Plângere contravenţională. Sentința nr. 2264/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 2264/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 2341/296/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2264/2013

Ședința publică de la 16 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. A. G.

Grefier: ȘORIAN M.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul V. A. A., dom. în Pișcolt nr.853 jud. Satu M., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/8.02.2013 încheiat de intimata I.P.J. SATU M..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat petentul asistat de av. B. C. A., lipsind reprezentantul legal în proces a intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, după care:

Reprezentanta petentului solicită în probatoriu încuviințarea probei testimoniale cu martorul G. T., prezent în instanță.

Încuviințează proba cu depoziția martorului G. T. solicitat de către petent, considerând proba pertinentă, concludentă și utilă cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civilă.

Alte probe nemaifiind cerute, iar instanța considerând procesul în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta petentului, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii așa cum a fost ea formulată în scris, anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic, petentul a fost filmat în afara localității așa cum a relatat și martorul audiat în cauză, temeiul legal invocat în procesul verbal nu există, faptul că intimatul nu a depus la dosar buletinul de verificare metrologică a aparatului radar .

În baza art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară închise dezbaterile în vederea deliberării.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub dosar cu nr._ din 22 Februarie 2013, petentul V. A. A. dom. în Pișcolt nr.853 jud. Satu M., a solicitat anularea proceselor verbale de contravenție . nr._ și . nr._ din 08.02.2013 încheiate de intimatul I.P.J. SATU M..

In fapt se arată că în data de 08.02.2013 petentul a fost oprit de un agent de politie care i-a comunicat că a depășit limita de viteză pe un sector de drum în care exista o restricție de viteza.

A comunicat că nu a depășit limita de viteza și că dorește sa-i dovedească acest lucru. Este adevărat că a avut o viteză mai mare, dar din momentul de unde exista limita a frânat si a respectat limitarea de viteză. Acest fapt a determinat ca agentul de politie să aibă un comportament ciudat si să dorească sa se răzbune pe el.

După ce a încheiat acest proces verbal de contravenție, în care nu a putut face obiecțiuni, a plecat, dar acesta a venit după el. Nu a știut ce dorește, deja a intrat în panică de frică că ce ar putea sa-i facă, și astfel a mers în viteză ca să scape de el.

După alt sector de drum, în care dorea să scape deoarece nu știa de ce îl urmărește, a fost oprit din nou si a fost întocmit un alt proces verbal de contravenție în care a săvârșit aceeași faptă, adică depășirea vitezei legale .

Nu este convins de cele inserate în procesele verbale. În nici un proces verbal de contravenție nu există nici măcar martor, pentru a putea să dovedească că cele susținute de el corespund realității, adică nu era în sectorul de drum cu viteza limitată . În alt proces verbal deja există martor, după ce a fost urmărit si vânat de agentul de poliție pentru răzbunare, el fiind singur în autoturism.

Consideră că aceste procese verbale nu respectă prevederile legale, adică sunt întocmite fără a respecta toate cerințele necesare, fapt pentru care solicită anularea acestora și în consecință și anularea sancțiunilor dispuse.

La un proces verbal de contravenție nu este inserat nici martor, nici obiecțiunile sale, nu este inserată ocupația, etc . Agentul constatator nu a făcut nici o dovadă că avea ordin de deplasare, că are calitatea legală de a întocmi procese verbale de contravenție și de a aplica sancțiuni . Nu i-a fost respectat dreptul său de a formula obiecțiuni, nu a făcut dovada că ar fi comis aceste contravenții.

Arată instanței că deține permis de conducere pentru mai multe categorii, că are o asociație unde prestează muncă si lucrează ca șofer, atât pe utilaje agricole cât și pe camioane. Lipsa permisului de conducere îi aduce grave prejudicii și nu a avut astfel de abateri deoarece îi este foarte important acest permis de conducere și nu dorește să-i fie anulat dreptul de a conduce doar din vina că un agent de poliție așa dorește .

Alt motiv de anulare a acestor procese verbale de contravenție este și faptul că temeiul de drept care este inserat este art. 121 /l din HG 1391 / 2006 . A căutat sa vadă această HG si a constatat că acest articol nu poate fi motivul, deoarece acest articol în această hotărâre de guvern nu există.

Solicită instanței să se facă dovada că acest agent de poliție are calitățile legale de a aplica sancțiuni, să se facă dovada că se afla pe un sector de drum cu restricție de viteză, si audierea martorilor menționați în procesul verbal.

În drept se invocă disp. OG 2 / 2001; OUG 195/ 2002, Constituția României, CEDO.

În probațiune s-au depus xerocopia proceselor verbale de contravenție, s-a propus audierea martorului G. T. .

Intimatul a depus la dosar întâmpinări prin care s-a opus la admiterea plângerii petentului motivat de faptul că procesele verbale de contravenție sunt legale și temeinice .

S-au depus în apărare clișeele foto, fără a se depune la dosar buletinul de verificare metrologică .

Din probele administrate în cauză rezultă că în baza proceselor verbale de contravenție – fila 9 de la dosar, respectiv fila 21 de la dosar, primul încheiat la ora 21,05, iar al doilea la 21,09, i s-a aplicat petentului prin primul proces verbal amenda contravențională de 1.500 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art. 121/1 din OUG.195/2002 rep., respectiv 675 lei pentru aceeași contravenție prev.de art. 121/1 din aceeași ordonanță prin al doilea proces verbal de contravenție, motivat de faptul – la primul proces verbal – că în data de 08.02.2013 orele 21,04 respectiv la al doilea proces verbal – că în aceeași dată de 08.02.2013 orele 21,05 – petentul a circulat cu autoturismul proprietate personală cu depășirea vitezei legale în localitate, cu viteză mai mare de 50 km/h.

Potrivit declarației martorului audiat în cauză – fila 6 de la dosar – rezultă că în data respectivă acesta se afla în autoturismul proprietatea personală a petentului și veneau dinspre mun.Satu M. spre loc. Carei, iar în urma lor era autoturismul aparținând intimatului cu aparatul radar .

Petentul a fost oprit o dată de către agenții de poliție și au constatat că acesta a depășit viteza legală .

Instanța constată că procesele verbale de contravenție sunt nelegale fiind încheiate cu încălcarea disp.art. 20 din OG.2/2001 care la alin. 2 prevede că „Pentru aceeași faptă nu se pot aplica două sau mai multe sancțiuni principale, repetat „ .

Având în vedere cele arătate mai sus instanța va admite plângerea petentului, drept urmare în baza art. 31 din OG.2/2001 respectiv art. 118 din OUG.195/2002 rep. va dispune anularea proceselor verbale de contravenție ca nelegale.

Fără cheltuieli de judecată nefiind cerute.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

ADMITE plângerea petentului V. A. A., domiciliat în Pișcolt, nr. 853, jud. Satu M., împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._ și . nr._ din 08.02.2013 a IPJ Satu M., prin urmare dispune anularea acestora ca nelegale.

Fără cheltuieli de judecată nefiind cerute.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

A. A. – GHEORGHEȘORIAN M.

M.Ș. 17 Octombrie 2013

Red.A.AG.

Tehnored.M.Ș./A.A.G.

4 ex./22 .10.2013

emis 2 .

1 . A.

1 . M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2264/2013. Judecătoria CAREI