Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1042/2015. Judecătoria CAREI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1042/2015 pronunțată de Judecătoria CAREI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1042/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CAREI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1042/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. A. G.
GREFIER – I. C.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 231 alin.2 C.pr.civ.
Pe rol, judecarea sesizării înaintată de reclamanta P. C. SUPUR prin primar cu sediul în com.Supur . . jud.Satu M., împotriva pârâtului H. C. L. cu domiciliul în com.Supur . . jud.Satu M., având ca obiect înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că această cauză este la primul termen de judecată, având poziția 25 pe lista de ședință, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru .
În baza art. 43 N.c.proc. civ. grefierul de ședință a făcut verificări pe baza dosarului cauzei și a constatat faptul că judecătorul nu se află în vreunul din cazurile de incompatibilitate prev. de art. 41 N.c.proc.civ.
Conform art. 103 alin.1^1 din Hotărârea nr. 829 din 15.11.2011 pentru completarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor s-a verificat în sistemul ECRIS dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, dovada fiind atașată dosarului cauzei.
Instanța își verifică competența în baza art. 131 alin.1 N.C.P.C. și stabilește că în baza art.126 din Constituție, art. 94 pct. 1 lit.a N.C.P.C., art. 107 N.C.P.C. este competentă general, material și teritorial să soluționeze această cauză.
Președintele completului de judecată declară închise dezbaterile în baza art. 395 N.C.P.C. în vederea deliberării și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cererii de față; reclamanta P. C. SUPUR a chemat în judecată pe pârâtul H. C. L. și a solicitat ca instanța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 990 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.11.2014 în muncă în folosul comunității la P. C. Supur .
În fapt se arată că pârâtul figurează în evidențele fiscale ale petentei cu un debit în sumă totală de 990 reprezentând amendă contravențională, conform procesului verbal de contravenție anexat . Întrucât pârâtul nu realizează venituri de nici un fel, nu există posibilitatea executării silite, astfel solicită admiterea sesizării.
În drept se invocă disp.art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea sesizării s-au depus la dosar somația de plată și procesul verbal de contravenție (f.5 de la dosar).
Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Din probele administrate în cauză rezultă că prin procesul verbal de contravenție de la dosar (f.5 de la dosar) s-a aplicat pârâtului amenda contravențională în sumă totală de 990 lei, acesta nu are bunuri urmăribile, nu realizează venituri motiv pentru care potrivit art. 39 ind.1 din OG.2/2001 cu modificările și completările ulterioare instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 990 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.11.2014 în 50 ore muncă în folosul comunității la P. C. Supur .
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei P. C. SUPUR prin primar cu sediul în com.Supur . . jud.Satu M., împotriva pârâtului H. C. L. cu domiciliul în com.Supur . . jud.Satu M., prin urmare:
- dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 990 lei aplicată pârâtului prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.11.2014 în 50 ore muncă în folosul comunității la P. C. Supur .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 09 septembrie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
A. A.-G. I. C.
C.I. 14 Septembrie 2015
Red.AAG/Tehnored.IC
4 ex/15.09.2015
Emis 2 .>- 1 ex. P. C. SUPUR
- 1 ex. H. C. L.
Azi 15.09.2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1037/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1047/2015.... → |
---|