13.05.2014 pârâtul a depus la dosar chitanța nr_ din 08.04.2014 prin care face dovada achitării debitului și solicită instanței să ia act de stingerea litigiului.
La data de 09.04.2014 reclamanta a depus la dosar note prin care arată că pârâtul a achitat contravaloarea prejudiciului ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată și solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a taxei de timbru în valoare de 50 lei.
Conform art. 1270 cod civil în vigoare la data întocmirii facturii contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Convenția trebuie executată cu bună credință.
Având în vedere aceste dispoziții legale și clauzele contractuale analizate mai sus, Instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată și dovedită. Aceasta are o creanță certă, lichidă și exigibilă față de pârâtă. Creanța este certă deoarece rezultă din factura depusă la dosar, este lichidă, întrucât este determinată concret în această factură și este exigibilă la datele precizată în factură.
Având în vedere adresa nr._/08.04.2014 prin care reclamanta creditoare arată că pârâtul a achitat contravaloarea facturii, instanta va lua act de faptul că pârâtul M. M. a achitat integral debitul.
Văzând adresa reclamantei nr._/08.04.2014, în baza art. 1031 Cod pr. civilă instanta va obliga pârâtul M. M. la 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de achitarea debitului.
Respinge ca fără obiect cererea E.ON G. Distribuție SA, cu sediul în Târgu M., Piața Trandafirilor, nr. 21, jud. M., CUI_ în contradictoriu cu pârâtul M. M., domiciliat în Caransebeș, ., jud C.-S., CNP_ - cerere cu valoare redusă.
În baza art. 1031 Cod pr. civilă obligă pârâtul la 50 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.
Executorie.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Caransebeș.
Dată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. A. M. R.
Red. A.A.
Tehnored. M.R.
4 ex/3 pag/03.06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 512/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 1586/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|








