Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 1802/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1802/2014 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 1171/208/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C.-S.
DOSAR NR._
Sentința civilă nr. 1802/2014
Ședința publică din 17.09.2014
PREȘEDINTE: G. D.
GREFIER: L. TUDORIȚA A.
S-a luat în examinare acțiunea de minori și familie, formulată de reclamant C. C., în contradictoriu cu pârâta J. L. L., având ca obiect modificare măsură privind copilul, pensie de întreținere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av. L. R. pentru reclamant, lipsă pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care în baza art. 131 C. rap. la art. 94, art. 914 C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
Av. L. R. solicită să se ia act de renunțarea la judecată a părților, sens în care depune la dosar declarația părților dată în fața notarului public S. P. sub nr. 1449 din 29.07.2014.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
P. cererea înregistrată la aceasta instanța sub nr._ din data de 01 aprilie 2014, reclamantul C. C. a chemat în judecată pârâta J. L. L., solicitând instanței modificarea măsurii privind domiciliul minorei C. A., obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere pentru copil, la venitul minim pe economie, suplinirea acordului pârâtei pentru efectuarea buletinului și pașaportului copilului C. A., suplinirea pârâtei pentru a o putea scoate din țară pe fiica acestora, C. C., în perioada vacanței de vară.
În motivarea cererii, a arătat că din căsătorie a rezultat copilul C. A., iar în urma divorțului, aceasta a fost încredințat mamei.
Reclamantul susține că de la divorț și până în prezent, fiica acestora a rămas la el, ocupându-se de creșterea și educarea minorei, pârâta fiind mai mult plecată și neinteresată deloc de creșterea fetei, necontribuind deloc la cheltuieli.
D. fiind faptul că pârâta refuză în mod nejustificat să-și dea acordul să facă pașaport și buletin fetei, l-a determinat să promoveze prezenta acțiune.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 496, art. 529 și urm. 486 și 507 Noul Cod Civil.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei, aceasta depunând întâmpinare la dosar(filele 38-43), prin care a solicitat respingerea acțiunii.
P. rezoluția din 15 mai 2014 s-a stabilit prim termen de judecată la data de 18 iunie 2014, dispunându-se citarea părților.
P. declarația depusă la 56 dosar, părțile au arătat că renunță la judecată.
În ședința publică din data de 17 septembrie 2014, av. ales al reclamantei a solicitat să se ia act de renunțarea la judecată a reclamantului.
Potrivit art. 406 C.proc.civ.: “(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
Văzând că reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la judecată, în baza art. 406 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecată a acestuia.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
În baza art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea la judecată a reclamantului.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Caransebeș.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 septembrie 2014.
PREȘEDINTE,GREFEIR,
G. D. L. TUDORIȚA A.
Red. GD
Tehnored. LTA/06.10.2014
Ex. 6
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 170/2014. Judecătoria CARANSEBEŞ | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1300/2014.... → |
|---|








