Partaj judiciar. Sentința nr. 79/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 79/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 1783/218/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 79/2015
Ședința publică din 19 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Ț. I. R.
Grefier: M. R. A.
Desfășurarea procesului s-a efectuat prin mijloace tehnice audio potrivit art. 231 C.pr.civilă.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta R. E., CNP_ cu domiciliul procedural ales la av. Barothi Sarolta, cu sediul în Carei, ., jud. Satu M. împotriva pârâților R. KRISTIAN M., cu domiciliul în Acâș, nr. 390, jud. Satu M., M. M. și M. A.A., ambii cu domiciliul în București, .. 14, ., ., Sector 6, jud. Ilfov, având ca obiect partaj judiciar - succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă av. Barothi Sarolta, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că prezenta cauză este la al treilea termen de judecată și este legal timbrată. Cauza a fost amânată pentru citarea pârâților de ordin 2 și 3 la domiciliul activ al acestora cu un exemplar din cererea principală și înscrisurile anexate acesteia.
Instanța în baza art. 219, alin. 2 C.pr.civ constată că procedura de citare este îndeplinită potrivit dispozițiilor art. 229 alin. 1 C.pr.civ conform cărora prin înmânarea citației, sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată.
Reprezentanta reclamantei arată că pârâtul Malintescu M. a luat legătura telefonic cu reclamanta, a confirmat primirea acțiunii însă nu a depus înscrisuri la dosarul cauzei până la termenul de astăzi.
Instanța pune în discuție necesitatea administrării de noi probe în baza art. 390 C.pr.civ.
Reprezentanta reclamantei arată că nu înțelege necesară administrarea altor probe în cauză.
În baza art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ. instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă și concludentă justei soluționării a cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză instanța închide faza cercetărilor judecătorești. În baza art. 392 C.pr.civ. deschide dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul în fond părților în ordinea prevăzute de art. 216 C.pr.civ.
Reprezentanta reclamantei, având cuvântul în fond, arată că solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.
Instanța în baza art. 244 C.pr.civ coroborat cu art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise și, față de cererea principală și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemarea în judecată înregistrată la data de 24.07.2014, sub dosar număr_ al Judecătoriei Carei reclamanta R. E. împotriva paraților R. K. M., M. M. și M. A.A., solicită instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate identitatea de imobil dintre imobilul înscris in CF nr. 847 Acas nr. top. 105/2 si imobilul reconstituit prin Titlul de proprietate nr. 31-_ nr. top. 759 si 758, in natura casa de locuit si teren de 3693 mp situat in Acas nr. 390, județul Satu M. și sa dispuneți sistarea colii vechi de CF nr. 847 Acas pentru înlăturarea suprapunerii reale a 2 titluri de proprietate pe același imobil
Solicită instanței sa dispună intabularea Titlului de proprietate nr.31-_ emis pe numele vânzătoarei M. A.A. si sa dispună transferul proprietății din CF nr. 847 Acas nr. top. 105/2 imobilul formează proprietatea lui R. C. si R. E. in cartea funciara ce se va deschide in urma intabulării titlului de proprietate
Solicită instanței sa constate ca R. C. a decedat pe data de 2 mai 2013 si după el au calitate de moștenitori soția supraviețuitoare R. Erszebet si fiul R. K. M., sa constate ca masa succesorala după defunct se compune de cota de ½ parte din imobil, restul cotei de ½ parte formează proprietatea soției supraviețuitoare R. E.
Solicită instanței sa dispună ieșirea din indiviziune de după moștenire prin atribuirea întregului imobil in favoarea lui R. E. fara plata vreunei sulte in favoarea fiului moștenitor R. K. M., conform înțelegerii părților și sa dispuneți intabularea celor de mai sus in CF, fără cheltuieli de judecata.
În motivare arată că imobilul situat in Acas nr. 390 județul Satu M. a format proprietatea tabulara a paraților M. M. si M. A.. Aceștia au înstrăinat imobilul in favoarea lui R. C. si soția R. Ezsebet prin contract autentic nr. 4895/1994, contract intabulat in CF nr. 847 Acas. După aceasta intabulare a fost emis Titlul de proprietate, insa tot pe numele vânzătoarei M. A A. nasc. 1933.In acest sens s-a creat o situație de suprapunere reala a 2 imobile cu proprietari diferiți. Pentru evitarea unei duble evidente cadastrale se impune sistarea colii vechi de Cf si intabularea Titlului de proprietate. In urma intabulării titlului se impune transferul proprietății lui R. C. si R. E. in noua evidenta cadastral.
In 2013 R. C. a decedat, după care se solicita dezbaterea moștenirii, iar din Anexa 24 a procedurii de deschidere a succesiunii rezulta ca au calitate de moștenitori reclamanta soție supraviețuitoare si fiul parat, iar masa succesorala se compune din imobilul din litigiu.
Moștenitorii s-au înțeles in privința partajului succesoral in sensul ca întregul imobil revine reclamantei fara plata vreunei sulte in favoarea fiului moștenitor.
În acest sens solicita admiterea acțiunii.
În drept invoca disp. art. 94, 98, 107, 194 si urm NCPC, disp. art.963, 970, 975, 977, 877, 885 NCC, legea nr. 7/1996.
