Prestaţie tabulară. Sentința nr. 2786/2013. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2786/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 3053/218/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2786/2013
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. C. A.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta S. C. A., în contradictoriu cu pârâtul N. E., având ca obiect „prestație tabulară”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat Strucz Noemia, în substituirea avocatului titular V. C., cu împuternicire avocațială emisă de Baroul Satu M.. (fila 4 dosar), și în reprezentarea reclamantei lipsă, lipsă fiind și pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că acțiunea nu este legal timbrată, după care;
Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada calității sale de avocat în substituire.
Instanța, din oficiu, invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Carei, iar în temeiul art. 132 N.C.proc.civ. pune în discuția părții excepția invocată.
Reprezentanta reclamantei lasă la aprecierea instanței admiterea excepției invocate.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față .
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub dosar nr._ /01.11.2013 reclamanta S. C. A., în contradictoriu cu pârâtul N. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constată că a cumpărat de la ., societate la care reclamanta a fost asociată, terenul arabil în suprafață de 5.700 mp. situată în extravilanul localității Păulean, înscris în CF nr.cad.189 Păulean nr.top.742/4 de sub B1,2,3,4 și 5; să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de intabulare; fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată de către reclamantă că a cumpărat de la societatea ., societate la care ea și numitul D. V. au fost administratori, la data de 08.12.2007, terenul identificat în petit, și dorește clarificarea situației cf.
În drept invocă art.27, pct.45 din Legea 7/1996, art.35 C.proc.civ.
În probatoriu solicită administrarea probei cu înscrisuri.
În cauză s-au administrat probatorii cu acte.
La termenul de judecată, instanța, în baza art.131 alin.1 Noul C.proc.civ., din oficiu a verificat competența și a stabilit că în baza art.113 pct.5 Noul C.proc.civ., nu este competentă teritorial să soluționeze această cauză.
Astfel, instanța a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Carei, excepție pusă în discuția părților.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că reclamanta a cumpărat de la pârâtă terenul arabil în suprafață de 5.700 mp. situată în extravilanul localității Păulean, înscris în CF nr.cad.189 Păulean nr.top.742/4 de sub B1,2,3,4 și 5. (filele 8, 13-16 dosar).
Instanța constată că acest imobil se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Satu M., astfel că, din oficiu, a fost invocată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Carei., excepție pusă în discuția părților.
În acest sens, instanța va admite excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, ca întemeiată.
În temeiul art. 132 alin.3 N.C.proc.civ., art.117 N.C.proc.civ. va declină spre competentă soluționare prezenta cauză, având ca obiect „prestație tabulară”, reclamantă S. C. A., CNP_, domiciliată în Satu M., Aleea Universului, ., județ Satu M., în contradictoriu cu pârâtul N. E., domiciliat în R. ., județ N., în favoarea Judecătoriei Satu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, ca întemeiată.
În temeiul art. 132 alin.3 N.C.proc.civ., art.117 N.C.proc.civ. declină spre competentă soluționare prezenta cauză, având ca obiect „prestație tabulară”, reclamantă S. C. A., CNP_, domiciliată în Satu M., Aleea Universului, ., județ Satu M., în contradictoriu cu pârâtul N. E., domiciliat în R. ., județ N., în favoarea Judecătoriei Satu M..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
PREȘEDINTE GREFIER
S. C. A. C. MIAHELA
Red.S.C.A.
Techno.red.C.M.
2 ex./29.12.2013
M.C. 29 Noiembrie 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1679/2013. Judecătoria CAREI | Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... → |
---|