Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1300/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1300/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 1848/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C. S.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1300/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 iunie 2014
PREȘEDINTE: L. N.
GREFIER: D. M.
S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul Tolciș I. N. în contradictoriu cu pârâta Tolciș A. M. și cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantului pentru modificare măsuri privind copilul.
Cererea de ordonanță președințială a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, iar cererea reconvențională cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile pe fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra cauzei fiind amânată pentru azi, 18 iunie 2014.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la aceasta instanța sub nr._ din data de 19 mai 2014, reclamantul Tolciș I. N. a chemat în judecată pârâta Tolciș A. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună „pe calea ordonanței președințiale, reformarea programului de vizită stabilit prin sentința nr. 700/28.03.2014, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, până la soluționarea definitivă a acțiunii de divorț”.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința nr. 700/28.03.2014, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ s-a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de Tolciș A. M., pârâtul Tolciș I. N. fiind obligat să permită reclamantei să aibă legături personale cu minora Tolciș M. N., la domiciliul reclamantei, în primul și al III-lea sfârșit de săptămână din lună, de vineri ora 17 până duminică ora 17, în vacanța de vară în perioada 1-15 iulie, alternativ, la fiecare părinte prima, respectiv a doua zi de C. și prima, respectiv a doua zi de Paști, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ având ca obiect divorț.
Susține că în prezent acest program nu poate fi pus în aplicare în totalitate deoarece minora nu este receptivă și cooperantă, refuzând în mod expres să accepte vizitele mamei sau să meargă la domiciliul acesteia. Astfel apreciază că măsurile dispuse prin sentința anterior menționată nu mai corespund intereselor superioare ale minorei și se impune o reformare a programului de vizite, deoarece minora nu poate fi obligată să aibă legături personale cu mama sa, în contextul în care aceasta refuză. Mai arată că atitudinea minorei este consecința comportamentului mamei care și-a părăsit familia și a întrerupt legăturile personale cu fiica sa pentru o perioadă de timp și nu se poate imputa tatălui că refuză să permită mamei să aibă legături cu copilul. Apreciază că în momentul de față acest drept nu poate fi exercitat decât în mod abuziv, împotriva voinței copilului, determinând o relație tensionată între mamă și minoră, o reacție de respingere față de mamă, manifestând o stare anxioasă cu tulburări psihosomatice și tulburări de somn ca reactive la stres.
Reclamantul a depus „Precizare de acțiune” (f. 69-72) prin care a precizat că solicită modificarea programului de vizită astfel: pârâta să viziteze minora la domiciliul copilului în primul și al III-lea sfârșit de săptămână din lună, respectiv vinerea, sâmbăta și duminica, în intervalul orar 15-18, apreciind că această perioadă de timp este suficientă pentru dezvoltarea unor relații de apropiere și dragoste dintre mamă și fiică.
Prin rezoluția din data de 20 mai 2014 s-a stabilit prim termen de judecată la data de 29 mai 2014 și s-a dispus citarea părților.
Pârâta a depus „Întâmpinare și cerere reconvențională” la data de 29 mai 2014 (f. 54-62) prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. A invocat excepția inadmisibilității cererii, motivând că cererea reclamantului este inadmisibilă pentru lipsa cerințelor legale imperativ prevăzute de legiuitor, respectiv pentru omisiunea reclamantului de a indica dovezile pe care înțelege să le folosească pentru dovedirea arumentelor invocate. A mai invocat că nu sunt îndeplinite condițiile specifice de admisibilitate, nu este dovedită urgența în promovarea acțiunii.
Pe fond solicită să se constate nejustețea argumentelor reclamantului, întrucât acesta încearcă prin orice mijloace să întrerupă orice legături între mamă și copil.