În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și cu martori in caz de nevoie.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța constată următoarele:
Imobilul înscris în CF 847 Acâș, nr. top 105/2 în natură casă și teren intravilan de 3684 mp a format proprietatea tabulară a soților Malinătescu vasile și Malinătescu A., după decesul lui Malinătescu V. imobilul trecând în proprietatea soției supraviețuitoare pârâta MALINĂTESCU A. și a fiului defunctului pârâtul M. M. R. V..
În această calitate proprietarii pârâți au înstrăinat casa și anexele gospodărești reclamantei și soțului acesteia R. C. potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4895 din 13.10.1994 la notariatul de stat local Carei, terenul aferent trecând în posesia și folosința noilor proprietari ai edificatelor.
La 17.10.1994 s-a eliberat în favoarea pârâtei TP 31-_/17.10.1994 nr. top 758, 759 în natură curți construcții de 567 mp și arabil de 3126 mp în total 3693 mp, teren care potrivit schiței de identificare se suprapune parțial, respectiv cu 3684 mp peste terenul de sub nr. top 105/2 din CF 847 Acâș.
Datorită acestei suprapuneri TP nu se poate întăbula fiind necesară sistarea vechii coli CF, întăbularea TP concomitent cu aducerea adevăraților proprietari R. C. și a reclamantei în coala CF nou înființată cu notarea casei de locuit care există efectiv pe aceste teren astfel cum rezultă și din coala CF veche.
Potrivit actelor de stare civilă depuse și din declarația martorului audiat R. C. este decedat iar moștenitori după acesta sunt reclamanta soție supraviețuitoare și pârâtul R. KRISTIAN M., descendent fiu.
Moștenitorii au încheiat tranzacția extraprocesuale înregistrată sub nr. 21/17.04.2014 la Cabinet individual de avocat Barothi Șarolta din Carei prin care convin la sistarea indiviziunii asupra casei și terenului prin atribuirea acesteia în favoarea reclamantei fără sultă către pârâtul comoștenitor.
În consecință instanța va admite acțiunea civilă înaintată de reclamanta R. E. împotriva pârâților R. KRISTIAN M., , M. A. ( Malinătescu pe TP) și M. M. R. V. și va constata identitatea parțială între imobilul înscris în CF 847 Acâș, nr. top 105/2 în natură casă și teren intravilan de 3684 mp și imobilul înscris pe TP 31-_/17.10.1994 nr. top 758, 759 în natură curți construcții de 567 mp și arabil de 3126 mp în total 3693 mp.
Va dispune sistarea CF 847 Acâș.
Va dispune întăbularea TP 31-_/17.10.1994 cu notarea casei și cu transferul dreptului de proprietate în coala CF nou înființată în favoarea defunctului R. C. și a reclamantei.
În baza art. 963 și urm. C.civ. va constata că după defunctul R. C. decedat la 05.05.2013, cu ultim domiciliu în . M. au calitatea de moștenitori reclamanta soție supraviețuitoare și pârâtul de ordin 1, descendent fiu
Va constata că masa succesorală după defunct se compune din cota de ½ parte din imobilul identificat în coala CF nou înființată restul cotei de ½ parte fiind proprietatea reclamantei, soție supraviețuitoare.
Va dispune ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale pe care o atribuie reclamantei fără sultă către pârâtul de ordin 1 conform tranzacției extraprocesuale înregistrate sub nr. 21/17.04.2014 la Cabinet individual de avocat Barothi Șarolta din Carei și va dispune întăbularea în acest sens în CF nou înființat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă înaintată de reclamanta R. E., CNP_ cu domiciliul procedural ales la av. Barothi Sarolta, cu sediul în Carei, ., jud. Satu M. împotriva pârâților R. KRISTIAN M., cu domiciliul în Acâș, nr. 390, jud. Satu M., M. A. ( Malinătescu pe TP) și M. M. R. V., ambii cu domiciliul în București, .. 14, ., Sector 6, jud. Ilfov, prin urmare:
- constată identitatea parțială între imobilul înscris în CF 847 Acâș, nr. top 105/2 în natură casă și teren intravilan de 3684 mp și imobilul înscris pe TP 31-_/17.10.1994 nr. top 758, 759 în natură curți construcții de 567 mp și arabil de 3126 mp în total 3693 mp
- dispune sistarea CF 847 Acâș
- dispune întăbularea TP 31-_/17.10.1994 cu notarea casei și cu transferul dreptului de proprietate în coala CF nou înființată în favoarea defunctului R. C. și a reclamantei
- constată că după defunctul R. C. decedat la 05.05.2013, cu ultim domiciliu în . M. au calitatea de moștenitori reclamanta soție supraviețuitoare și pârâtul de ordin 1, descendent fiu
- constată că masa succesorală după defunct se compune din cota de ½ parte din imobilul identificat în coala CF nou înființată restul cotei de ½ parte fiind proprietatea reclamantei, soție supraviețuitoare
- dispune ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale pe care o atribuie reclamantei fără sultă către pârâtul de ordin 1 conform tranzacției extraprocesuale înregistrate sub nr. 21/17.04.2014 la Cabinet individual de avocat Barothi Șarolta din Carei
- dispune întăbularea în acest sens în CF nou înființat
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei.
Pronunțată în ședința publică din 19 Ianuarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Ț. I. R. M. R. A.
MRA 20 Ianuarie 2015
Red.Ț.I.R.
Tehnored. MRA
6 ex./23.01.2015
emis 4 .
1 .
1 . M.
1 .
1 ..A.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 130/2015. Judecătoria CAREI | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 137/2015. Judecătoria CAREI → |
---|