Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2629/2013. Judecătoria CAREI

Sentința nr. 2629/2013 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 1425/218/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CAREI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 2629/2013

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - Ț. I. R. – președintele instanței

GREFIER - M. E.

&&&&&&&

Pe rol judecarea cererii formulată de petentul . prin dl.F. L. Z. – primarul comunei Săcășeni, cu sediul în Săcășeni ., jud. Satu M., împotriva intimatului V. N. T. CNP_ domiciliată în Săcășeni, nr. 559, jud. Satu M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că cererea este scutită de plata taxei de timbru, după care:

Verificându-și din oficiu competența conform art. 131 N.C.P.C., instanța stabilește că în baza art. 126 din Constituție, art. 39^1 din O.G. 2/2001 este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze această cauză.

Președintele instanței de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 394 N.C.p.civ. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față .

Prin cererea înregistrată sub dosar cu nr._ din 13.05.2013, petentul, . prin dl.F. L. Z. – primarul comunei Săcășeni a chemat în judecată pe intimatul V. N. T., solicitând ca instanța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale în sumă totala de 360 lei cu prestarea muncii în folosul comunității.

În fapt se arată că intimata a fost somată în repetate rânduri pentru a se prezenta la Primăria comunei Săcășeni în vederea stingerii obligațiilor fiscale, însă nu s-a prezentat. Se mai menționează faptul că intimata nu deține bunuri mobile sau imobile, nu beneficiază de venit minim garantat care să poată fi urmărite silit și nici nu este angajat cu contract de muncă.

Astfel, pentru motivele enumerate mai sus solicită citarea intimatei pentru a o obliga la prestarea unei activități în folosul comunității conform art. 39^1 al Legii 352/2006, a Legii nr. 293/2009 și a Legii nr. 294/2009 care modifică O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității.

Munca în folosul comunității se va efectua pe raza comunei Săcășeni, conform Hotărârii de Consiliu Local privind stabilirea domeniilor și serviciilor publice și a locurilor în care contravenienții prestează activități în folosul comunității, igienizarea localității și alte prestații.

In drept, se invocă prevederile art. art.112 – 114 ale cod procedură civilă .

Solicită judecarea cauzei și în lipsa de la dezbateri conform art. 242 alin.2 cod procedură civilă.

Deși legal citată intimata nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată că intimatului i s-au aplicat amenzi contravenționale de 360 lei acordate prin procesele verbale de contravenție JO_/04.11.2012 – 200 lei, IJJ SATU M., AP_/10.09.2012 – 80 lei, AP_/04.11.2012 – 80 lei PPC Sacaseni așa cum rezultă din somația de plată, fila 3 de la dosar și titlul executoriu, nu a achitat amenzile în 15 zile iar suma nu a putut fi executată silit pentru că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nu beneficiază de venit minim garantat.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța va admite cererea petentului, aceasta fiind întemeiată și drept urmare în baza art.39 ind.1 din Ordonanța 2/2001 actualizată va dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor de 360 lei, cu prestarea unei activități în folosul comunității de 90 ore ( 50+20+20 ) la Primăria comunei Săcășeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cerere formulată de petentul . prin dl.F. L. Z. – primarul comunei Săcășeni, cu sediul în Săcășeni . jud. Satu M., împotriva intimatului V. N. T. CNP_ domiciliată în Săcășeni, nr. 559, prin urmare:

- transformă debitul în cuantum de 360 lei provenind amenda contravențională aplicată prin procesele verbale de contravenție JO_/04.11.2012 – 200 lei, IJJ SATU M., AP_/10.09.2012 – 80 lei, AP_/04.11.2012 – 80 lei PPC Sacaseni, în prestarea activității în folosul comunității pe o durată de 90 ore ( 50+20+20 );

Activitatea în folosul comunității se va desfășura în folosul comunității în cadrul Consiliului Local Sacaseni, în domeniul igienizării, întreținerii și salubrizării.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei .

Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Ț. I. R. M. E.

Red. Ț.I.R.

Tehnored. M.E.

4 ex/21.11.2013

Emis 2 comunicări

petent . prin dl.F. L. Z. – primarul comunei Săcășeni, cu sediul în Săcășeni . jud. Satu M.

intimat V. N. T. CNP_ domiciliată în Săcășeni, nr. 559

E.M. 21 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2629/2013. Judecătoria CAREI