Pe cale reconvențională a solicitat reformarea programului de vizită stabilit prin sentința civilă nr. 700/28.03.2014, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ astfel: să aibă legături personale cu minora la domiciliul mamei, în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 12,30 până duminică ora 18; în zilele de marți și joi ale fiecărei săptămâni, să i se permită să viziteze minora la domiciliul reclamantului între orele 13-16; mama să poată lua copilul la domiciliul său în cursul verii, în intervalul 30 iunie – 30 iulie; în cursul vacanței de iarnă în intervalul 20-27 decembrie în anii pari și, în intervalul 27 decembrie – 5 ianuarie, în anii impari; să aibă posibilitatea contactării telefonice sau prin mijloace tehnice a minorei, în perioadele în care mama nu se află în vizită, între orele 19-20. Susține că reclamantul-pârât reconvențional o împiedică să-și desfășoare programul de vizită și o îndoctrinează pe minoră cu ideea că mama a părăsit-o, împiedicând dezvoltarea unei relații armonioase între mamă și copil.
Pârâta a depus „Întâmpinare la precizarea de acțiune” (f. 81-84) prin care a solicitat respingerea cererii precizate de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca naîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
La dosar s-au depus înscrisuri și s-au audiat martorii I. R. și T. Z..
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamantul Tolciș I. N. și pârâta Tolciș A. M. s-au căsătorit la data de 17 august 2002 la Primăria M., actul de căsătorie având nr. 4/2002.
Din căsătoria soților s-a născut la data de 8 septembrie 2008, în Timișoara, copilul Tolciș M. N..
La data de 05.02.2014 reclamantul Tolciș I. N. a promovat pe rolul Judecătoriei Caransebeș acțiunea de divorț înregistrată sub nr._, dosar în care pârâta Tolciș A. M. a formulat la rândul său cerere reconvențională.
Prin Sentința civilă nr. 700/28.03.2014, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._ s-a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta Tolciș A. în contradictoriu cu pârâtul Tolciș I. N., pârâtul fiind obligat să permită reclamantei să aibă legături personale cu copilul Tolciș M. N. născută la data de 8.09.2008, la domiciliul reclamantei, în primul și al III-lea sfârșit de săptămână din lună, de vineri ora 17 până duminică ora 17, în vacanța de vară în perioada 1-15 iulie, alternativ, la fiecare părinte prima, respectiv a doua zi de C. și prima, respectiv a doua zi de Paști, până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Caransebeș, având ca obiect divorț și s-au respins în rest pretențiile reclamantei.
În conformitate cu prevederile art. 996 Cod procedură civilă, procedura ordonanței președințiale este o procedură specială și simplificată instituită de legiuitor pentru a se da posibilitatea ca, în situațiile cu caracter urgent, cei ce apelează la această procedură să poată obține luarea unor măsuri de natură a permite fie conservarea dreptului amenințat, fie prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea eventualelor obstacole la executare.
Din textul citat rezultă că pentru încuviințarea unei cereri de ordonanță președințială este necesară întrunirea cumulativă a trei condiții, și anume urgența - impusă de păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente, înlăturarea piedicilor ivite cu prilejul unei executări, vremelnicia - măsurile luate pe această cale având un caracter provizoriu, nedefinitiv precum și neprejudecarea fondului.
Totodată, instanța reține că pe tot timpul procesului de divorț, în conformitate cu dispozițiile art. 919 Cod procedură civilă, pot fi luate măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației pentru copii și la folosirea locuinței.
În mod constant, în practica și literatura juridică, s-a apreciat că pe cale de ordonanță președințială se poate dispune stabilirea unui program de vizitare în condițiile art. 401 cod civil și ori de câte ori prin lege este reglementată luarea de măsuri pe calea ordonanței președințiale, art. 919 Cod procedură civilă reprezentând doar un exemplu în acest sens, instanța nu mai este ținută a verifica îndeplinirea condiției urgenței întrucât aceasta este prezumată de legiuitor, urgența fiind justificată de preocuparea părintelui de a veghea la creșterea și formarea copilului, dar și de interesul superior al copilului de a avea relații firești cu ambii părinți, o astfel de măsură neavând un caracter irevocabil, putând fi schimbată în situația în care împrejurările avute în vedere la stabilire s-au modificat, admisibilitatea unei astfel de cereri nefiind limitată la situațiile prev. de art. 919 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererilor de chemare în judecată, având în vedere faptul că în susținerea acesteia se invocă și neîndeplinirea condițiilor legale prevăzute în mod expres, instanța urmează a aprecia această excepție ca fiind o apărare de fond și nu o veritabilă excepție.
