Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2636/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2636/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 2407/218/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2636/2013
Ședința camerei de consiliu de la 18 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - Ț. I. R. – președintele instanței
GREFIER - M. E.
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta S.C. R. & R. S.A. prin reprezentanții săi legali, cu număr de înregistrare în Registrul Comerțului J 40/_/1994, cu sediul ales în Băile F., Hotel Padiș, Parter, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâta V. A. cu domiciliul în ., jud. Satu M., CNP_ având ca obiect cerere cu valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că acțiunea se află la primul termen de judecată iar cererea este legal timbrată, după care;
Instanța, în baza art.131 alin.1 N.C.proc.civ., din oficiu își verifică competența și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art.94 pct.1 lit.j N. C.proc.civ., art. 1027 N.C.proc.civ., este competență general, material, teritorial, să soluționeze această cauză.
Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile, conform art. 395 NCproc civ, în vederea deliberării.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr. 2408/218/04.09.2013 reclamanta S.C. R. & R. S.A prin reprezentanții săi legali, în contradictoriu cu pârâta V. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 203 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente și neachitate emise pentru perioada august 2010- februarie 2011, 998,4 lei-reprezentând contravaloarea echipamentelor predate și nerecuperate/neachitate-un decodor+antenă+smartcard, la plata dobânzii contractuale în sumă de 0,1%; cu cheltuieli de judecată.
În fapt se arată că între părți s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._ din 02.10.2006 prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract, în schimbul plății tarifelor agreate. În temeiul acestui contract, pârâtei i-au fost furnizate serviciile contractate, fără ca aceasta să-și respecte obligația corelativă de plată, asumată prin contract, acumulând un debit scadent și neachitat de 203 lei.
Conform art. 4 pct. 4.1 și 4.12 pentru plata cu întârziere, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere așa cum sunt prevăzute în contractul de furnizare servicii.
Pentru încetarea contractului din culpa pârâtei datorită neplății, începând cu 23.09.2012, (astfel cum rezultă din notificarea de reziliere trimisă clientului și depusă atașat la prezenta cerere), potrivit prevederilor contractului pârâta datorează societății R.&R. contravaloarea echipamentelor predate în custodie și nerecuperate de către reclamantă în valoare totală de 998,4 lei:
-665,6 lei-contravaloarea unui decodor+antenă-200 USD (conform ar. 4.11 din contractul de furnizare servicii coroborat cu procesul verbal de predare primire echipamente anexa 2 la contractul din 02.10.2006)
-332,8 lei –contravaloarea unui smartcard-100 USD(conform art. 4.11 din contractul de furnizare servicii coroborat cu procesul verbal de predare primire echipamente anexa 2 la contractul din 02.10.2006).
Contravaloarea de mai sus a fost calculată la cursul BNR din 27.08.2013, 1 usd=3,328 lei.
În drept, invocă prevederilor art. 1025-1032 din C.pr.civ, art. 969 și urm. Cciv., respectiv art. 1270 N.C.C., art. 4 pct. 4.1. și 4.12 din Contractul de furnizare servicii.
În probatoriu solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Conform art. 411 C.pr.civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În cauza s-au administrat probatorii cu acte.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._ din 02.10.2006 prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract, în schimbul plății tarifelor agreate. În temeiul acestui contract, pârâtei i-au fost furnizate serviciile contractate, fără ca aceasta să-și respecte obligația corelativă de plată, asumată prin contract, acumulând un debit scadent și neachitat de 203 lei.
Conform art. 4 pct. 4.1 și 4.12 pentru plata cu întârziere, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere așa cum sunt prevăzute în contractul de furnizare servicii.
Pentru încetarea contractului din culpa pârâtei datorită neplății, începând cu 23.09.2012, (astfel cum rezultă din notificarea de reziliere trimisă clientului și depusă atașat la prezenta cerere), potrivit prevederilor contractului pârâta datorează societății R.&R. contravaloarea echipamentelor predate în custodie și nerecuperate de către reclamantă în valoare totală de 998,4 lei:
-665,6 lei-contravaloarea unui decodor+antenă-200 USD (conform ar. 4.11 din contractul de furnizare servicii coroborat cu procesul verbal de predare primire echipamente anexa 2 la contractul din 02.10.2006)
-332,8 lei –contravaloarea unui smartcard-100 USD(conform art. 4.11 din contractul de furnizare servicii coroborat cu procesul verbal de predare primire echipamente anexa 2 la contractul din 02.10.2006).
Contravaloarea de mai sus a fost calculată la cursul BNR din 27.08.2013, 1 usd=3,328 lei.
Până la aceasta dată pârâta nu a făcut dovada achitării debitului scadent.
Având în vedere cele reținute anterior, instanța, în temeiul art. 249, 1029, 1030 N.C.proc.civ, va admite cererea, ca întemeiată.
În temeiul art. 1029, 1030 N.C.proc.civ. va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 203 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente și neachitate emise pentru perioada august 2010- februarie 2011, 998,4 lei-reprezentând contravaloarea echipamentelor predate și nerecuperate/neachitate-un decodor+antenă+smartcard, dobânda contractuală în sumă de 0,1% pe zi întârziere, pentru facturile emise până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art. 453 alin.1 N.C.proc.civ. va obliga pârâta sa achite în favoarea reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R. & R. S.A. prin reprezentanții săi legali, cu număr de înregistrare în Registrul Comerțului J 40/_/1994, cu sediul ales în Băile F., Hotel Padiș, Parter, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâta V. A. cu domiciliul în ., jud. Satu M., CNP_,prin urmare:
- obligă pârâta să achite reclamantei suma de 203 lei reprezentând contravaloarea facturilor scadente și neachitate emise pentru perioada august 2010- februarie 2011, 998,4 lei-reprezentând contravaloarea echipamentelor predate și nerecuperate/neachitate-un decodor+antenă+smartcard, dobânda contractuală în sumă de 0,1% pe zi întârziere, pentru facturile emise până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta să achite în favoarea reclamantei suma de 50 lei cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședința publică de la 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTEGREFIER
Ț. I. R. M. E.
Red. Ț.I.R.
Tehnored. M.E.
4 ex/20.11.2013
Emis 2 comunicări
reclamanta S.C. R. & R. S.A. cu sediul ales în Băile F., Hotel Padiș, Parter, jud. Bihor
pârâta V. A. cu domiciliul în ., jud. Satu M.
E.M. 20 Noiembrie 2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1056/2013. Judecătoria CAREI → |
---|