În examinarea prezentelor cereri, instanța se va raporta la dispozițiile art. 403 Cod civil, respectiv art. 996 și urm. Cod procedură civilă, în condițiile în care susmenționata hotărâre de stabilire a programului de vizită provizoriu nu a fost contestată de nici una dintre părți. Astfel, instanța va verifica, raportat la probele administrate în cauză, schimbarea împrejurărilor ce au condus la stabilirea inițială a programului de vizită.
Din declarația martorului T. Z. (f. 103) rezultă că între cei doi soți au existat mai multe neînțelegeri și discuții contradictorii legate de programul de vizită, apelându-se chiar serviciul 112 de către mamă pentru a reclama faptul că nu poate lua copilul, cu acea ocazie constatându-se că, de fapt, copilul nu voia să plece cu mama. Aceasta nu a încercat să ia minora cu forța, ci a încercat să o convingă cu blândețe. A mai arătat că mama a sesizat de mai multe ori la poliție faptul că nu-și poate exercita dreptul de vizită, iar tatăl a formulat o reclamație prin care a sesizat faptul că pârâta vine la domiciliul copilului și provocă scandal.
Din declarația martorului I. R. (f. 102) rezultă că reclamantul a respectat dreptul la vizită al pârâtei doar o perioadă de două săptămâni, după care a impus ca vizitele să se desfășoare doar în prezența lui. A arătat că a stat de vorbă cu minora care a spus că „vrea să stea și cu mami” însă, în același timp, spune că mama a părăsit-o. Astfel pârâta a renunțat să mai lucreze în străinătate, pentru a petrece cât mai mult timp cu copilul său. De multe ori pârâta nu a fost primită la domiciliul pârâtului „lovindu-se de uși închise”, astfel că a recurs la alte modalități de a-și vedea copilul, respectiv la grădiniță sau la biserică.
Instanța va avea în vedere că împrejurările ce au condus la stabilirea programului de vizită inițial nu s-au modificat de natură a conduce la schimbarea acestuia, în condițiile în care și în cauza inițială actualul reclamant a invocat refuzul copilului de a-și vizita mama. Sub acest aspect, instanța va avea în vedere că la începutul lunii aprilie programul de vizitare a fost respectat, însă ulterior datorită neînțelegerilor intervenite între părinți, acesta nu a mai fost pus în practică, între aceștia existând în curs și alte proceduri judiciare.
Deși s-a recomandat părților la fiecare termen de judecată, atât în prezenta cauză, cât și în celelalte cauze supuse soluționării instanței, soluționarea amiabilă a litigiilor dintre ei, tocmai datorită faptului că orice procedură purtată între aceștia privește și copilul rezultat din căsătoria acestora, nu s-a reușit acest lucru, pozițiile diametral opuse și starea conflictuală evidentă dintre aceștia împiedicându-i să se raporteze la interesul superior al copilului.
Instanța va avea în vedere la soluționarea prezentei cauze interesul copilului, astfel cum este consacrat prin prevederile art. 2 din Legea nr. 272 din 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 263 alin. 1 Cod civil, dar și faptul că regula instituită de Noul Cod Civil este aceea a exercitării autorității părintești în comun, de către ambii părinți, aceștia hotărând de comun în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copiilor.
Sub acest aspect, instanța va avea în vedere că raportat la vârsta copilului, îngrădirea relațiilor cu oricare dintre părinții săi, nu este în interesul superior al copilului, în cauză nefăcându-se dovada că mama nu ar putea avea grijă de copil în mod corespunzător pe durata programului de vizită stabilit anterior, iar petrecerea de către copil a unei perioade de timp determinată cu mama sa nu poate avea decât efecte benefice asupra dezvoltării copilului.
Tot în raport de aspectele susmenționate, instanța va constata că tocmai permanenta stare conflictuală dintre părți, împiedică desfășurarea programului la domiciliul tatălui, loc în care, contrar interesului superior al copilului, nu se poate restabili o relație firească și normală între copil și mamă.
Instanța reține că dincolo de dreptul fiecărui părinte de a păstra legături firești cu copilul, disp. art. 17 din Legea nr. 272/2004 republicată consacră dreptul fundamental al copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții.
Conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, exercițiul dreptului reclamantei de a avea relații personale cu minora nu poate fi limitat decât dacă a fost demonstrată convingător existența unor motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, în speță neevidențiindu-se astfel de împrejurări.
De asemenea, raportat la susținerile diametral opuse ale părților privind posibilitatea ca mama să păstreze relațiile firești cu fiica sa, instanța va avea în vedere că potrivit disp. art. 18 alin. 3 din Legea 272/2004, „părintele la care copilul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte”.
În prezenta cauză nu s-a făcut dovada faptului că în cazul respectării programului de vizită inițial, copilul ar putea fi expus unui pericol iminent, iar conflictele dintre părinți nu trebuie să se răsfrângă asupra relațiilor pe care copilul are dreptul și interesul de a le avea cu ambii părinți.
Dreptul de a avea legături personale cu părintele este un drept fundamental al fiecărui copil și nu un privilegiu pentru tată sau mamă, fiecare părinte având obligația de a pune pe primul plan interesul superior al copilului, acuzațiile reciproce pe care și le aduc neservind interesului superior al copilului
Raportat la dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța va reține că mamei îi este recunoscut dreptul la respectarea vieții de familie care presupune, în mod primordial, dreptul de a menține legături personale cu copilul său, un drept care nu ar fi recunoscut dacă nu s-ar asigura exercitarea efectivă a legăturilor personale.
În acest sens s-a exprimat CEDO constatând în cauza Monory c. României și Ungariei că „posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile naționale care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul la viața de familie protejat de art. 8, statele având obligația de a asigura reunirea copilului cu părintele său”.
Totodată în cauza Ignaccolo Zenide c. României, Curtea a reținut că statul trebuie să dispună de măsuri pozitive pentru a asigura copilului asigurarea legăturii cu părintele său.
Instanța va reaminti părților că este în interesul copilului să mențină legăturile firești cu mama sa și să beneficieze de atenția și afecțiunea ambilor părinți, tocmai pentru ca separarea părinților săi să nu aducă atingere păstrării echilibrului socioafectiv și dezvoltării sale ulterioare, indiferent de locul în care locuiește efectiv.
În ceea ce privește refuzul copilului de a pleca împreună cu mama de la domiciliul său faptic, instanța va avea în vedere că mama nu a pus în executare silită susmenționata hotărâre și nu a silit copilul să o însoțească, ci a încercat să convingă copilul fără intervenția executorului judecătoresc. În acest sens, instanța va aprecia că nimic nu împiedică părțile, ca de comun acord, fără intervenția instituțiilor abilitate, să încerce, tocmai în respectarea interesului superior al copilului, să convingă copilul de necesitatea respectării programului de vizită, să dezvolte o relație de apropiere și de cooperare pentru creșterea și dezvoltarea ulterioară a copilului.
Față de considerentele expuse, constatând și faptul că prezenta cerere reconvențională a fost formulată în procedura specială a ordonanței președințiale, constatând că nu sunt temeiuri pentru modificarea programului de vizită stabilit prin Sentința civilă nr. 700/28.03.2014, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, instanța va respinge atât cererea de ordonanță președințială formulată pe cale principală, cât și cererea reconvențională formulată.
Raportat la disp. art. 453 Cod procedură civilă și la soluțiile dispuse, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată și nu va dispune în consecință compensarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul Tolciș I. N. CNP_, domiciliat în ., județ C.-S., cu domiciliul procedural ales la C. A. S. L. E., Reșița, ., . C.-S. în contradictoriu cu pârâta Tolciș A. M. CNP_, domiciliată în Oțelu R., ., ., județ C.-S..
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta Tolciș A. M. împotriva reclamantului Tolciș I. N..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. N. D. M.
Red.LN
Tehnored.DM
Ex. 5-20.06.2014
| ← Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 1802/2014.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2312/2014.... → |
|---|
